26.02.2023, 15:48:25 | 0 comentarii | 534 vizualizari
La Memorialul Revoluției din Timișoara / Un spectacol memorabil al trupei „Magnolias”: ieri Și astăzi
![]() Articole de acelasi autor
de Marian BOBOC
Pe 18 februarie a.c., în cadrul programului deschiderii Capitalei Culturale Europene 2023, au avut loc, la Memorialul Revoluției din Timișoara, două reprezentații ale spectacolului ieri Și astăzi. Sub egida programului instituției, „Timișoara, cultura Rezistenței împotriva comunismului”, evenimentul, găzduit de sala video, a oferit o incursiune în timp a vremurilor fostului regim, dar a și lansat întrebări provocatoare. Un spectacol încărcat de simboluri, de amintirile unui securist, devenit mai apoi membru în organele de conducere ale țării. Povestea Totul începe într-o notă militărească, cu aducerea publicului în sală de către securistul ce ordonă: „Atenție! Comanda la mine, stânga împrejur!”, pentru ca, odată ajunși înăuntru, să descoperim doi deținuți. Unul dintre ei schizofrenic, care râde pe tot parcursul intrării publicului, iar celălalt bătând în pereți prin intermediul codului Morse. Totul se întâmpla pe muzica Marșului muncitorilor, ceea ce denotă o atmosferă apăsătoare. De aici a urmat un spectacol dominat de frică, în cinci situații diferite: doi foști comuniști acuzați de trădare; întâlnirea dintre scriitorul servil partidului și cel ce refuză să scrie despre realismul socialist; frontieristul ce voia să scape de teroare prin intermediul Dunării, dar sfârșește împușcat de către prietenul său securist; un actor și un doctor - umiliți de către un torționar în lagărele de exterminare a intelectualității românești; bătălia dintre un conducător aflat în fruntea unei țări ce se zbătea pentru libertate (însă ale cărui planuri erau total opuse voinței poporului) și conștiința sau vocea rațiunii acestui popor. De admirat cum toate trecerile dintre scene au fost realizate prin intermediul poeziilor, în mare parte reinterpretate sau fragmentate pe diferitele situații de joc. Astfel, „Veniți lângă mine, tovarăși” a devenit un imn al securiștilor, „Hai cu mine” era când un moment de sensibilitate, când un joc al puterii, „Doina” a reprezentat un fals patriotism al securistului ce urma să-l omoare pe doctor, „Către cititori” și „Aceasta e patria mea” au fost negocierea finală dintre popor și conducător, iar „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” a impresionat nu prin trezirea naționalismului extremist, ci prin faptul că, date fiind faptele secolului trecut, ar trebui să fim atenți la tot ceea ce contează pentru noi. Casa închisă. Musafiri de seamă Ambele reprezentații s-au desfășurat cu „casa închisă”. Reprezentațiile au fost aplaudate de spectatori veniți din diverse orașe ale României. Un spectator special a fost Natalia Mosor, președinta Institutului Polonez București. care activează sub inspiratul nume „Magnolias”, a fost alcătuită din Otniel Floruț, Rareș Rusan și Ernest Slach (actori), Teodor Cauș și Vlad Vajdovics (tehnic). Textul a fost scris de către Rareș Rusan, cu inserții de Otniel Floruț (din poeziile autorilor Lucian Blaga, Zaharia Stancu, Vladimir Maiakovski, Mihai Eminescu, Radu Gyr, plus cântecul patriotic Aceasta e patria mea). Afișul a fost realizat de Darius Zet. Regia spectacolului a fost devised. „A fost un sentiment special să jucăm acest spectacol pentru a treia oară cu sala arhiplină, după premiera din decembrie. Înseamnă că este apreciat de public și asta nu poate decât să ne bucure și să ne dea încredere pentru viitor. Este proiectul la care țin cel mai mult, deoarece, alături de Oti, Ernest, Vlad și Teo am creat totul de la zero. Textul l-am scris în perioada pandemică și a suferit unele modificări în momentul ridicării spectacolului. Țin să le mulțumesc lui Dragoș Irimia și Claudiu Piparcă pentru pozele, respectiv filmarea de la premieră. De asemenea, le mulțumesc domnului Gino Rado și întregii echipe de la Memorialul Revoluției pentru că din primul moment au fost interesați de proiect și au avut încredere în noi pentru deschiderea Capitalei Culturale. Țin foarte mult să le mulțumesc lui Bogdan Crișan, de la Casa Tineretului, și lui Florin Arhire, de la Casa Artelor, pentru aparatura împrumutată, pentru că fără ea nu am fi reușit să închegăm proiectul așa cum ne-am propus. Mulțumim Darius Zet, Andrei Chifu, Oana Iovița, Silviu Văcărescu, BETA, Adrian Korek, Elena Mazăre, Teo Spătaru și celor care ne-au donat anumite obiecte de recuzită pentru ajutorul și sprijinul lor prin diferite forme (afiș, aparatură, costume)!”, a declarat actorul și dramaturgul Rareș Rusan. La sfârșitul spectacolului, dl. Gino Rado, directorul Memorialului Revoluției din Timișoara, cel care a susținut de la bun început, necondiționat, tânăra trupă de teatru independent „Magnolias”, a ținut o emoționantă și implicată cuvântare, din care reținem: „Mulțumim tinerilor actori pentru o punere în scenă atât de emoționantă și de reală! Pentru noi este important să evocăm perioada comunistă prin diverse metode și ne bucurăm să îi avem alături pe cei din ieri Și astăzi!”. Marian BOBOC Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|