|
.
12.10.2023, 20:30:27 | 0 comentarii | 518 vizualizari
Rugby. Știința - în cădere liberă
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Se vede cu ochiul liber acest lucru. Nu vreau să spun că poate are legătură schimbările neprevăzute din ultima vreme, dar cert e că Știința pare să se sufoce. S-a întâmplat și în etapa trecută. Campioana Știința Baia Mare a câștigat detașat, pe teren propriu, după 15 eseuri marcate Științei din Petroșani. Partida a avut loc pe Arena Zimbrilor din Baia Mare, într-un meci contând pentru etapa a 8-a din Faza a II-a a Grupei A a Ligii I la rugby. Echipa gazdă, CSM Știința Baia Mare a câștigat, cu 97-7 (45-0), partida cu Știința Petroșani. Meciul a opus echipele clasate în grupă, înaintea etapei, pe locurile 1, Baia Mare, și 5, Știința Petroșani. Trebuie totuși ținut cont de diferența uriașă de valoare între campioana Știința Baia Mare și celelalte 4 echipe din Grupa A, precum și de poziția din grupă. Băimărenii sunt lideri detașați, iar oaspeții sunt pe ultimul loc. Și mai trebuie ținut cont de faptul că petroșenenii au un lot în suferință. Trupa din Vale a venit doar cu 5 rezerve din 7. Partida din tur, din luna august, de la Petroșani a fost câștigată de Baia Mare cu scorul de 66-3. Având în vedere toate aceste detalii, problema învingătoarei nu se punea niciun moment. Poate doar problema scorului și, eventual, a rapidității cu care Știința Baia Mare își va asigura punctul bonus ofensiv, pe care l-a realizat la fiecare meci din această fază a competiției. Antrenorul Paul Rusu de la CSM Știința Baia Mare i-a ținut locul antrenorului principalul Apjok, selecționer al echipei naționale aflate la Cupa Mondială. Încă un amănunt care merită menționat e acela că greutatea grămezilor a fost de 830 kg pentru Baia Mare vs. 780 kg pentru Știința Petroșani. Meciul a fost practic fără istoric. Băimărenii s-au impus cu 97-7, după ce au înscris 15 eseuri (din care 11 transformate), iar oaspeții au punctat printr-un eseu transformat, în repriza secundă. Pentru Știința Baia Mare au punctat: Mahlo (4 eseuri), Faka’osilea, Harasim și Atunaisa (câte 2 eseuri), Onț, Trollip, Alexe, Barends și Hîncu (câte 1 eseu) – 11 din cele 15 eseuri au fost transformate de Harasim (9 transformări) și Atunaisa (2 transformări). Băimărenii au ajuns după 7 meciuri disputate în grupă la un puctaveraj de +557. La Știința Petroșani au debutat Bogdan Stănel și Alexandru Filip. Putem spune că împreună cu Antonio Buliga și Mario Răduță ei formează aproape o colonie a clubului Aurora la Petroșani. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



