15.10.2023,  17:05:41 | 0 comentarii | 456 vizualizari
Părintele Necula ne invită la lectură
de Ziarul Vaii Jiului

Anul acesta, Salonul Hunedorean al Cărții l-a avut printre invitații de marcă pe binecunoscutul și îndrăgitul preot prof. univ. dr. habil. Constantin NECULA, unul dintre cei mai cunoscuți slujitori români ai altarului, un duhovnic dăruit cu har care se bucură de aprecierea oamenilor de toate vârstele.

La această întâlnire părintele Constantin Necula a prezentat două cărți al căror autor este: Ogorul cu îngeri și Zile și cărți, ambele apărute la Sibiu cu binecuvântarea ÎPS Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolit al Ardealului, la prestigioasa Editură Agnos din Sibiu.

Personalitatea părintelui Necula nu mai are nevoie de prezentare, este cunoscut, îndrăgit, apreciat și respectat nu doar de către credincioșii practicanți, ci și de către cei care caută încă răspunsuri la întrebări legate de credință, de Dumnezeu. Pe lângă slujirea altarului, pe lângă dedicarea trup și suflet vocației sale de duhovnic, de preot ortodox, părintele Necula s-a pus și în slujba scrisului pentru care vădește un talent evident. Astfel, prin zecile de volume de predici, de studii și articole de teologie ortodoxă, a încercat și a reușit să se apropie și mai mult de sufletele credincioșilor cărora le-a tălmăcit cărțile sfinte cu parabolele și pildele lor, făcându-le accesibile publicului larg.

De fiecare dată, la întâlnirile față în față sau la televizor, intervențiile, conferințele sale stârnesc un interes cu totul aparte, dovadă stau sălile arhipline în care sunt urmărite cuvintele pline de înțelepciune și căldură ale acestui duhovnic perfect racordat la realitățile secolului XXI, un intelectual teolog modern, sincer și deschis.

Cele două cărți pe care părintele Necula le-a lansat la Deva sunt, fiecare în felul ei, o caldă pledoarie pentru lectură, pentru prezența cărții în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. „Nu îmi aduc aminte de vreo etapă din viața mea în care să nu-mi fie cartea prietenă” spune părintele Necula în prefața cărții sale Zile și cărți și această afirmație simplă cuprinde pasiunea pentru citit pe care a avut-o toată viața. A citit, a intrat în mari biblioteci ale lumii, legătura cu cartea nu l-a părăsit și nu-l părăsește.

În cea de-a doua carte, Ogorul cu îngeri, se află o serie de povestiri, adevărate pilde creștine în care personajul cel mai drag autorului este Dumnezeu. Credința adevărată străbate ca un fir roșu fiecare povestire, oriunde s-ar petrece „acțiunea” ei: în România, în Italia, în Franța, în Japonia, în Africa sau Chile. Este o carte pentru copii, pentru tineri, o carte pe care părinții ar trebui să le-o citească copiilor pentru că fiecare povestire are un mesaj, un tâlc, o învățătură. „Primiți cartea aceasta nu ca pe o sumă de lecții, ci ca pe inima mea, mereu aprinsă de dorul lui Dumnezeu și al Vostru, prietenii mei cititori”, încheie atât de frumos prefața cărții sale părintele Necula.

Publicul care a venit în număr foarte mare la întâlnirea cu părintele Necula a fost o dovadă elocventă a faptului că, în mijlocul unor vremuri complicate, avem nevoie de cuvintele înțelepte ale unui duhovnic apropiat de oameni, care ne convinge că speranța și credința în Dumnezeu nu trebuie să ne părăsească niciodată.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva i-a acordat părintelui Constantin Necula o Diplomă de excelență „în semn de prețuire pentru binefăcătoarea lumină a credinței pe care ne-o dăruiește mereu”.

La final, părintele Constantin Necula a oferit autografe doritorilor pe cele două volume lansate în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter