31.08.2023,  15:16:19 | 0 comentarii | 860 vizualizari
Valea Jiului în urmă cu 130 de ani
de Marian BOBOC

La începutul săptămânii acesteia, „Ziarul Văii Jiului” a publicat un fragment referitor la Valea Jiului dintr-o dizertație a lui Silvestru Moldovan susținută la ASTRA. Revenim cu un alt fragment mai amplu, referitor tot la Valea Jiului în 1893, deci în urmă cu 130 de ani, publicat sub titlul „Țera nostră. Descriere poporală a Ardealului”, în serial în mai multe ediții ale „Telegrafului român” („partea scientifică șl literara”. Serialul va vedea lumina tiparului și într-o carte, publicată în mai multe ediții.

Din textul pe care îl retipărim astăzi aflăm amănunte interesante dintr-o Vale a Jiului pitorească, aflată în expansiune economică. Republicarea scrierii se face conform normelor gramaticale din zilele noastre. Ilustrațiile provin din colecția personală Marian Boboc.

0 altă vale a Țării Hațegului este Valea Jiurilor, în partea de miază de răsărit. Ea este despărțită de șesul sau Valea Hațegului printr-un ținut muntos din cele mai frumoase. Piscuri și dealuri păduroase, stânci de forme când pitorești, când bizare, brăzdate de puhoaie, strâmtori prăpăstioase, păraie de munte ce să aruncă sălbatic și cu zgomot printre bolovanii albiei lor și formează căderi de apă (cascade) lărmuitoare, apoi găuri, peșteri, câteva ruine de vechi turnuri și ici-colo prin văi și pe coastele dealurilor grupe de case și sălașuri pentru vite, toate aceste amestecate într-o neorânduială variată și plăcută: iată ce vede ochiul călătorului în acest ținut.

Printre acesta străbate calea ferată din Valea Hațegului în cea a Jiurilor. Calea ferată pe aici este făcută cu multă măiestrie. Ea suie până pe la Bănița în mai multe serpentine, de unde se începe coborâșul spre Petroșeni, trece prin opt tunele și peste mai multe poduri și viaducte, dintre care mai lungi sunt cel de la Bar și Merișor. Călătorului i se deschid una după alta priveliști frumoase; cu deosebire sunt interesante stâncile de forme curioase. Partea cea mai frumoasă este între Crivadia și Banița. La Crivadia să află pe o colină un turn vechi ruinat, cu păreții înnegriți de viscolele veacurilor; este un turn rămas de pe vremea romanilor. De la Bănița înainte calea ferată coboară pe valea râulețului Băniței. În stânga se află una din cele mai mari și mai însemnate peșteri ale noastre: Cetatea Bolii.

Ea își are numele de la turnul roman ce se afla odinioară deasupra ei, pe vârful dealului. Turnul s-a numit Cetatea Bolii și numele acesta s-a dat și peșterii. Turnul acesta, ca și cel de la Crivadia, avea menirea a stăpâni și a servi de pază cărărilor de munte, ce veneau de la pasul Vulcan si treceau pe locurile aceste.

Peștera Cetatea Bolii are mai multe intrări și despărțăminte. Gura principală este așezată spre miazăzi răsărit și are o înălțime de vreo 16 metri. Intrând înlăuntru ne aflăm în o hală (tindă) largă, din care peștera principală se continuă mai departe spre apus și miazăzi, fiind în câteva locuri foarte strâmtă. Prin ea putem ieși afară, prin a doua gură a ei. În stânga de la hală se află un alt despărțământ al peșterii, așezat sus, așa că numai cu scara putem să ne urcăm în el, un alt despărțământ iarăși se află în dreapta, care se sfârșește cu o încăpere în forma unui turn gol dinlăuntru. În vârful acestei încăperi se află o gaură prin care străbate lumina zilei înlăuntru și pe care, asemenea, poate să iasă omul afară. Prin peșteră curge râulețul Băniței, pe care, dacă străbatem de-a lungul peșterii principale, trebuie să-l trecem în mai multe rânduri. Păreții ei sunt alcătuiți din piatră văroasă și împestrițați pe ici-colo cu dungi și pete roșietice.

De la Cetatea Boalii într-o oră sosim la Petroșeni, în Valea Jiului. Jiuri sunt două: Jiul răsăritean sau unguresc, care izvorăște din munții Parângului, la poalele piscului Poiana Muierii, și Jiul apusean sau românesc, numit astfel, pentru că izvorăște pe teritoriul României. El curge spre răsărit și valea lui desparte munții Hațegului de cei ai Vulcanului, așezați la graniță. Jiurile se împreună la Iscroni, care este o parte a satului Bărbătenii de Jos și îndreptându-se spre miazăzi, cu numele de Jiu, trece prin pasul Surducului în România și se varsă în Dunăre. Văile Jiurilor sunt înguste și înconjurate de munți puternici, spre miazănoapte de munții Hațegului și de ramuri de-ai munților Sebeșului, spre miazăzi de munții Vulcanului și spre răsărit de munții Parângului.

Munții Vulcanului se află la graniță, așezați pe țărmul drept al Jiului apusean; prin ei străbat doar pasuri în România. Piscul lor mai nalt să numește Straja (1870 metri). Pe la poalele lui se află pasul Vulcanului, iar ceva mai spre răsărit pasul Surducului, prin care iese Jiul din Ardeal și care este cel mai umblat pas în aceste părți.

Văile Jiurilor sunt bogate în pozițiuni pitorești, în frumuseți naturale de munte. Împrejurimea are caracter muntos pronunțat; cu deosebire ne apare impunător Parângul, spre răsărit, cu piscurile sale ce să înalță în apropierea văii, în proporțiuni uriașe. Pe Jiul răsăritean este între altele Taia, o strâmtoare sau cheie cu păreți de stânci văroase și de forme bizare. Prin ea curge spre Jiu nu părău de asemenea numire, iar pe țărmul lui se află printre stânci un drum bun, care duce din Valea Jiului, de la Petrila, în munții Sebeșului. În apropiere, spre apus de la Taia, se află partia de stânci Piatra Roșie, cu stânci de coloare roșietică, printre care asemenea este o strâmtoare, udată de un părâuaș, ce curge cu murmur plăcut. Pe Valea Jiiului apusean se află Scocul-Mare și Scocul-Mic, două strâmtori de stânci, lungi și romantice, apoi mai multe văi de munte laterale de toată frumsețea, înconjurate cu păduri de brazi bogate, care să întind până jos la poala munților. Astfel sunt văile Câmpul Mielului, Câmpul Firului etc. În fund, departe spre apus, se înalță muntele Pleșa, cu coaste stâncoase și prețipișe. Lângă râu la marginea văii se înalță Dâlma-Mare, un picior de munte, de pe vârful căruia avem o privire frumoasă și depărtată pe Valea Jiului în jos și asupra munților Paringului și Cibinului.

Mai în jos, la Paroșeni, se varsă în Jiu un părău de munte, care își are izvorul la poalele muntelui Straja. Pe valea lui păduroasă și sălbatică se află o frumoasă pârtie de stânci văroase. Aici pârâul formează o cascadă de 8 metri de înaltă, de-asupra căreia se află o peșteră, numită Bala. Înspre gură, tavanul (plafond) acestei peșteri este acoperit cu un strat alb de var (flori de var), din care cauză poate că i s-a dat numele de Bala (albă).

Din jos de Iscroni Jiul întră în Gura Surducului. Aceasta este o strâmtoare de munte romantică; prin ea și-a tăiat cale Jiul spre câmpiile României, iar alăturea cu el merge calea îngustă, pe lângă păduri de brazi și pârtii de munte frumoase.

Văile Jiurilor, afară de împrejurimile lor frumoase, sunt însemnate pentru marea bogăție de cărbuni de piatră, ce se află aici în sânul pământului. Păturile de cărbuni se întind de la Petrila, din Valea Jiului răsăritean, până pe la Câmpul lui Neag, în Valea Jiului apusean, în lungime de vreo 46 și în lățime de 5-6, pe unele locuri până la 20 de km. Ele sunt acoperite cu un strat de pământ subțire, iar pe unele locuri, unde pământul este spălăcit de ploi, cărbunii se văd ieșiți la fața pământului, precum la Petrila, Uricani, Câmpul lui Neag etc. Afundimea lor este foarte mare și până acum necunoscută. La Petroșeni s-a făcut o sfredelire în adâncime de 730 metri, fără a da de marginea masei de cărbuni. Sfredelul a străbătut prin 21 de pături de cărbuni, ce se pot exploata. De aci se vede, că în Văile Jiurilor se află o mare bogăție de cărbuni de piatră. Cărbunii se exploatează acum în mai multe băi la Petroșeni și jur și la Lupeni.

Existența păturilor de cărbuni a fost cunoscută și în secolul trecut. Benkö ne spune că la 1782 cărbunii s-au aprins și au ars mai multă vreme, iar generalul Laudon a aprins o masă de cărbuni în Valea Arsă și prin aceasta a speriat pe turci, care intraseră în Valea Jiului. Exploatarea cărbunilor s-a început numai în 1867. În acest an a deschis societatea de mine și cohuri din Brașov cea dintâi baie la Petroșeni. Alte mine au fost deschise de către stat în apropiere de Petroșeni, (una la Petrila și alta pe Jieț) pe care acum le exploatează tot numita societate, plătind arendă statului. Minele stau în legătură una cu alta și cu gara de la Petroșeni prin șine de fer, pe care se transportă cărbunii în vagoane. Pe an se scot din băile de aici peste 700 mii măji metrice de cărbuni, în valoare de ½ milion floreni. Acum, de curând, s-au deschis mine noi la Lupeni, în Valea Jiului apusean, până unde s-a făcut și cale ferată.

Coridoarele (gangurile) băilor sunt joase, cu cotituri și cu dese adânciri și înălțări de teren; ici-colo se află prin ele locuri mocirloase. Cărbunele de Jiu este tare, de culoare neagră, frântura lui este zgrunțuroasă (zbârcită) și arde cam cu greu.

În Valea Jiurilor se află 10-14 comune, care până în timpurile mai noi au fost curat românești. Dar de când cu lucrarea băilor au venit pe Jiu o mulțime de streini, nemți, poloni, boemi, unguri și ovrei, mai cu seamă băieși și meseriași și s-au așezat prin comune, cu deosebire la Petroșeni. Comunele de pe Jiul apusean sunt fondate în secolul trecut și s-au format prin emigrarea locuitorilor din comunele împoporate de la poalele de miază noapte ale munților Hațegului. Pentru aceea cele mai multe poartă nume derivate de la numele satelor, din care au emigrat locuitorii. Astfel Uricani-Hobiceni se trage de la Uric-Hobița; Bărbăteni de la Râu-Bărbat, Mățeșteni de la Mățești, Livăzeni de la Livadia, chiar și Petroșenii a fost o colonie a comunei Petros de lângă Strei ș.a. Dintre comunele de pe Jiiuri, cea mai însemnată este Petroșenii. Înainte de a se deschide băile, Petroșenii era un sat de munte simplu, acum este un orășel, cu case și alcătuiri moderne. El are mai multe predii, cu care laolaltă numărul locuitorilor se urcă la 7610, dintre care partea cea mai mare sunt băieși, apoi meseriași și neguțători. Petroșenii este centrul exploatațiunii băilor de cărbuni; aici s-au așezat cei mai mulți streini veniți în Valea Jiului și pentru aceea aflăm între locuitorii acestui orășel reprezentate toate ale popoarele amintite mai sus. În Petroșeni se află scaunul unui protopopiat român gr.cat. de care se țin 16 parohii și mai multe filii, cu 13.315 credincioși, parohiile române gr. orientale de pe Jiiuri se țin de protopopiatul Hațegului.

Locuitorii de pe Valea Jiiurilor sunt în parte covârșitoare români. Ei, după natura locului, sunt popor de munte și modul de trai și datinele lor au asemănare în multe privințe cu cele ale moților din Munții Apuseni. Astfel. la jiieni, ca și la moți, există datina, că dacă un fecior se căsătorește cu o fată și merge să șadă la socri, adică intră în familia și averea fetei, el își pierde numele său familial și primește de nume familial (poreclă) pe cel al nevestei, respectiv al socrului său.

Acesta se întâmplă de obicei acolo unde fata e singură la părinți și ea are să moștenească toată averea părintească, sau apoi la văduve care se mărită. În cazuri de acestea, deci bărbatul se duce să șadă în casa femeii, ca și când s-ar mărita el și pentru aceea se și zice despre un astfel de bărbat că s-a măritat. Această datină, a cărei origine până acum nu e constatată, se pare a fi o datină curat românească, păstrată în munți; ea nu e slavică, cu atât mai puțin orientală.

Tot asemenea sunt satele de Jiuri împrăștiate pe văi și pe coastele dealurilor, ca și satele moților; casele se află în depărtări mari unele de altele și fiecare familie e avizată la sine însăși. Ele sunt făcute din material de lemn (din bârne de brad sau de fag) și acoperite cu șise; de dinlăuntru sunt lipite, iar pe dinafară nu.

Ceea ce se vede și la moți în unele sate. Înlăuntru ele sunt joase și întunecate, având ferestre mici, iar mobilierul e forte simplu. Un pat de scânduri, o laviță sau două și o masă mică, ce se ține sub pat sau în vreun unghi al casei și se scoate numai la mâncare, acesta e tot mobilierul. Se mai află apoi în casă și cuptorul (soba) de încălzit, care să numește caloniu. Caloniul e făcut din lemn, îngrădit cu nuiele și lipit; el e prins de grindă și astfel atârnă deasupra vetrei, pe care se face focul. Caloniul are patru laturi, în sus se strâmtează și se sfârșește în o țeavă, prin care iese fumul. Sub caloniu se face iarna neîntrerupt foc, căci el este pentru încălzit. Cuptor de copt pâine n-au jienii, ci pâinea și mălaiul să coace în țest, sub caloniu.

Ocupațiunea de frunte a românilor de pe Jiiuri este economia de vite, cu deosebire oieritul. Caii și vitele cornute sunt soi de munte, tari și răbdătoare. Afară de locurile de pășune, pământ roditor este puțin. În el se cultivă în măsură mai mare cartofii și păpușoiul. Grâu sau secară nu se semănă, pâine se coace numai la sărbători mari și atunci făina de grâu se cumpără din boltă. Românii jieni se hrănesc foarte simplu; baza nutrimentului este mămăliga și mălaiul, pe care o mănâncă de obicei cu fasole, cartofi, varză (curechi), castraveți, poame etc., carne se mănâncă mai rar.

În privința culturală românii de pe Jiu sunt puțin înaintați. Cauza este că văile Jiurilor, până în timpurile mai noi, au fost așa zicând închise, fiind forte grea comunicațiunea. Acum se răspândesc și aici roadele culturii, mai cu seamă prin scule. Tot din cauza aceasta, însă, ei au păstrat multe datini și obiceiuri străvechi. Astfel este, între altele, „măritatul bărbatului” amintit mai înainte; obiceiul de a numi unele părți de sat după numele capului de familie, care a stăpânit odinioară acel loc, apoi să țin în mare cinste multe sărbători străvechi (păgâne), cum este d. e. sărbătorea lupului (lupercalia), a ursului etc., când nu se lucră nimic și oamenii își petrec cu jocuri, băutură etc. Jocurile sunt românești, hora, sârba ș.a.; la petreceri se cântă de obicei din fluier, care este cel mai iubit instrument al românilor de aici, vioara nu se întrebuințează.

Românii de pe Jiuri umblă pe căile lor de munte mult călare; femeile călăresc ca și bărbații și în privința aceasta seamănă cu moațele din Munții-Apuseni.

Portul românilor din văile Jiiurilor ni se înfățișează astfel:

Bărbații își lasă păr lung și pentru aceea se numesc în batjocură „momârlani“. Vara poartă pălării cu margini late, iarna căciuli, care se numesc „clăbețe” sau căițe, ca în Valea-Hațegului. Aceste le fac ei înșiși din piei de miel albe sau negre și sunt foarte mari, și la fund mai late ca la gură; ele au înfățișarea unei ferdele (mierțe) întoarsă cu gura în jos. Cămeșile sunt lungi, până la genunchi și cu mâneci largi, românești; ele sunt prevăzute la guler și în spate cu cusături simple (mai cu samă cruci); peste cămașă se încing cu șerpare late, (pe care le numesc brâie), apoi au pieptare înfundate, iar deasupra șube de pănură albă; iarna poartă și cojoace scurte. Cioarecii sunt ca și șuba, din pănură albă. În picioare poartă opinci, unii au și călțuni de pănură groasă. Obielele din opinci sunt scurte și se leagă pe la glezne cu curele sau cu păr de capră negru.

La femei este interesantă împletitura părului, prin care se deosebesc fetele de femeile măritate. Fetele împletesc două cosițe, una atârnă pe spate, iar cealaltă o duc din mijlocul frunții la urechea din dreapta, unde se împreună cu cea de pe spate; ele umblă mai mult cu capul descoperit sau și-l acoperă cu cârpă de boltă, de obicei albă și cu flori roșii sau negre. Femeile conduc din mijlocul frunții până la urechi de-a dreapta și de-a stânga câte două sau trei rânduri de plete împletite, iar din restul părului compun pe cap. de-a dreapta și de-a stânga două cosițe. Femeile nemeșilor, de care se află în Paroșeni, Iscroni etc. își fac conciu în vârful capului. Peste cosițe se pune pe cap broboadă albă de giulgiu, iar unele au rariță sau saliă, din o materie mai fină, străvezie. După urechi se pun în păr de podoabă un fel de ace cu gămălie mare, care tremură, la fiecare mișcare și care pentru aceea se numesc „tremurici”. La grumazi fetele și nevestele au baier de taleri, mărgele înșirate sau latițariu făcut din mărgele mărunte. Cămașa e de pânză sau de giulgiu cu cusături pe mâneci, peste mijloc se încing cu curele, iar peste aceste au inele, înșirate în zale. Peste cămașă se îmbracă cu „laibăr” de pănură albă sau cu pieptare lucrate frumos. Iarna femeile poartă și așa numita „șubă muierească”, care e lungă până în pământ și e făcută din pănură albă. Dinainte se poartă șorț de lână, de culoare galbină-albastră, uneori neagră și cu vergi negre, sure sau roșii, dindărăt au opreg la fete și neveste mai roșu, la bătrâne negru și care este lucrat forte frumos. În locul opregului se folosesc mai cu seamă iarna un alt vestmânt, numit „borcă”, de obicei neagră și încrețită de sus până jos. În picioare poartă opinci, apoi cioareci până din sus de genunchi. Pe sub genunchi cioarecii sunt legați cu niște șindre, făcute din păr de capră și numite „veanări”. În zile de sărbători au început a purta jienele și cizme.

Astfel este portul românilor, cu mici variațiuni, în întreg ținutul Jiului.

Munții Parângului, care se înalță spre răsărit de la Valea Jiului, sunt o grupă de munți puternici, cu mulțime de piscuri însemnate. Granița țării trece curmeziș peste ei, așa că o parte mare a lor se ține de România, iar piscul lor cel mai nalt este Vârful Mândra (2.520 metri). De pe vârful acestui pisc, dacă e vreme senină avem una din cele mai frumoase și largi priveliști de regiune muntoasă.

În apropierea noastră jur împrejur să înalță celelalte piscuri uriașe ale Parângului. Spre apus, înspre pasul Surducului să înalță piscurile Țapa sau Vârful Raței și Dealul Ugrina, spre miazănoapte este Cârja (2.407 m) cu creștetul său stâncos și prețipiș și mai departe înspre Jieț piscul Parâng, apoi spre miazănoapte răsărit se află mai multe piscuri, precum Ciobanul, Coasta lui Rus, Vârful Caprei etc., iar spre răsărit, în dreapta râului Lotru, care până la un loc formează granița țării (Austro-Ungaria – n.r.), se nalță piscurile Parângului, care se țin de România, precum Stogul, Vârful Păpușa, Nedelea, Vârful Repede etc.. Apoi privirea ne străbate asupra altor grupe de munți îndepărtare. Spre miazăzi se întind ramurile Parângului, care să pierd departe în șesul României, spre apus zărim munții Hațegului, spre miazănoapte se vede Vârful lui Petru din munții Sebeșului și în mare depărtare se zăresc, abia vizibile, contururile învelite în ceață ale Munților Apuseni, spre răsărit se deschide Valea Lotrului, care despărțind Parângul de munții Cibinului, să îndreptă spre Olt, dincolo de valea acestuia privirea ni se oprește de puternicii munți ai Făgărașului. Munții Parângului sunt acoperiți cu bogate păduri, prin care trăiește regele munților noștri, ursul, iar printre ele se întind larg, poiene cu pășuni, împoporate vara cu numeroase turme de oi.

Călătorul neamț Bergner, care a făcut o scurtă excursiune din Valea Jiiului în acești munți, își descrie împresiunile astfel:

„Calea se urcă mereu, valea se tot cufundă, numărul munților, ce să nalță în fața noastră tot crește. Jos se întinde valea de la Petroșeni și Petrila, și Jiul șerpuiește, ca o cale aurie. Noi însă ne urcăm tot mai sus de-a lungul unei coaste de munte, icoana se schimbă și noi suntem singuri între munți sus peste văile locuite. La stânga se văd livezi, locuri cultivate și unele colibe de-ale păstorilor, în dreapta ni se înfățișează munții în toată măreția lor. În curând livezile de munte dispar, și noi ne aflăm în lumea păstorilor. Pe coastele dealurilor zărim pete mari, albe, care când se împrăștie, când iarăși se împreună; aceste sunt turme, compuse din multe mii de oi. Mai încolo, după un timp lung, dăm de niște copii sfiicioși. Ei păzesc o cireadă de vaci, șezând  îmbrățișați pe o stâncă și privesc la o poiană depărtată, în care se află o colibă mică de-a păstorilor. Mergând mai încolo, în dreapta se întinde o regiune muntoasă măreață, în stânga o grupă de șase până în opt piscuri puternice, acoperite cu iarbă rară. Pe coasta muntelui este o potecă îngustă, cel puțin așa spun oamenii, care sunt dedați cu muntele; ochiul neexpert nu o poate deosebi de stânci și de iarbă. Ea ne conduce cale de mai multe ore în munți. Uneori coasta muntelui e țepișă, așa ca jos, la picioarele noastre se deschide un abis în adâncime de mai multe sute de urme. Mai departe se schimbă iară priveliștea: în stânga stânci noi pleșuve, în dreapta piscuri și abisuri noui, toate gândești că sunt așezate de o mână de uriaș, căruia se pare a-i fi lipsit spațiul… și le-a grămădit toate strâns laolaltă. În fine, sosim la puternicul pietros, peste care trece calea.

Pe vârful lui bate vânt rece și pe coasta întoarsă spre miazănoapte nu se află decât tufiș slab și împilit. Flori nu se arată, dar se află zăpadă destulă, pe care fierbințeala din iulie nu a topit-o. După ce trecem prin ea, dăm de o turmă de oi și suntem salutați de ciobani. Ei par a nu fi prea prietenoși, dar sunt omeni buni, apoi intrăm în pădure. Ea este un băiat vânjos al naturii, care se observă că a crescut în mijlocul zăpezii și în vânturi reci. Sute de trunchiuri au rupt viforul din rădăcină, care zac împrăștiate prin pădure și putrezesc și ne împiedecă în cale, adesea trebuie să le înconjurăm. Afară de acesta, și cărarea este pe alocuri înțelenită și trebuie să străbatem cu forța prin desime. Pe încetul pădurea devine mai prietenoasă, trunchiurile răsturnate dispar și în locul lor dăm de arbori cu frunziș falnic și de brazii înalți, considerabili. Flori pestrițe împrumută naturii grație și noi ne așezăm în o poiană largă. Dar iată a sosit seara, calea se pierde în întunecime și noi trebuie să petrecem noaptea în pădure sub cerul liber etc.

Munții Parângului stau în legătură spre miazănoapte cu munții Sebeșului, spre răsărit cu munții Cibinului. Prin munții aceștia se află mai multe căi de munte, pe care putem trece din Valea Jiului pe șesul Cibinului. Astfel, de la Petroșeni ne duce o cale prin strâmtoarea Taia și pe pârâul Aușel în sus, apoi pe coasta muntelui Dealul lui Brat, la grupa de stâne Costa lui Brat, și de aici la piscul și lacul Șurian, care se ține de munții Sebeșului. Tot pe strâmtoarea Taia și pe parcul Aușelului in sus, lăsând Dealul lui Brat la stânga, ne duce o cale la muntele Vârful lui Petru. De la Șurian spre răsărit și de la Vârful lui Petru spre Șasa ne duc căile de munte pe la muntele Prigoana, în valea râului Fetii, apoi pe râulețul acesta în jos până la vărsarea lui în râul Sebeșului, după aceea pe Sebeș în jos până unde se varsă în el Bistra în sus la colonia Bistra. De la colonia Bistrei în o cale merge pe la poalele munților Vârful Paltinei și Picioarele Cailor la Duș, iar  de aici la Orlat sau pe Cibin în jos pe la locul de împreunare a Râului Mic cu Râul-Mare, la Gura râului. O altă cale, mai scurtă, ne duce de la colonia Bistrei, trecând râulețul Dobrei peste muntele Pripoane și astfel lăsând la dreapta pasul Duș, de-a dreptul la Orlat.

O altă cale, pe care putem trece prin acești munți, merge prin strâmtoarea Taia și pe Aușel în sus la Vârful lui Petru, după cum am amintit mai înainte. De la acest pisc ea merge spre est în valea rîulețului Salanul, de aici pe Sebeș în sus până la muntele Piatra Albă, unde se află vama de graniță și unde se împreună munții Parângului cu cei ai Cibinului. De la Piatra Albă această cale trece peste munții Frumoasa și Cindrel la stâna Beșineului. De la Beșineu ea merge la Rășinariu, sau preste muntele Dian, peunde se află un drum făcut cu măiestrie, sau pe valea râulețului Stegii și prin pădurea Șanta. Afară de acestea se mai află și alte ramificări de căi prin acești munți. Orlatul și Rășinarii sunt comune mari românești, așezate la poalele munților, la marginea micului dar frumosului șes al Cibinului. Locul cel mai însemnat este pe acest șes orașul Sibiu (...).

Scris de... Marian BOBOC


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter