• „Cenaclul din Ceruri. Unde sunt cei ce nu mai sunt?”
• Prezentarea integralei „1 Mai muncitoresc în Valea Jiului” de Marian Boboc
• Lansarea volumelor „Cronicile rimate – Duel… inechitabil (Eu contra/ și… ei!)” de Ioan Dan Bălan și „Soțul meu de dincolo” de Elisabeta Bogățan

Cenaclul „Boema” s-a reunit din nou marți, 23 mai 2023, la „casa de suflet” a membrilor săi, „Făgădăul Românesc” din Petroșani, locul unde de zeci de ani poeziile și volumele de cărți apărute sunt citite, povestite, romanțate și analizate și stropite din plin cu vin, țuică sau bere, puse la bătaie de gazde și câteodată și de invitați.

„Ei sunt aici, cu noi, ne privesc și se bucură…”

Un loc frumos, cu aer rustic și boem, așa cum le place de altfel „boemilor” visători și creatori din acest cenaclu, ce dăinuie de decenii în Valea noastră dragă, oameni care încearcă să ducă mai departe ștacheta culturii locale și, de ce nu, naționale, în încercarea de a opri timpul. Un timp al zilelor noastre altfel decât era, cu ale lui sucituri spre modernism și artă abstractă, dar mai atipic și mai certat cu literatura și cartea în general, de bun gust  și  bine scrisă. Și mulți și buni au mai fost, oamenii de condei…! Mai sunt și azi, dar din ce în ce mai puțini și de aceea este bine să ne bucurăm de cei care încă mai sunt printre noi și să-i prețuim la adevărata lor valoare, cum spunea cineva, haideți să-i prețuim acum, cât sunt în viață, nu după ce nu mai sunt, că în România din păcate doar după ce omul nu mai este se spune, Doamne, ce om mare și talentat a fost...

Poate că unii vă veți mira sau vă veți întreba ce este cu introducerea de mai sus? Nimic altceva decât ceea ce simt la începutul acestui material legat de acțiunea cenaclului de marți, după-amiaza, intitulată sugestiv: „Cenaclul din ceruri. Unde sunt cei ce nu mai sunt?”. Iar răspunsul la întrebare a fost dat pe parcursul a două ore de dezbateri aprinse și povestiri frumoase, amintiri de neuitat: „Ei sunt aici, cu noi, ne privesc și se bucură că noi ne-am adus azi aminte de ei!”.

Cele două super loturi de oameni de condei

Dar, exact ca la sport, să prezentăm „lotul” celor două echipe de „boemi” care au reprezentat marți cu succes acțiunea de la „Făgădăul Românesc”.

Cei 14 „boemi” ce mai sunt și și-au adus aminte de „cei ce nu mai sunt” au fost: Marian Boboc (amfitrionul evenimentului), Ion Hirghiduș, Elisabeta Bogățan, Robert Humel, Irina Boboc, Ionela Diaconu Ablai, Sorin Oprea, Constantin Cîmpeanu (supranumit de colegii de cenaclu „Patriarhul Boemei”), Liviu Florin Țabrea, Petre Mănici, Adi Cerchez, Elvira David, Gheorghe Tereblecea și Aron Dumitrescu (gazda de la „Făgădăul Românesc”).

Cei 13 „ce nu mai sunt” fizic cu noi, dar care ne reprezintă în Ceruri: Iosif Csicky, Ludovic Peter, Dan Codrea, Ioan Pascal Vlad, Mircea Andraș, Corneliu Rădulescu, Ionel Zmău, Clara Mărgineanu, Tic (Nicolae) Mihuț, Ion Nicu Țigăntele, Petrică Birău, Ioan Dan Bălan și Isidor Chicet.

Iată cum, cele două echipe de „boemi” știu să fie frați de litere și opinii chiar și după trecerea unora și altora alături de… cei drepți, sus, în Ceruri, mai aproape de Dumnezeu! Semn că poezia, literatura, arta și cultura în general (că aici am include fără să clipim și muzica, desenul și pictura sau sculptura) unește suflete și destine și creează legături strânse în timp, peste generații.

Marian Boboc, același bun amfitrion, a condus impecabil luările la cuvânt

Deschiderea evenimentului l-a avut în prim-plan pe amfitrion, același sufletist Marian Boboc, despre care n-o să mai spunem lunga listă de ce este, unde lucrează și ce face, că deja îl știți cu toții, mai cu seamă cei care citiți Ziarul Văii Jiului. De altfel, Marian îmi spusese încă de anul trecut că pregătește, dar nu știe exact când va fi, o seară de cenaclu unde să fie comemorați toți cei care „s-au grăbit să plece spre o altă lume, poate una mai bună, cine știe?”, ca să citez exact cuvintele sale. Și iată ziua a venit, iar Marian, în formă mare, a reușit să ducă la capăt acest plan. Iar după cum au stabilit boemii, la ideea profesorului și scriitorului Ion Hirghiduș,  următoarea acțiune legată de amintirea celor 13 se va petrece printr-un pelerinaj boem la mormintele acestora. O dată încă necunoscută și care rămâne să fie stabilită într-una din întâlnirile viitoare ale „boemilor” din Vale.

Acolo unde Marian Boboc a avut ceva de spus, fie o amintire, fie altceva, vorbim de lista cu numele celor plecați dintre noi, a făcut-o de fiecare dată, iar apoi a pasat discursul altui coleg, aproape fiecare dintre cei 14 prezenți vorbind măcar o dată de unul sau mai mulți colegi ce nu mai sunt printre noi. De aceea este greu să pun în pagină tot ce s-a spus, dar voi încerca în mai multe episoade să scot în mare ce s-a spus important sau interesant. A fost, dacă vreți, un fel de „șezătoare” a scriitorilor din cenaclu, unde s-au depănat probabil cele mai frumoase amintiri despre acești oamenii minunați care nu demult erau printre noi și pe care, poate, nu întotdeauna comunitatea, societatea în care trăim i-au prețuit atunci la adevărata lor valoare. Fiind un subiect sensibil, mă opresc aici cu reflecțiile și voi încerca în continuare să vă redau ce v-am promis. Aș încheia gândurile mele cu o remarcă: a fost poate, cel puțin mie așa mi s-a părut și vorbesc de serile de cenaclu la care am luat parte în ultimii 15 ani, cea mai frumoasă seară a cenacliștilor de la „Boema”; asta și prin prisma că s-a vorbit atât de mult și de frumos de niște oameni minunați, mulți creatori de cărți fără pereche, în Valea Jiului cel puțin. De aceea, spun și eu acum: „Dumnezeu să-i aibă în paza Sa, alături de cei drepți și să-i odihnească!”.

Patru cărți, trei autori, din care unul, foarte trist, nu mai este!

Marian a început cu prezentarea câtorva cărți care au văzut de curând lumina zilei, respectând oarecum protocolul obișnuit al Cenaclului „Boema”. Este vorba de volume scrise de Marian Boboc, Elisabeta Bogățan și regretatul Ioan Dan Bălan din Petrila. Prezentarea acestora a fost scurtă și la ea s-a alăturat și autoarea uneia dintre ele, doamna Elisabeta Bogățan, dar și Ion Hirghiduș, autorul prefeței la aceiași carte, un volum de poezii dedicat de autoare „soțului meu, poetul Dan Ioan Bălan, accidentat într-o miercuri, de Sf. Andrei și trecut la cele veșnice sâmbătă 17 decembrie 2022”.

„Voi spune doar vreo două vorbe despre ele… Încep cu 1 Mai muncitoresc în Valea Jiului 1919-1947. Am adunat între copertele acestei cărți tot ce s-a întâmplat în acea perioadă, cum era sărbătorită această zi foarte importantă, în general, și mai ales pentru muncitorimea social-democrată în Valea Jiului. Era o zi sărbătorită cu bucurie, uneori oamenii erau fugăriți de către organele timpului, dar per total era o zi minunată pentru cei de-aici. Continui cu 1948-2023 – 1 Mai muncitoresc în Valea Jiului, în republicile România. Cartea aceasta este mai groasă, evident și clasa muncitoare era mai numeroasă și sărbătorile erau altfel până la un moment dat.. Din păcate, încet, încet n-au mai fost sărbătorile acelea frumoase, să zic cumva candide din perioada interbelică, totul a devenit, la un moment dat, propagandă, iar 1 Mai, din păcate, a ajuns să nu mai fie sărbătorit în Valea Jiului. După știința mea, în ultimii 10 ani această zi nu a mai fost sărbătorită de nici un sindicat, sau de vreun partid politic; de fapt, de Partidul Social Democrat ar fi vorba, că nu poate să sărbătorească această zi Partidul Național Liberal sau alte partide. Cărțile acestea pe care le-am publicat și de care v-am vorbit fac parte din ciclul Viețile Văii Jiului, la care sper să mai scriu câteva.

Despre Elisabeta Bogățan și Ioan Dan Bălan. Încep cu această carte: Cronicile rimate – Duel… inechitabil (Eu contra/și… ei!), de Ioan Dan Bălan. Acum, despre Ioan Dan Bălan trebuie să spun că a fost un scriitor foarte complex. A scris de toate, dar avea o plăcere să abordeze și genurile mai puțin practicate de scriitori; scria cronici rimate, plugușoare, răvașe, având o ușurință în a scrie, cu umor și referiri la viața literară și politică. Aceste poezii adunate în carte de Elisabeta, au fost publicate și în Ziarul Văii Jiului, iar de-acum sunt toate strânse într-un loc, în această carte apărută la Editura Sofiana.

Despre cealaltă carte, îl las pe Ion Hirghiduș, care a și scris prefața, să ne povestească mai multe. Este vorba de cartea de poezii, Soțul meu de dincolo, scrisă de Elisabeta Bogățan, aici prezentă, și apărută la Editura Neuma”, și-a încheiat prezentarea Marian Boboc.

Prefața ultimei cărți a lui Ioan Dan Bălan

A urmat cel căruia i se dăduse cuvântul, Ion Hirghiduș:

„Da, ați înțeles bine… Când doamna Eli mi-a propus să scriu prefața la această carte, nu a fost ușor să fac lucrul acesta, nu pentru că nu am mai scris prefețe, dar pentru că am simțit o oarecare greutate în a scrie. Dar până la urmă, am reușit să duc textul până la capăt. Am citit inițial poemele scrise de doamna Eli, care sunt în numele fostului soț, care a părăsit această lume și, sincer să fiu, mi-au plăcut destul de mult. Cum spuneam, am reușit în cele din urmă să leg acest text din prefață și ce am observat a fost faptul că aceste poeme seamănă cu niște imnuri care pot să aducă în discuție o temă care a fost generalizată în literatură de la Orfeu încoace. Aș putea spune, fără să exagerez, că pe undeva poemele din această carte se înscriu în această literatură orfică, atât cât se pot ele înscrie. Pe linia aceasta orfică sunt mari poeți, aș aminti pe Rainer Maria Rilke și pe Lucian Blaga de la noi, și surprinzător este că doamna a pregătit, parcă a avut un scenariu, aceste teme. N-au fost scrise după un scenariu, dar așa pare... De ce? pentru că este vorba aici de un fel de însoțire a umbrei sufletului lui Ioan Dan Bălan, care trece prin mai multe ipostaze, de la trecerea Styx-ului și până la trecerea definitivă din corp. Se remarcă în aceste poeme, care par simple ca text, o sensibilitate extraordinară și o frumusețe interioară, însoțite de durerea care trebuie să fie alăturată în astfel de poeme. În contextul în care am scris aceste pagini din prefață, bineînțeles că am amintit de contribuția lui Ioan Dan Bălan pentru spațiul acesta al Văii Jiului, pentru că a preluat o serie de teme și a dezvoltat, chiar în prozele pe care le-a scris, deosebit de frumoase aș zice. Chiar dacă unii au contestat structura sau rădăcina antropologică ale acestora, eu cred că au o valoare în acest sens, pentru că ele sunt scrise după o bună cunoaștere a folclorului și a tradițiilor populare din Valea Jiului. Cu atât mai mult este de remarcat lucrul acesta, cu cât Ioan Dan Bălan nu era din această zonă. Știm foarte bine că el era moldovean, venit aici cu un suflet mare, reușind să se adapteze foarte bine în Valea Jiului, ceea ce nu mulți dintre noi au reușit. Eu, de exemplu, n-am reușit să mă adaptez Văii Jiului până în prezent. Încă am sentimentul că nu trăiesc în Vale, doar trec pe-aici. Ce să spun? Trebuie citită cartea, trebuie citită prefața (…). Am făcut o paralelă în această trecere pe care o fac poemele, eu o numesc umbra sufletului, cu Cartea Morților. Parcă sunt niște imnuri care sunt dedicate tocmai acestui eveniment important, pentru că știm că egiptenii erau considerați a fi cel mai religios popor și spuneau că viața este o pregătire pentru moarte. Bineînțeles că am amintit aici pe un filozof relativ obscur, dar cunoscut de cei care au studiat filozofia, David Armeanu, care spunea că viața este o pregătire pentru… viață. Cred că această carte este unică în literatura română. Eu n-am întâlnit până acum, de altfel cuplul Ion-Eli este unul aparte, de intelectuali și scriitori, și nu numai atât, este un cuplu de suflete-pereche. Cred că ruptura care s-a produs prin decesul lui Ioan, a lăsat o rană adâncă în sufletul doamnei Eli, care nu se va vindeca niciodată. Chiar dacă rana se va cicatriza, ea va fi în permanență o rană, pentru că amintirile nu pot să dispară!”.

Durerea sufletului-pereche rămas singur pe această lume

„Aș vrea doar să spun că pentru mine această carte Soțul meu de dincolo a avut și are un rol catartic. Atât de mare era durerea, atât de insuportabilă (nota red.: plângând), că numai poezia a put să preia o parte din ea! Iar cealaltă carte, Cronicile rimate, exact la două luni după accidentul lui Dan am visat că stă în stânga mea cu un teanc de hârtii în mână. Zic: Uite, astea, deasupra, nu sunt bine decupate, îs ciuntite! Zice: Nu-i nimic, vreau să le public. Și am considerat că asta este o rugăminte a lui, de a publica aceste poezii. Știam că el are de gând un proiect sine die, să-și adune cronicile rimate într-o carte, dar a tot amânat treaba asta. Am găsit o schiță de proiect. Adevărul este că el, dacă ar fi trăit, pe 30 mai, când e ziua lui și când anul acesta la această dată îi vom face o comemorare la casa de cultură din Petrila, unde sunteți invitați cu toții, el ar fi lansat altă carte, intitulată Vise în Kogaionon. A și scris un mesaj către Convorbiri literare, domnului Casian Maria Spiridon, cu bucuria că i-a publicat două poeme: Istorica 1 și Istorica 2. Era foarte bucuros că i-a publicat aceste poeme, care erau proiectate să facă parte din viitorul volum de versuri Vise în Kogaionon. Dacă trăia ar fi lansat acum acel volum. Eu nu am găsit la timp hârtie, cele mai multe poezii erau pe niște foi decupate din caiet, aflate la munte și acasă, le-am găsit doar când cartea cealaltă era aproape gata și cele mai multe nu erau culese că n-a mai apucat, se aflau doar în manuscris. Așa că având material pentru aceste Cronici rimate, care erau publicate în ziar am făcut această carte. Pe ideea asta a plecat la Petroșani în ultima zi de pământean. I se publicase o poezie în Ziarul Văii Jiului dedicată Unirii. I-am zis: Nu te mai du! Și așa se trage ziarul pe ici-acolo, după care se aruncă… Mi-a zis: Nu, că eu le decupez și le bag într-o carte! A plecat să cumpere ziarul, l-a luat și probabil s-a întâlnit la Cafeneaua Artiștilor, unde a vorbit despre unele, despre altele… Era și Ziua de Sfântul Andrei, urma Ziua Unirii… Și la ora obișnuită pentru astfel de ieșiri a plecat către casă, dar n-a mai ajuns. Am povestit acestea, toate, în niște note, înainte și la sfârșitul Cronicilor rimate… plus niște coincidențe, niște presimțiri. Dumnezeu știe, așa o fi fost să fie, el nu se mai poate întoarce, tot ce-a rămas a fost scrisul, numele lui și cât timp ne mai amintim de el mai trăiește, măcar în suflete. Ca și ceilalți care sunt plecați dintre noi (…) Am uitat ceva… Vreau să-i mulțumesc domnului Robert Humel că ne-a ajutat la apariția acestei cărți. Pe ultima copertă este pusă o caricatură a domnului Robert, un Dan Bălan în duel cu penița, o caricatură probabil mai veche a autorului”, a încheiat cu tristețe doamna Elisabeta Bogățan.

„Făcută pe vremea când Robert Humel mai desena… sau pe vremea când Robert Humel mai trăia artistic”, a încercat să înveselească asistența Marian Boboc, vrând să facă să dispară momentul trist legat de plecarea dintre noi a lui Ioan Dan Bălan și de amintirea sa. Și poetul a reușit, un val de râsete auzindu-se imediat în toată sala. (Va urma)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.