16.10.2023,  17:00:32 | 0 comentarii | 570 vizualizari
Ciup – captiv pe stadionul din Vulcan


de Loredana JUGLEA

Ciup nu este fotbalist și nici arbitru, însă o pasiune pentru fotbal e oarecum evidentă, de vreme ce puiul de cucuvea a ales să survoleze terenul de fotbal din municipiul Vulcan, taman pe timpul zilei, când ar fi trebuit să doarmă. Și cum, din păcate, un gard nu se compară niciodată cu un copac, Ciup a rămas captiv în plasa care împrejmuia terenul de joc. 

Oamenii din apropiere l-au văzut zbătându-se neajutorat și pentru că gardul era foarte înalt, au sunat imediat la 112 și au anunțat situația.

Pompierii de la Detașamentul Petroșani s-au deplasat la fața locului și în câteva minute au tăiat plasa și au salvat micuța pasăre.

Pentru a se asigura că nu are răni care să-i pună viața în pericol, l-au luat pe Ciup cu ei, la subunitate, unde au solicitat vizita unui medic veterinar.

După ce a fost consultat, Ciup a mai rămas în compania pompierilor până la lăsatul serii, așa cum a recomandat medicul și apoi a fost eliberat.

Primul popas, l-a făcut pe creanga unui brad din apropiere, de unde, cu ochii mari și curioși, și-a urmărit  salvatorii până când aceștia au intrat în detașament.

„Felicitări, Valentin, Silviu, Andrei, Denis și Ionuț!

Misiunea de salvare și tot ceea ce ați făcut ulterior pentru Ciup, puiul de cucuvea, ne demonstrează că adevărata frumusețe a oamenilor pleacă din inimă și implicit din acțiunile lor necondiționate”, a fost mesajul celor de la ISU Hunedoara.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter