18.07.2023,  12:06:44 | 0 comentarii | 711 vizualizari
Jiul se pregătește de amicalul cu Deva


de Loredana JUGLEA

În timp ce echipa Jiul își continuă perioada de pregătire la stadion, CSM Deva și-a prezentat lotul și obiectivul în viitorul sezon.

Tema întâlnirii cu jurnaliștii a fost prezentarea lotului echipei de seniori și obiectivul pentru sezonul 2023-2024 al Ligii 3 de fotbal.

Președintele CSM Deva, Nelu Ardelean, a prezentat obiectivul pentru viitorul sezon, acesta fiind cel anunțat la reunirea lotului, acela de minim o calificare în finala barajului de promovare în Liga 2. Nelu Ardelean consideră că, prin condițiile asigurate de Primăria și Consiliul Local, care susțin financiar clubul cu 17 secții, dar și prin profesionalismul antrenorilor și jucătorilor, obiectivul este realizabil.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Deva, Nicolae Florin Oancea, i-a asigurat pe jucători și pe membrii staff-ului tehnic de stabilitatea financiară oferită de administrația locală din reședința de județ. Primarul le-a transmis fotbaliștilor că nu dorește să pună presiune asupra lor, dar își dorește dăruire și un joc de calitate, care să aducă publicul în tribune. De asemenea, Nicolae Florin Oancea a anunțat că anul viitor va lua ființă și academia de fotbal juvenil de la CSM Deva.

La rândul său, antrenorul principal de la CSM Deva, Ștefan Nanu, s-a declarat încrezător în ceea ce privește atingerea obiectivului, fiind mulțumit și de campania de transferări. Fostul internațional le-a cerut jucătorilor, mai ales celor nou-veniți, multă muncă și seriozitate.

Daniel Cherecheși, directorul sportiv de la CSM Deva, a prezentat, la lotul de jucători, și programul meciurilor de pregătire din intersezon.

În următoarele zile, CSM Deva va mai transfera doi portari. Până atunci, lotul este format din portarul Vlad Frumuzache, fundașii dreapta Alexandru Georgescu (ex Farul Constanța), Claudio Mocanu (ex CS Universitatea Craiova) și Roland Kelemen, fundașii centrali Sergiu Sabău (ex Șoimii Lipova), Ionuț Rus (ex Gloria Bistrița), Octavian Ionică (ex Universitatea Alba Iulia) și Alexandru Neagoe, fundașii stânga Denis Giosu (ex Șoimii Lipova), Alexandru Doboș și Daniel Branea, mijlocașii dreapta Valentin Munteanu (ex Gloria Buzău), Andrei Gavrilă (ex Șoimii Lipova) și Robert Tamaș (ex CS Universitatea Craiova), mijlocașii stânga Alexandru Stoica (ex Gloria Bistrița), Erwin Bloj și Vlad Toma (ex Viitorul Târgu Jiu), mijlocașii centrali Adrian Bedea, Daniel Creciunesc, Gabriel Stoi (ex Ripensia Timișoara), Florin Stelea, Bogdan Țoiu, Raul Chițimia și Federico Bloțu (de la echipa de juniori) și atacanții Alexandru Popescu, Nicu Modan (ex Șoimii Lipova), Kayondo Mahadi (ex CSA Steaua București) și Moses Baidoo (ex ACSO Filiași).

În ceea ce privește staff-ul tehnic și administrativ acesta a rămas neschimbat, în formula Nelu Ardelean - președinte, Ștefan Nanu - antrenor principal, Dorian Gugu - antrenor secund, Jozsef Magyari - delegat, Ioan Răfăilă - maseur și Daniel Cherecheși - director sportiv.

Cei de la CSM Deva au stabilite cinci meciuri amicale în intersezon, primul dintre acestea fiind programat vineri, 21 iulie, de la ora 10:00, la Hațeg, iar sâmbătă, 22 iulie, cu Jiul Petroșani. Apoi devenii vor evolua, săptămânal, până înainte de 26 august, când va începe campionatul, cu UTA U19, acasă, cu Someșul Dej, în deplasare, cu Poli Timișoara și cu Dacia Orăștie, ambele pe teren propriu. Datele și orele de disputare a acestor meciuri vor fi anunțate în timp util.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter