Flavia Maria Țuțuianu este elevă în clasa a IX-a A la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, în clasa domnului profesor Bogdan Wilk. S-a născut la 12 octombrie 2007 în Reșița, județul Caraș-Severin. Familia Flaviei s-a mutat în Petroșani, oraș care i-a devenit repede casă fetei cu părul bălai. În vara anului trecut ea a intrat prima la C.N.I. „Carmen Sylva” cu media 9,84. Îi plac arta și studiul, în general. Scrie din pasiune, visează cu ochii deschiși iar visul ei suprem e medicina. „Singura muzică din căștile unui medic trebuie să fie bătăile unei inimi”, mărturisește Flavia Maria Țuțuianu. Își dorește să devină chirurg pediatru pentru că „iubește copiii, viața și fericirea aparent infinită a copilăriei”.

Bătrânețe
                                                                      
 Camera rece-nvaluită-n frig,răcoarea inima-mi îngheață,
 Întunericul mă-nconjoara,stelele au disparut,
 Lumina lunii orbitoare nu-mi lasă umbrele pe față,
 Iar vântul bate cu putere,ca niciodată de tăcut. 

 Ceasul vechi de pe perete,a rămas la ora zece,
 Geamul aburit și rama parcă-și simt propriul sfârșit,
 Timpul înghețat ce pare c-o va face,dar nu trece,
 Ține parcă totu-n loc,eu de ce aș mai fi trăit?

 Perdelele din albe negre-au devenit, porțiuni arse de foc,
 La fel ca toată viața mea,simțindu-și marele sfârșit,
 Eu tot fac umbră la pământ,țin viața altora pe loc, 
 De ce mai sunt aici? M-am chinuit și-am chinuit. 

 I-am chinuit cu anii bătrâneții, care din drept baston m-au făcut,
 Picioarele fire de iarbă, s-au transformat în crengi uscate,
 Spatele încremenit, statuie vie mă numesc,am îndurat durere și-am tăcut,
 Am îndurat atâta chin, nimeni nu a crezut, falnic ca un stejar să mă gandesc la moarte.

O viață am
                                               
Cimitirul din pădure, unde-i loc de veșnicie,
Pentru al nostru împărat cum nu-i nimeni cât se știe,
Cum nu-i nimeni și n-a fost, iar de viața i-a fost scurtă,
N-a trăit el în zadar, nici nu s-a ferit de soartă. 

Împăratul avea tot, chiar și Soarele și Luna, 
Avea totul și nimic, o spunea întotdeauna, 
Că de-ar fi fost el stăpân, peste toată lumea noastră,
Moartea clar l-ar fi răpit ca pe toți să-i stăpânească.

Dar amarnic s-anșelat, fiindcă de tot n-ar fi fost,
Moartea tot ar fi trecut bariera fără rost, 
Pe care, indiferent, cine ai fi, n-ai s-o cobori,
Tot ajungi un gând fugar ce plutește printre nori. 

El cu bani, el cu palate, el cu totul și nimic,
El își doarme somnul veșnic în sicriul cât de mic, 
Mic, doar pentru el și singur,răscolindu-se-n mormânt,
Se gândește cât de tragic moartea-l ține în pământ. 

Rătăcind prin cimitir,chiar pe piatra din mormânt,
Își pleacă ușor privirea cel mai tainic jurământ,
Care acum și-a deschis poarta către-ai lui soldați supuși, 
Care până - și vor da viaţa vor păzi în gând distruşi. 

Cât le-o fi dat să trăiască, vor citi în amănunt,
Cum iubitul împărat și-a păstrat un jurământ:
,,Și de-o fi să mor odată, n-ai să vezi că mă feresc,
Dar, totuși,o viață am și merit să mi-o trăiesc.’’

Unică alinare   
                                                                               
Privesc, în lacrimi, pe fereastră, cum fulgi ușori cad pe pământ,
Și mă gândesc la ani ce trec și în curând eu nu mai sunt, 
Cu lacrimi reci cânt melancolic  tristețea, dorul infinit, 
Al vieții scurte precum iarna, când ani la rând s-au risipit.

Vedeam și văd, simt dar nu simțeam, cum timpul trece-n defavoare,
Așteptând să treacă anul, așteptând o transformare, 
Că nu-i zi ca alta-n viață, fie bună sau mai rea, 
Dar așa, clipă cu clipă, trece toată viața mea. 

Lumea-mi zice să nu simt, dar eu n-aș putea uita, 
Cât de dragă odinioară îmi păruse viața  grea, 
Neștiind că timpul trece, neștiind că vor veni, 
Triste zile-ntunecate când noi toți nu vom mai fi. 

Tot ce-n zilele rămase mai contează-n suflet gol, 
Sărbătorile de iarnă ce m-așteaptă în pridvor, 
Iar de-aș plânge dorul vieții, fie iarna cât de grea, 
De-aș simți că-i sărbătoare, nici regret n-aș mai avea.

Marea cu chip omenesc

Prin fumul negru al tristeții, deviza vieții-n suferință,
Treceam cu-n zâmbet trist, ce trist va fi pierit,
Dar cât aș fi-ndurat, nu mi-am pierdut credința,
Și iată cum, neașteptat, pe tine te-am găsit.

De-ar fi să-ți povestesc,nu cred că mi-ar  ajunge
Întreaga mea viață, nici două vieți, nici trei,
Cât aș putea lupta, lumea să nu-mi alunge
Iubirea infinită ce n-am de gând să-nchei. 

Plângeam  pe dinăuntru, dar nimeni nu m-a auzit,
Singură bolta cerească, silențios m-a ascultat, 
Iar când mi-am pierdut speranța, viața mi te-a oferit,
Și acum simt sensul vieții lângă tot ce-i important.

Dacă nu te-ai prins, indicii, am o mie, și-ți ofer,
Simplu gest din sentimente, în cuvinte redactat,
Am visat cum o dorință mi s-a-ndeplinit și-ți cer,
Să îmi fii-n eternitate vis cum nici n-aș fi visat.

Te-am visat precum te văd, acum că îmi aparții, 
Ochi albaștri, precum marea din visul ce îl trăiesc, 
Părul blond, cu valuri fine, zâmbet cald în nuanțe vii, 
N-aș putea să-ți spun vreodată cât de mult eu te iubesc.

Nuntă și singurătate

Ploile se-adună-n vale, și îmi poartă veșnic gândul,
Către zilele în care devin una cu pământul,
Norii reci plutesc ca vocea unor lacrimi adunate,
Însă valea cea pustie a-ngropat singurătate. 

A-ngropat și tot îngroapă veșnica singurătate,
Care veșnică-i văzută până-n ziua grea de moarte,
Până când ploile grele încetează să mai cadă, 
Iar tristețea-n nuanțe gri a schimbat a două stradă. 

A schimbat a două stradă, către moarte, tot ce-i drept,
A greșit când i-a spus vieții : “Mai rezist să te aștept.”,
Cu regret amar din viață ,cu regret că a trăit,
Schimbă-n lacrimi fericite strada către “infinit”.

Astăzi este mare nuntă, valea se căsătorește, 
Cu un mândru crai ce văii printre lacrimi îi șoptește, 
Că de-o fi sfârşitul lumii, și-ar avea curând să-l piardă, 
Să nu plângă lacrimi reci peste focul ce-o să ardă.

Râul trece, râul seacă, singură va fi pe veci, 
Tot ce-a fost odinioară, mamă pentru pietre seci, 
Mamă ce fără de viață a răbdat singurătatea, 
Crescându-şi etern copiii fără a şti ce-nseamnă moartea.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.