11.10.2023,  13:12:45 | 4 comentarii | 854 vizualizari
Uricani. Cerere mare de locuințe de stat
de Gheorghe OLTEANU

Pe Larisa Pop am cunoscut-o când, la începutul anului școlar, venise la Dănuț Buhăescu, împreună cu cei trei copii ai săi. Atunci, problema pentru care ajunsese la primar era în legătură cu băiatul cel mare.

Deși ea

și copiii locuiesc în oraș, elevul intrat la clasa pregătitoare fusese repartizat la școala din Câmpu lui Neag. O anomalie care nu i-a fost pe plac nici primarului, care, cum a mărturisit atunci, nu ar fi fost de acord ca elevi de clasa zero de la Câmp să facă naveta la Uricani sau un școlar începător de la oraș să fie nevoit să facă zilnic, dus-întors, zeci de kilometri până la Câmpu lui Neag și înapoi. Ca atare, a rezolvat problema pe loc.

Miercuri, 4 octombrie,

tânăra mămică venise la primărie pentru altceva. Ea și copiii ei locuiesc, cu chirie, pe Aleea Brazilor, într-o garsonieră de la parterul blocului D3. Ar fi cum ar fi, dacă nu i-ar omorî mucegaiul. A dat cu de toate, și cu soluții, a încercat și cu dezumidificator, dar nu sunt deloc semne c-ar scăpa de  mucegai, fiindcă, din cauza umidității masive de la pater, acesta se reface imediat.

Trebuie văzut

de ce este plin de apă acolo, și-a dat cu părerea Dănuț Buhăescu. Pe Aleea Brazilor au mai fost situații în care primăria i-a ajutat pe cei din blocurile 33-35 ba cu uși, ba cu ferestre, ba cu un geam, acolo unde acestea lipseau. O rezolvare – i-a sugerat primarul – ar fi constituirea unei asociații de locatari, pentru ca blocul să fie prins în viitoarele lucrări de reabilitare termică, dar, pentru asta, trebuie să se miște corespunzător toți care stau în imobilul acela. I-a promis femeii c-o va avea în vedere în caz că se eliberează un spațiu locativ din blocul social. În Uricani mai bine de trei sute de cereri de locuințe din fondul locativ de stat așteaptă să fie soluționate.


Comentarii articol (4 )

#1 Ioan12.10.2023,  02:24:16
Pai mai suntem cam 6,669 de locuitori dupa date de pe internet pe populatia.ro conform acolo si cica eram 8972 conform wikipedia dupa baza datelor din recensamantului 2011 acum nu stiu ce sa zic dar suntem din ce in ce mai putini si mai saraci cred.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter