27.02.2023, 15:19:49 | 0 comentarii | 737 vizualizari
Miza senatorului Lucica Dina Muntean (PNL) / Fără jocuri de noroc lângă şcoli, grădiniţe, locuri de joacă şi parcuri
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
În România, peste 100.000 de oameni sunt dependenți de jocurile de noroc, iar între aceștia, minorii reprezintă o categorie extrem de vulnerabilă. În ciuda faptului că legea interzice minorilor accesul în sălile de jocuri de noroc și practicarea acestora, realitatea reflectă faptul că legislația în vigoare nu-i protejează prin măsuri eficace. Cum, necum, copiii ajung în astfel de locuri, iar un studiu recent realizat de Asociația Română pentru Studiul Jocurilor de Noroc comunică faptul că de la an la an situația a devenit din ce în ce mai gravă. Privite la început ca o formă de distracție, jocurile de noroc devin cu timpul la fel de grave ca dependența de alcool și de droguri. Simptomele dependenței de jocuri de noroc nu sunt ușor de sesizat pentru familia sau prietenii familiei afectate. Aceștia află adesea de problemă doar atunci când jucătorul ajunge să împrumute sume de bani pe care nu le poate returna, să vândă lucruri din casă ori să lipsească de la școală sau de acasă în mod mod nejustificat. “Consecințele jocurilor de noroc nu sunt doar financiare. Stresul emoțional poate afecta relațiile cu familia, școala, rezultatele școlare și nu în ultimul rând sănătatea copiilor. Din acest motiv, împreună cu un grup de senatori am semnat o inițiativă legislativă care interzice amplasarea cazinourilor și caselor de pariuri la o distanță mai mică de 300 de metri față de școli, locuri de joacă pentru copii, grădinițe sau parcuri”, spune Lucica Dina Muntean, senator PNL de Valea Jiului. Excluderea din câmpul acestora de activitate a operatorilor de jocuri de noroc îi ține pe copii la distanță de tentația de „a se distra” în acest fel în timpul pauzelor. De cele mai multe ori totul începe cu un joc în timpul pauzei. Dacă sala de joc este în apropierea școlii, copiii consideră că pot ajunge repede la ore după un joc, două, trei... și astfel începe dependența. Pe lângă legiuitori, un important rol în protejarea copiilor în acest sens ar trebui să aibă și familia, școala, comunitatea și operatorii de jocuri de noroc prin conștientizarea faptului că minorilor le este interzis accesul în astfel de spații și prin intervenții corecte care să nu le permită să cadă în capcana dependenței, depresiei și dramelor de tot felul. “Prin eforturile noastre comune, mai bine să prevenim decât să vindecăm această boală gravă la care sunt expuși copiii și tinerii zilelor noastre”, arată senatorul liberal. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|