25.07.2023, 14:56:36 | 0 comentarii | 1887 vizualizari
Alți patru poluatori din Petroșani au fost prinși asupra faptului de către inspectorii de mediu și polițiștii locali
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
De ani de zile tot scriem despre „zona roșie” de pe Primăverii din Petroșani, acolo unde periodic există persoane care poluează cu deșeuri menajere ori cu deșeuri provenite din construcții. De asemenea, de ani de zile cei de la Mediu din cadrul Poliției Locale Petroșani prind cu ocaua mică astfel de indivizi care nu respectă mediul și până la urmă nici pe cetățeni, sancționându-i cu amenzi de fiecare dată. Cste pentru a doua oară în acest an când aflăm de la șeful biroului de Mediu din cadrul Primăriei municipiului Petroșani că alte două persoane au fost amendate tot acolo. Practic, pe Primăverii parcă nu se mai termină cu astfel de porcării! Alte două sancțiuni au fost acordate și altor doi indivizi, prinși de inspectorii de mediu și de polițiștii locali în zona din spatele Gării Petroșani, o altă zonă roșie despre care în ZVJ am tot scris. “Majoritatea activității biroului nostru se desfășoară în scopul prevenirii depozitărilor necontrolate de deșeuri, polițiștii locali fiind cei care țin legătura permanent cu Serviciul Salubritate din cadrul DADPP Petroșani, precum și cu operatorul care ridică deșeurile menajere S.C. Supercom SA. Din păcate, mai există în municipiul nostru persoane care nu înțeleg să respecte normele de conviețuire socială și care au fost sancționate recent de polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului din cadrul Direcției Poliția Locală Petroșani. Vorbim de o femeie și de un bărbat care au poluat recent zona din spatele gării Petroșani și de alte două cazuri în zona de pe strada Primăverii, acolo fiind vorba de doi bărbați. Persoanele sancționate au fost informate totodată și asupra modului potrivit de colaborare cu operatorul de salubritate și despre importanța curățeniei în spațiile publice și de locuit”, a transmis pentru ZVJ, Artur Ambruș. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|