16.11.2023, 15:23:13 | 0 comentarii | 637 vizualizari
Petroșani. Construcția pasarelelor peste DN ar putea începe la anul
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Se estimează mare aglomerație, în curând, la Petroșani, în zona magazinului de bricolaj care se construiește pe strada Lunca. Accesul auto se va face peste viaduct, însă pietonii – în mare parte - vor traversa drumul național și calea ferată ca până acum. Amenajarea pasarelelor pietonale mai durează minim un an, iar Dedeman se deschide curând. Odată cu deschiderea magazinului Dedeman la Petroșani, cei care nu vor merge la cumpărături cu mașina vor fi nevoiți să traverseze cele patru benzi ale drumului național, dar și calea ferată, exact ca până acum. Realizarea pasarelelor care ar facilita accesul oamenilor în siguranță deplină mai durează, proiectul integrat de mobilitate urbană din care fac parte și două pasarele fiind la faza emiterii autorizațiilor. „În acest moment, pe proiectul pentru construcția a două pasarele pietonale, una în dreptul stadionului Jiul – Petre Libardi, în fața bisericii penticostale, iar o alta în zona minei Livezeni, pentru a fluidiza traficul pietonal din zona Aeroport spre strada Lunca, adiacentă magazinului Dedeman, am făcut toate demersurile. Suntem la faza la care în perioada următoare emitem autorizația de construcție și vom merge la finanțare cu acest proiect de mobilitate, e vorba de cele două pasarele, de pistă de biciclete de la un capăt la altul al orașului și stații de închiriere biciclete, care vor fi amplasate pe aceste trasee, astfel încât cei care vor dori să folosească bicicleta în siguranță, să o poată face pe acest traseu. Noi, după ce obținem autorizația de construcție , dăm drumul la următoarea etapă, și probabil în vara- toamna anului viitor vom putea începe lucrarea”, a spus primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Documentațiile tehnice aferente etapei I – faza SF cu elemente DALI, inclusiv realizarea de studii și obținerea avizelor corespunzătoare, întocmire de Deviz general și devize pe obiect, au fost predate în data de 20 august 2023 și au fost recepționate de Comisia de recepție prin procesul verbal nr. 16.388 din 5 septembrie 2023. Proiectul a fost supus votului consilierilor locali, fiind aprobat. Până la începerea construcției efective mai durează maxim un an, moment din care constructorul va avea la dispoziție 24 de luni. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|