21.05.2023,  12:13:02 | 0 comentarii | 652 vizualizari
Din volumul „Petroșaniul în timpul primarului Petru Iacob. (1918-1924)”
de Marian BOBOC

Teatrul lui Bulandra

Reprezentațiile „Năpasta” (de I.L. Caragiale) și „Nevasta lui Cerceluș” (de Petre Locusteanu), susținute de trupa de teatru Bulandra la 14 iulie 1923 la Petroșani, îi provoacă admirația și efuziunile lirico-patriotarde cronicarului „Gazetei Jiului”: „Actorii au fost la înălțime, Bucureștii cucerind de data aceasta și cetățui de apărare ale unei rafinării de gust apusean pretențios. Cu mijloace modeste, pe apucate, arta română s-a ridicat în ochii publicului ca un mândru copac, care strânge cu rădăcinile lui piatra stearpă și neprielnică a stâncii de munte”.

La polul opus sunt considerațiile la adresa organizării și mediatizării spectacolului: „Ne pare rău că nu putem să spunem aceleași cuvinte de laudă și pentru organizarea reprezentației. Căci să nimerești, ca trăsnetul din senin, într-o localitate ca Petroșanii, fără ca să aibă conștiință nici localnicii, nici împrejurimea, nu credem că e un mijloc de a servi cultura națională. În felul acesta orice dezinteresare sau rea voință își găsește perdeaua cu care maschează adevăratul sentiment. Este și o provocare făcută răbdătorului nostru public și demnității noastre. Dacă trupele maghiare prepară publicul lor cu săptămâni înaintea sosirii, pentru ce să nu avem și noi cinstea de a fi preveniți măcar cu zile înainte? Să nu se mai mire nimeni de eventualele insuccese pe care nu le dorim, mai ales sub raport moral”.

Sărbătorirea lui Șaguna. Monopol pe discursurile publice

La 12 iulie 1923 sunt marcați și la Petroșani cei 50 de ani scurși de la moartea lui Andrei Șaguna. După Te Deum-ul oficiat în Biserica ortodoxă, se slujește un parastas pentru sufletul său. Participă autoritățile civile și militare.

După amiaza, sala „Apollo” este gazda unei serbări populare, cu recitări, cântece, declamații. Preotul Duma susține o conferință despre viața lui Șaguna. O prestație remarcabilă are corul Clubului sportiv CFR (președinte - tipograful Teodor Munteanu), dirijat de profesorul Ubald Boga și „compus în marea lui majoritate de elemente neromânești”.

La 17 iulie, și mediul cazon îl omagiază pe Șaguna. Confesorul Garnizoanei Petroșani, părintele Duma, reiterează, în fața trupei, conferința sa despre mitropolitul Șaguna.  

Prezent la manifestări, redactorul „Gazetei Jiului” se arată deranjat de monopolizarea discursurilor publice de un singur om - preotul Ioan Duma: „Înțelegem ca domnia sa să fie oratorul festiv la ocazii, în care biserica trebuie să intervină, cum a fost și aceasta, sau de Ziua Eroilor. Dar ca să stăpânească tribuna publică aproape fără întreruperi o singură persoană, într-un oraș cu atâția intelectuali, nu mai e de înțeles”.

Primarul și studenții

La sfârșitul lunii iulie 1923 au oprit prin Petroșani studenții societății „Mihai Eminescu”. Au fost primiți cu căldură de primarul Petru Iacob și preotul Duma. Societatea Petroșani s-a îngrijit de masă.

Mondene de Petroșani

O știre mondenă drăguță la rubrica „Logodne”, din august 1923, „Gazeta Jiului”: „Iscusita noastră institutoare și declamatoare prețuită, d-șoară Felicia Dula, își serbează azi, 5 corent, la orele 4 d.a., cununia religioasă cu d. Alexandru Elecheș din Cluj, contabil la una din cele mai importante instituții financiare românești din Ardeal. Pierderea pe care o resimte viața noastră culturală prin plecarea dș. F. Dula o întrece numai urarea de fericire și noroc, care dorim să însoțească noua pereche”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter