28.09.2023,  16:52:20 | 0 comentarii | 748 vizualizari
Liberalii sunt absolut nemulțumiți de intenția de scumpire exagerată a metrului cub de apă, cu circa 50% în următorul an, prevăzută în Planul de afaceri al S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. pe următorii 5 ani
de Corneliu BRAN
  • Și reprezentantul guvernului Ciolacu în teritoriu, prefectul Marian, revoltat de anunțata scumpire a apei l PNL și PSD mai conduc împreună județul?

Joi, 28 septembrie, la sediul PNL Petroșani, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi și prefectul de Hunedoara, Călin Petru Marian, au organizat o conferință de presă. Subiectul principal a fost intenția operatorului regional de apă și canalizare, S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A., de a scumpi din nou substanțial prețul unui metru cub de apă, cu aproape 50% în următoarele trei luni (două scumpiri prevăzute, la 1 octombrie și la 1 ianuarie 2024), la fel și pe partea de canalizare (chiar mai mult cu ceva procente decât la apa!), asta după ce și în ziarul nostru v-am arătat că în ultimii 6-7 ani prețul metrului cub de apă a crescut cu mai bine de 300%.

Ambii liberali s-au arătat nemulțumiți de aceste noi scumpiri anunțate, care vor arde la buzunare toți abonații „Apa Serv”, foarte mulți dintre ei, mai bine de 50%, trăind cu venituri mici sau pe salariul minim pe economie.

Primarul Petroșaniului nu înțelege cum o firmă de utilitate publică, cu profit de un milion de lei la jumătatea acestui an, dorește acum o scumpire cu 50% la facturile cetățenilor! Amenință că se va adresa instanței dacă aceste demersuri de scumpire a apei continuă

Primul care a dezbătut subiectul principal al conferinței de presă a fost primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi.

„(…) Astăzi am organizat în principal această conferință de presă, împreună cu domnul prefect Călin Petru Marian, pe tema prețului apei din Valea Jiului. Știți foarte bine de intenția Apa Serv de a crește prețul la apa potabilă și canalizare în perioada următoare. Ei au făcut un plan de afaceri pe următorii cinci ani de zile, în care doresc o creștere de la 1 (nota red.: octombrie), la prețul apei și canalizării, cu 18%, iar de la 1 ianuarie 2024 vor o creștere de 29,5% la apă și de 33% la canalizare.  Asta înseamnă, grosso modo, o creștere de aproape 50% la 1 ianuarie 2024 a prețului apei și de peste 50% a prețului de apă evacuată, sau de canalizare. Asta e o chestiune pe care noi, PNL-ul, nu o putem accepta! Și ați văzut votul pe care consilierii PNL l-au dat în ședința de consiliu local de marți, când ne-am opus acestui plan tarifar pe care ni l-a prezentat Apa Serv Valea Jiului. Aș vrea să fac doar câteva precizări, pentru că am văzut și în presă, dar și în spațiul virtual, câteva neînțelegeri, dar și neconcordanțe. Mi-am scos în acest sens câteva date. Știți că Apa Serv în ultimii peste zece ani, începând cu 2010 mai exact, a avut acest program de modernizare. S-au cheltuit aproximativ 140 de milioane de euro pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canal în Valea Jiului. Atunci, toate primăriile și consiliul județean au fost de acord cu aceste investiții, dar finanțatorul, Uniunea Europeană, a pus și condiții legate de creșterea prețului la apă și canal, investițiile fiind făcute pe bani europeni, pe POIM. Planul tarifar aprobat și asumat de către primării a presupus, deci, și creșterea prețului la apă și vă dau situația: dacă în 2010 prețul la metrul cub de apă plus canal era de 3,72 lei cu TVA, astăzi este 11, 53 lei. Deci, a crescut prețul până în 2021 de trei ori, în urma acelor investiții făcute pe fonduri europene, cu care noi, primăriile, am fost de acord pentru că altfel nu primeam acei bani!

Cu ce vine Apa Serv acum, este un plan tarifar pe următorii 5 ani, pe care societatea trebuie să-l facă. E practic un plan de dezvoltare a activității lor, dar pun acolo această creștere de 50%-60% la apă și canal NECONDIȚIONATĂ DE NICI UN ORGANISM AL STATULUI ROMÂN! Este doar strategia lor pe viitorii 5 ani, cu care eu și consilierii PNL din Petroșani, n-am fost de acord! Și vă și spun de ce! Mi se pare incorect să pui în spatele oamenilor aceste creșteri de prețuri la apă și canal, în condițiile în care tu, Apa Serv, în acest an, până la 30.06.2023, ai un profit de 959.172 lei! deci ai aproape 1 milion de lei profit la jumătatea anului (probabil că până la sfârșitul anului ai aproape 2 milioane lei!) și vii și-mi crești prețul la apă cu aproape 60%!? Este imoral și cu acest lucru nu o să fim niciodată de acord!

Mai fac o precizare: unitățile administrativ-teritoriale, inclusiv aceste companii, că sunt S.A., că sunt S.R.L., care sunt cu capital 100% public, nu trebuie neapărat să facă profit. Pentru că fac un serviciu public, mai ales Apa Serv, deoarece vorbim de apa potabilă a populației, aceste societăți nu trebuie să aibă ca scop de a face profit, ele trebuie să aibă ca scop, în primul rând, asigurarea de servicii de o cât mai bună calitate către cetățean și la prețuri cât mai mici pentru populație. Și atunci, de ce vii acum Apa Serv și crești prețul cu 50% și te plângi că nu poți să crești salariul minim, că ai 400 de oameni (sau cât ai) și trei sferturi dintre ei sunt angajați cu salariul minim pe economie, dar tu, societate, faci profit de 1 milion de lei? Mi se pare ceva în neregulă cu acest plan și noi nu putem să fim de acord ca Apa Serv să crească prețul cu 50%, în condițiile în care au acest profit! De ce, de fiecare dată punem în cârca oamenilor aceste lucruri? Asta este cea mai simplă metodă, din păcate, pe care foarte multe companii o folosește. Noi nu suntem de acord cu această creștere la apă și nici cu justificările pe care ei le-au prezentat în consiliul local!

Sigur, vom merge mai departe, este aici și domnul prefect, dacă vor continua cu aceste demersuri de creștere a prețurilor, noi vom acționa în instanță. Pentru că, știți bine poziția mea și a colegilor, nu am fost de acord cu această politică tarifară a S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A..”, a declarat pentru început, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, totodată și prim-vicepreședinte în cadrul Biroului Politic Județean al PNL Hunedoara.

Creșterea prețului de către Apele Române la apa vândută celor de la Apa Serv este nesemnificativă pentru prețul final al metrului cub de apă potabilă: „Apa Serv cumpără cu sub un ban metrul cub de apă și îl vinde la populație cu 11,53 lei!”

La acest moment, un coleg de presă a pus în discuție un răspuns al celor de la „Apa Serv”, care „au pus în balanță creșterea cu 30% a prețului la apă vândut de cei de la „Apele Române” și că această scumpire o impune ANRSC.

Răspunsul primarului a fost că această creștere de preț este absolut irelevant față de scumpirea pe care o dorește „Apa Serv”, iar nimeni, nici măcar ANRSC nu imune acest lucru!

„Bun. Haideți să vă spun ceva... Știți cât plătește Apa Serv pe metrul cub de apă către cei de la Apele Române? Vă spun eu: 0,0097 lei. Asta înseamnă sub un ban metrul cub! Înseamnă 100 de lei 1000 de mc de apă! Deci Apa Serv cumpără cu sub un ban metrul cub de apă și îl vinde la populație cu 11,53 lei! Cum vine asta? Cum poți să spui că-i scumpă apa la Apele Române și de aia crești prețul, când tu plătești nici un ban pe metrul cub și îl vinzi cu 11,53 lei?! În condițiile în care sunt societăți de apă în România care au prețuri mult mai mici decât Apa Serv și care sunt la șes și trebuie să folosească pompe și mai trebuie să aducă apa de la sute de kilometri, iar în Valea Jiului, așa cum spune toată lumea, nu trebuie pompată! Sigur, sunt niște costuri cu tratarea, cu mentenanța, cu distribuția și așa mai departe, dar tu ai făcut investiții de peste 140 de milioane euro și în loc să scadă acum prețul, tu îl crești, asta după ce a crescut de trei ori în zece ani că așa eram obligați. Acum îl crești cu încă 50% (nota red.: fără să mai fi obligat).

Prețul a crescut de trei ori conform planului tarifar acceptat la finanțarea europeană. Am încheiat acel program! Am ajuns la 11,53 lei pe metru cub, s-a încheiat. De-aici nu ne mai condiționează nimeni! Acum vine Apa Serv cu un program, pe care și l-au propus singuri, de noi scumpiri! Și aici nu am înțeles de ce au trimis această strategie pe următorii 5 ani, fără să se consulte cu acționarii?! Cu cele șase primării și consiliul județean. Poate s-or fi consultat cu alții, dar cu consiliul local la Petroșani nu s-au consultat! Eu nu știu să fi chemat un reprezentant al nostru. Ei pun o creștere de 50% în primul an la apă și canal și în următorii trei ani pui o creștere de 1,1%, 2,5% și 5%! Nu rămâne așa! Repet, dacă Apa Serv va continua cu acest demers de scumpire a apei, chiar de-acum de la 1 octombrie, eu voi propune consiliului local să dăm în judecată în contencios și o să-l înștiințăm de acest demers și pe domnul prefect, pe date reale! Nu mi se pare normal să pui în spatele cetățenilor aceste costuri într-un mod atât de barbar! După atâtea creșteri ce au fost de preț și atâtea lucrări, hai să fim serioși că nici serviciile Apa Serv nu sunt de cea mai bună calitate, în raport cu prețurile pe care ei le practică. O să cerem suspendarea acestei măsuri, după care ne judecăm!

Și haideți să vă mai spun ceva: de ce n-au făcut un plan, tot așa de riguros, de reducere a pierderilor? Nu de creșterea prețului! Sau de un mai bun management în interiorul firmei, cu alte costuri conexe și colaterale? Eu am mai avut discuția asta cu cei de la Apa Serv. Cel mai simplu este să crești prețul la populație! Or acum noi nu mai putem fi de acord cu așa ceva (…). În orice ai investi, nu ai cum să justifici o asemenea creștere de preț!”, a menționat, parcă tot mai enervat, primarul Petroșaniului.

 

Prefectul, reprezentantul guvernului Ciolacu în teritoriu, susține că este o creștere de preț aberantă și anormală, împotriva firii

Au urmat declarațiile făcute de prefectul de Hunedoara, Călin Petru Marian, membru în cadrul Biroului Politic Județean al PNL Hunedoara, care a susținut întru totul ceea ce a spus primarul.

„(…) Până la urmă, fiecare cetățean este cumva acționar al acestui ADI Apa Serv. Pentru că fiecare cetățean, prin reprezentanții pe care-i are la fiecare consiliu local, la fiecare primărie, iar aceștia la rândul lor reprezintă cetățenii, pentru că ei îi mandatează. Este vorba până la urmă de niște principii. Oricine face acasă o renovare, o îmbunătățire a locului, o investiție, pentru ca până la urmă să-i fie mai bine și mai ales, în timp, din punct de vedere a costurilor. Anormal e să poți spune că ai investit peste 140 de milioane de euro, iar apoi să ai pierderi. Investițiile au fost făcute și ca să nu mai fie pierderi, ca să nu mai fie costuri suplimentare cu forța de muncă, cu ceea ce înseamnă fiecare părticică din cheltuieli și care se rezumă în preț. Și acum ei vin, după ce au făcut modernizarea de care vorbeam, și mai cresc cu încă 50%, cumulat, în următorul an! Fraților, acest lucru nu se poate întâmpla și fac un apel la toate primăriile din Valea Jiului să NU fie de acord cu această majorare, doar pe un plan de afaceri, care a fost prezentat într-o anumită formă la ANRSC! Fără să fie consultați toți partenerii din ecuația respectivă! Cred că trebuia să fie până la urmă public acest lucru, să ni se explice tuturor ce înseamnă prețul pe metru cub de apă și canal, care se regăsește, nu știu, într-o majorare de salariu minim. Nu poți să spui că va crește salariul minim de la 3.000 lei la 3.300 lei și automat mărim și apa cu 30% sau cât o fi! Dar, cum spune domnul primar, planul acesta era făcut înainte să se știe de creșterea salariului minim. Dar acum vin cu tot felul de motive: ba că au scumpit cei de la Apele Române, care este o scumpire infimă, ba că altceva (…). Este aberant să gândim aceste lucruri și cred că nu putem să fim de acord. Nici un membru al PNL nu este de acord, nici un consilier local al partidului nostru din Valea Jiului nu va fi mandatat să voteze acest lucru, care la momentul acesta este împotriva legilor firii.

Coșul zilnic și cheltuielile zilnice ale fiecărui cetățean au crescut din 2020 până acum cu cel puțin 30%-40%. Și acum ce facem, venim cu un grad de împovărare și mai mare a cetățeanului? S-a ajuns ca o familie normală, formată din soț și soție și doi copii să plătească 200 lei apa!”.

Și prefectul plătește apa la greu!

La acest moment l-am întrebat pe prefectul de Hunedoara dacă ne poate spune cât plătește apa, lunar, ca și locuitor din nordul județului, deci nu din Valea Jiului?

„Plătesc, undeva la 180 -200 lei pe lună. Acum văd că în Vale se va plăti mai mult mai mult, în condițiile în care apa la Deva e mai ieftină cu ceva chiar și azi, când vorbim. Să nu mai vorbim de scumpirea gunoiului, sau ale altor utilități, pe niște calcule care, după părerea mea, sunt total netransparente! Nu poți să spui că în primul an scumpești cu 50% și după aceia vii în patru ani și scumpești cu 2-3%! Obligatoriu trebuie făcute niște ajustări, corelate pe o perioadă mai lungă, dar nu-i dai în cap omului din primul an și apoi vezi dacă mai crește prețul sau nu. Este inuman și imoral ce se întâmplă, printr-o decizie care a stat – că ieri s-au azi a expirat avizul ANRSC. Deci, în 60 de zile până la expirare, cred că trebuiau făcute consultări cu cetățenii și explicat care este componenta de cheltuială care impune majorarea prețului și cât la sută este componenta de cheltuială care să afecteze prețul! Nimeni nu spune nimic și doar haideți să votăm că așa s-a propus printr-un plan de afaceri. Am crescut de trei ori apa în zece ani și acum mai creștem cu 50% și în următorii ani mai creștem cu încă câteva procente! Păi, nu am făcut investiții până acum ca să scădem cheltuiala și apoi eventual să scădem prețul? Nu așa ar trebui?”, a venit răspunsul prefectului.

Primarul Petroșaniului susține că pierderile de apă sunt tot ca înainte

ZVJ l-a mai întrebat pe primar dacă știe care este procentul pierderilor la „Apa Serv”?

„Eu știu că pierderile la Apa Serv erau undeva peste 75% la un moment dat. Ulterior l-am auzit pe domnul director că a redus până pe la 46%, dar din informațiile pe care le am eu la acest moment, pierderile, per total, le au cam la fel, din păcate, ca și înainte de modernizări. În Dimitrov, de exemplu, s-au redus pierderile spre zero. Este foarte bine. Dar Dimitrovul este un cartier și vorbim de un exemplu izolat. Noi vorbim acum de Apa Serv pe toată Valea Jiului (…).

Despre ANRSC

Primarul și-a expus punctul de vedere și despre avizul dat de ANRSC, instituție tot dată exemplu de cei de la Apa Serv, răspunzând la o întrebare adresată din sală:

„(…) Ideea este că cei de-acolo sunt niște funcționari, care dacă văd că o companie a trimis un plan de idee de afacere, nu-i interesează decât din punct de vedere economic. Din punct de vedere social nu-i interesează, ceea ce nu-i normal din punctul meu de vedere. Nu-i interesează pe ei că puterea de cumpărare într-o zonă sau alta e mai mică și nu-i normal să crești prețurile. Nu cred că li s-a pus la dispoziție faptul că s-au investit 140 de milioane de euro în ultimii zece ani și acum se vine iar cu scumpire la tarife. Nici ANRSC-ul acesta nu-i Dumnezeul pe pământ, să ne înțelegem!”, a menționat Tiberiu Iacob-Ridzi.

„(…) Ei discută doar din punct de vedere tehnic percepția despre un plan de afaceri, dacă afacerile respectă niște șabloane pe lege. Dar ANRSC-ul nu poate să impună politicile publice ale ADI Apa Serv față de cetățean!”, a completat prefectul județului.

În ediția viitoare vă vom prezenta și partea a doua a acestei conferințe de presă, în care cei doi oficiali liberali au intrat pe chestiuni de administrație locală, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter