|
.
03.11.2011, 22:54:49 | 0 comentarii | 700 vizualizari
(PUBLICITATE ELECTORALA) PSD întrerupe dominaţia PD-L
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Alegerile din 22 noiembrie au schimbat raporturile de putere în Valea Jiului, dar mai ales în Petroşani, municipiu perceput în mod tradiţional, cel puţin în ultimii ani, ca fief al democrat-liberalilor. PD-L a câştigat toate alegerile recente, fie că a fost vorba despre parlamentare, europarlamentare sau alegeri pentru primărie. Astfel, Mircea Geoană, candidatul PSD, a obţinut în Petroşani 41,74% (8539 de voturi), în timp ce candidatul PD-L, Traian Băsescu, a adunat numai 18,18% (3719 voturi). Înfrângerea usturătoare încasată de Traian Băsescu în Petroşani are mai multe cauze pe care vom încerca să le punctăm în cele ce urmează.
Gafele lui Traian Băsescu În cinci ani de mandat, Traian Băsescu a stimulat crizele şi scandalurile politice. A atacat de fiecare dată partenerii cu care PD-L a încercat formarea de alianţe sau parteneriate politice, indiferent că aceşti parteneri s-au numit PNL sau PSD. A promovat în politică persoane fără credibilitate, fără competenţe care şi-au urmărit exclusiv propriile scopuri de îmbogăţire personală. Nu a îndeplinit aproape nimic din ceea ce a promis la începutul mandatului, iar în actuala campanie electorală a atacat teme care nu preocupă cu adevărat populaţia (precum tema mogulilor sau tema comunismului). Mai mult, a declarat oficial că nu poate scoate România din criză. Este un preşedinte fără proiect care pe toată durata mandatului a purtat lupte cu adversari închipuiţi, iar petroşenenii nu au uitat şi au sancţionat la vot greşelile lui Băsescu.
Reconstrucţia organizaţiei PSD Petroşani Dacă în precedentele alegeri parlamentare, europarlamentare şi locale social-democraţii din Petroşani au obţinut scoruri relativ modeste, în primul tur al acestor prezidenţiale PSD a fost marele câştigător. “Vinovat” de creşterea masivă a PSD în plan local se face Haralambie Vochiţoiu, preşedinte al social-democraţilor din Petroşani şi prim-vicepreşedinte al filialei judeţene a partidului, cel care a reuşit să reconstruiască din temelii organizaţia locală şi să imprime o direcţie unitară partidului. “Meritul nu este numai al meu. Este al tuturor colegilor mei care au înţeles că numai prin multă muncă putem avea un scor bun. Le mulţumesc colegilor din PSD Petroşani pentru că au avut încredere în mine şi mai ales lui Mircea Geoană, singurul candidat care a venit în Valea Jiului, arătând că îi pasă cu adevărat de problemele oamenilor din această parte a ţării”, ne-a declarat Vochiţoiu. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



