05.11.2023, 16:41:34 | 0 comentarii | 887 vizualizari
Uricani. Concluziile lui Dănuț Buhăescu de la discuțiile cu colegii lui primari
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
În urmă cu o săptămână și ceva, primarii PSD din Valea Jiului s-au întâlnit la Petroșani, ca să discute chestiuni legate de anunțata creștere exagerată a prețului apei potabile. La întâlnire a fost prezent și Dănuț Buhăescu. Miercurea trecută, primarul de la Uricani mi-a vorbit despre discuțiile purtate. La unison, primarii PSD au solicitat conducerii Apa Serv să refacă planul de tarifare, astfel încât prețul apei să fie majorat doar cu 16 la sută, indicele ratei inflației din 2022. Nicidecum cu procentele uriașe anunțate, care au băgat groaza în oameni și care au fost respinse imediat de primăriile din Valea Jiului. „Eu sper că, în urma discuțiilor avute, sunt peste nouăzeci la sută șanse de câștig, ca să reușim să obținem doar procentul de creștere cu rata inflației”, spune Dănuț Buhăescu. Asta, mai ales că, a adăugat primarul, „aici se implică și președintele Consiliului Județean Hunedoara, care se va deplasa la București, ca să susțină demersul nostru”. Dănuț Buhăescu l-a adus, în discuția purtată cu ZVJ, și pe directorul general Cristian Ionică. „A demonstrat că are un management foarte bun. Zic asta amintindu-mi că, în trecut, societatea a fost băgată în faliment din cauza managementului prost de la acea dată. Situația de acum i se datorează domnului Cristian Ionică, fiindcă a respectat patru repere importante pe care trebuie să le aibă în vedere și în continuare ”. Primul reper, conform enumerării făcute de Dănuț Buhăescu, este acela că societatea condusă de Cristian Ionică nu a înregistrat datorii. Al doilea reper este că s-a generat profit cu care societatea care distribuie apa potabilă a putut să facă și să continue să facă și alte lucrări de intervenție sau investiții necesare în localitățile Văii Jiului, „în afara fondurilor europene”, a precizat primarul. Reperul numărul trei este ca societatea a reușit să constituie redevența necesară, asumată prin contractele de finanțare europene. Și, în fine, al patrulea reper este acela de asigurare a continuității serviciilor de apă-canal 24 de ore din 24. „Exceptând cazurile de forță majoră, inundații, calamități etc”, a adăugat primarul. Dănuț Buhăescu este de părere că direcțiile respective au fost respectate în mandatul de director al lui Cristian Ionică. „Locuitorii din Valea Jiului trebuie să știe că prețul apei potabile nu e stabilit de directorul Ionică, așa cum insinuează unii, a menționat Dănuț Buhăescu. Prețul apei potabile se aprobă numai și numai de către reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, care sunt oamenii primarilor și care duc la îndeplinire deciziile primarilor și ale consiliilor locale. Dovadă este faptul că, acum când vorbim, nu s-a ajuns la prețul exagerat anunțat că va fi pus”. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|