28.02.2023,  16:15:51 | 0 comentarii | 522 vizualizari
Senatorul Lucica Dina Muntean (PNL) a participat la „Manifestul pentru drepturile femeilor”
de Ziarul Vaii Jiului

Senatorul de Valea Jiului a luat parte la evenimentul organizat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, iar mesajul său adresat femeilor cu această ocazie a făcut referire la cele mai dezbătute și actuale teme ale prezentului: promovarea drepturilor femeii, egalitatea de șanse între femei și bărbați, combaterea violenței domestice.
“În acest sens am prezentat câteva momente din viața mea, din perspectiva multitudinii de roluri pe care le-am avut și le am în continuare, care mi-au dovedit cât de importante sunt în evoluția societății drepturile noastre, ale femeilor și cum putem schimba lumea în care trăim, luptând pentru ele.
Pentru a trăi cu demnitate într-un stat de drept, femeia are nevoie de recunoaștere, susținere și respect pentru ceea ce este și pentru ceea ce poate să facă, pentru ceea ce reprezintă prin empatia, puterea, responsabilitatea, bunătatea, înțelegerea și afecțiunea ei. Această recunoaștere și susținere presupune eliminarea tuturor formelor de inegalitate și de violență la care ar putea fi supusă, precum și dreptul de participare echitabilă în luarea deciziilor private și publice”, spune senatorul de Valea Jiului.
Femeia poate fi soție și mamă în familia ei, poate fi lider și partener la locul de muncă, poate fi inițiatoare de proiecte pentru comunitatea în care trăiește și susținătoare a cauzelor umanitare și poate fi un responsabil reprezentant al politicilor de creștere și dezvoltare a societății în care trăiește.
Dar pentru că mentalitatea lumii în care trăim poate fi pentru femeie o anticameră a violenței domestice, un dușman al egalității de șanse și o piedică în calea promovării depline a drepturilor pe care le are, este momentul să ne educăm pe noi înșine și pe copiii noștri pentru schimbarea acestei mentalități și să milităm permanent pentru dreptul femeii de a-și câștiga locul pe care îl merită în familie, în comunitate, în țară și în lume.
“Drepturile femeii și egalitatea de șanse între femei și bărbați nu înseamnă separarea sau distanțarea față de aceștia, ci recunoașterea importanței rolurilor pe care le poate avea în folosul nostru al tuturor.
În curând vom sărbători Mărțișorul, al cărui șnur este confecționat prin înfășurarea strânsă a două fire: unul roșu, care simbolizează, conform tradiției, dragostea și frumusețea femeii și unul alb, care simbolizează puterea și energia bărbatului, împreună reprezentând unitatea. Iar când vorbim despre drepturile femeii și despre egalitatea de șanse, vorbim despre această unitate, care prin puterea ei poate face lumea noastră mai bună și mai frumoasă”, mai arată senatorul liberal.
“Mărțișoare de gânduri bune vă transmit pe această cale, doamnelor și fetelor, odată cu urarea de a fi mereu iubite, prețuite și respectate. Să aveți o primăvară frumoasă!” a transmis în final, în ton cu perioada, parlamentarul de Valea Jiului.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter