***

Atunci nimic nu avea margini. Nici adânc, nici înalt.
Nu îmi închipuiam ceva mai cuprinzător decât ora.
Știam să deosebesc pasul omului de cel al șarpelui.
Caută-l pe Dumnezeu în inima celui singur,
îmi spuneai. Eu săream de pe un cal pe altul.
Adormeam fericit în câte un mormânt, ca-n brațele unei
iubite de-o noapte. Dar, într-o zi, am văzut marginea orei
și am înțeles că voi fi găsit oricât aș fugi.
La adăpost ești doar în propria-ți palmă, acolo unde
nu se gândește nimeni să te caute. Acum mi-e dor.
E târziu. Trăiesc din timpul împrumutat, cu dobândă
din ce în ce mai mare, de la Celălalt.

 

***

Trăiesc cu o funie legată în jurul gâtului.
Când te apropii, lațul ei se strânge.
Când te îndepărtezi, se lărgește.
Tu hotărăști dacă mă ții în viață ori nu.
Ai grijă, o altă femeie umblă să taie nodul.
Ea mă vrea fericit, așa cum crede că m-a născut.
Două femei se luptă să mă țină în viață.
Fiecare în felul ei, fiecare pentru ea însăși.
Nici una nu mă întreabă ce simt, ce îmi doresc.
Timpul trece. Eu scriu. Zadarnic vrei să mă salvezi,

mamă. Leagănul meu e acum o ruină veselă.
Cealaltă femeie îmi va fi mormânt umblător.

 

***

Stai singur la masă și bei
din două pahare deodată. Prietenii tăi

- vii sau morți - sunt fericiți unii cu alții.

Fiecare crede că închini cu el. Tu taci.
Tăcerea te apără doar de tine însuți,

nu și de Celălalt. Surâzi. Viața e ciudată.

Îți amintești când te-ai îmbătat așa de rău încât

te-ai dus într-o gară cu trenuri de jucărie și ai vrut

să fugi din această lume? Te-a salvat un tunel.

Of, Doamne! După o vreme, unul dintre pahare
te va implora să îl spargi. Ai fost, întotdeauna,
un om milos. Pereții cârciumilor unde bei tu

sunt pătați cu vin roșu. Îngeri cu venele tăiate.

 

***

Nu arde steagurile capturate de la învinși.

Fă din ele rochii și dăruiește-le iubitei tale, eșarfe

pentru părul ei în care s-au rătăcit, spre norocul tău,

atâtea armate străine. Nu hrănii păsările cu ochii lor,

căci nu te vor mai recunoaște și se vor năpusti

asupra ta, din înalt. Nu arunca la câini oasele celor

căzuți în luptă. Fă din ele podoabe pentru glezna fină

a morții, poate o vei îmbuna. Eliberează prizonierii,

ei vor răspândi în lume vestea măreției tale.

Nu scoate sabia la necunoscutul ce îți soarbe

din pahar. E zadarnic. De azi înainte, adevăratul

tău dușman nu va mai avea corp pământesc,

carnea și sângele lui au fost deja mistuite. 

Nu decapita bufonul celuilalt rege, ținut în captivitate.

Doar el te poate vindeca de gustul amar al victoriei.

 

***

eram copii construiam
un șarpe din pietricele colorate
îi porunceam să umble și el umbla
pe pământ pe apă pe cer de atunci
nu am mai avut niciodată atât de multă
putere în toate desenele noastre șarpele
apărea cu picioare aripi am fost fericiți până
în ziua când pasărea șireată a timpului
s-a apropiat și simulând că se împrietenește
cu noi l-a înghițit pietricică cu pietricică
mama a aprins focul în sobă cu desenele
noastre totul s-a schimbat ca doi acrobați
pe aceeași sârmă am rătăcit drumul trăiesc cu
amintirea ta ca un cap despărțit de trup
acum
vreau să îți scriu creionul se preschimbă
în șarpe uroborus pășesc în cercul lui magic
ușa prin care pleci e aceeași cu cea prin care
te vei întoarce îmi șoptește un copil
întinzându-mi o parte din pietricele lui colorate

 

***

A venit un străin și a deschis cuștile vânzătorilor

de porumbei, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani.

Casa mea nu e peșteră pentru tâlhari, a strigat el.

Urmați-mă, vă voi duce în locul unde nimeni nu vinde,

nimeni nu cumpără, vom trece o vamă fără vameși,

o apă fără pod, o literă fără contur. Eu mă plimbam

– întâmplător? – pe acolo, în ziua aceea cu miros

de praf moale. Mă hrăneam cu bucăți de pâine înmuiate

în vin alb, mă credeam părăsit. Lăsați porțile deschise,

a cerut străinul, zadarnic le ferecați! A trecut ea, cămila,

prin urechile acului, cum ați putea opri Cuvântul?

Apropiați-vă, se va găsi o mână întinsă pentru fiecare.

De azi înainte, cuțitul va dormi în teacă, biciul va mângâia.

Împăratul va cere și va primi, cu umilință, iertarea supușilor

săi. Râdeam ca de un nebun! Străinul s-a apropiat, m-a atins,

râsul  meu a intrat într-o turmă de porci. Atunci am început

să alerg pe străzi. Speriat, dar fericit. O pisică neagră

care descoperă, abia în a noua ei viață, că nu se

poate ascunde, la nesfârșit, în puzzle-ul nopții.

 

***

Cum ar fi viața fără iluzii?
O cruce scrisă pe o singură față.
Nimeni nu e pregătit să uite numele Celuilalt.
Copilul crede că marea e o pălărie din care,

la momentul potrivit, un scamator celebru

va scoate corăbii. În mintea șarpelui,

tot ce zboară s-a înțeles, în taină, cu diavolul.
Eu aș putea să jur că am văzut cerceii tăi

în urechile Salomeii, pe vremea cînd încă

îmi purtam, pe umeri, inutila podoabă a capului.

 

***

Se spune că după ce ai călătorit prin ținutul acela,
ți se taie limba, să nu poți povesti frumusețea

locurilor. Nici orbii nu sunt iertați, dar ei au
o altă pereche ochi, cu care cuprind totul.
Călcăm dincolo de hotar? te întreb. Tu taci.
Ultima oară am așteptat până ți s-a topit
în gură o colecție de pietre prețioase și tot

nu ai scos nici un cuvânt. Se face dimineață.
Păsările, transparente când dorm, își iau înapoi,
de la Dumnezeu, culorile și încep să cânte.
Se dezgheață apele. Se fierb ierburi miraculoase

pentru a dezlega omul de uitarea de sine.
Necunoscutul e în armonie cu el însuși.

 

***

Când începea să bată vântul, deschideam ferestrele.
Casa noastră se prefăcea într-un zmeu uriaș,
dirijat pe cer de mâinile mele de copil.
Totul e să nu ți-l doboare altcineva, îmi spunea tata,
supraviețuitor al multor astfel de bătălii aeriene.
Prefă-te slab, fă manevre aproape sinucigașe.
Te vor lăsa în pace, ei se luptă doar cu cei puternici.
Când nu se așteaptă, atinge-i ușor.
Mintea să îți fie aici, jos. Inima sus, atârnată

de firul de nisip al speranței. Totuși nedespărțite.
Nu te grăbi, înving cei răbdători. Bunăoară, pământul.
O vreme, am fost fericit. Apoi, cineva a interzis

luptele cu zmeie. Cerul a fost zidit. Astăzi,

din zmeul copilăriei mele nu a rămas decât o ruină.

 

***

Eu și Celălalt călătorim împreună cu gînduri

potrivnice. Ce-i de mirare? Nici picăturile

de sînge din aceeași rană nu sînt la fel.
Unele roșii, altele albastre, dovadă că cel străpuns
cu sabia nu e doar rod al păcatului omenesc.
Înaintăm ușor. Celălalt sigur a plănuit să mă ucidă.
Eu, să îi vînd sufletul unui țap roșu.
Tăcem amîndoi. Această liniște e inutilă
ca o expoziție de păsări fără pene.
Nimeni nu știe ce va aduce clipa următoare.
La fiecare răscruce, ne privim ochi în ochi.
Deși născuți în aceeași zi, la mine e luni,

la el e vineri. Nu înțelegem nimic. Lui Dumnezeu

i se face milă de noi și ne aruncă o oglindă. Cel care

se va zări primul în ea, nu o să supraviețuiască

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.