La Nedeia Sânzienelor din acest am avut plăcuta ocazie să-l revăd, după an și ani, pe dr. Dumitru Gălățan-Jieț, autor al mai multor cărți despre momârlanii din Valea Jiului și obiceiurile lor. De fapt, mi-a și oferit-o pe una dintre acestea, cea în care domnia sa reunește toate articolele sale despre acest subiect apărute în revista „Răstimp” din Drobeta Turnu-Severin (fondată și condusă de răposatul Isidor Chicet, omul căruia Dumitru Gălățan-Jieț îi datorează enorm – n.r.)

Am schimbat

câteva cuvinte stând la tihnă pe o bancă în curtea schitului de la Straja, dar și, apoi, mai jos, la petrecerea de la „Montana”. La început, am reținut de domnia sa, nedeile pastorale erau un bun prilej de întâlnire între ciobanii și băcițele din munți care nu-și puteau părăsi turmele și stânele, pentru a merge la petrecerile din sat. Întâlnirile de început, cum a fost cazul  și în Straja, le prilejuiau bărbaților să stea la taifas, să vorbească de una, de alta, grija dintâi fiind aceea să golească glăjile cu țuică aduse de fiecare. Mai apoi, au apărut petrecerile cu joc și voie bună la care participanții aduceau, pe cai sau în care, desagi plini cu de-ale gurii și băutură.

Tot atunci

au început să apară și negustorii. Și din vechiul Regat, și din ținuturile transilvane aflate sub stăpânire austro-ungară. Erau zile în care mărfurile nu se vămuiau, iar granița putea fi trecută liber dintr-o parte în alta. Cam tot acum au început întrecerile legate de destoinicia în mânuirea boatei și cele de cai (ar fi interesant să prezinte cineva un document care să legitimeze adevărul istoric al desfășurării acestor întreceri în Straja, sau altundeva în valea Jiului - n.r.). În privința celei din urmă, întrecerea hipică, cred că există diferențe între ceea ce era în trecut și ceea ce e acum, când, patrupedele, obișnuite mai ales cu povara, sunt nevoite să facă față concursului de anduranță ce-l implică deplasarea în pantă pe un drum asfaltat.

S-a observat

asta și acum, sâmbătă, la linia de sosire de la Crucea din Straja. Dincolo de bucuria călăreților învingători de a fi parcurs cei circa trei kilometri de traseu, era vizibil efortul pe care-l făcuseră caii obligați să-l parcurgă în galop și la aproape treizeci de grade. S-a petrecut și ceva incredibil. La vreo douăzeci și cinci de metri de linia de sosire un cal s-a oprit și nu a mai vrut să continue cursa. Cei care s-au uitat mai atent au văzut că avea burta plină de sânge. Personajul care-i nota pe călăreții care treceau de linia de sosire striga la cel care descălecase să urce înapoi și să vină călare, pentru că, altfel, îl descalifică.

Numai că tânărul,

asta mi-a plăcut, nu l-a băgat în seamă pe transpirat, și-a luat animalul de căpăstru și, împreună cu el, a ajuns la locul în care se aflau și ceilalți cai și călăreți. Ceea ce v-am relatat a fost observat și de ceilalți participanți. Au fost destule voci care le compătimeau pe bietele cabaline nevoite să treacă prin acest adevărat calvar. O doamnă, precis iubitoare de animale, a fost de părere că, în locul epuizantului galop la deal, s-ar putea organiza un concurs de tracțiune, bunăoară. Sau altceva care să aibă în vedere protecția și drepturile animalelor despre care, în urmă cu zeci de ani, nu se auzise încă.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.