21.11.2023,  20:52:50 | 0 comentarii | 520 vizualizari
Victorie pentru mineri și energeticieni
de Ziarul Vaii Jiului

Legea Pensiilor a fost votată ieri (luni – n.r.) în plenul Camerei Deputaților. Ceea ce am sperat pentru Valea Jiului după depunerea amendamentelor mele s-a împlinit!

Dar pentru că „după război mulți viteji se arată”, îmi fac datoria să vă spun că atât înainte, cât și după votul final al acestei legi, au existat tot felul de speculații făcute cu scopul de a-i dezinforma pe beneficiarii ei și de a șterge, cu orice preț, meritul celor care s-au implicat direct în apărarea drepturilor acestora.

Pentru că suntem în postul Crăciunului, moment de primenire sufletească, mă văd obligată să vă spun singurul adevăr (susținut cu dovezi!) pe care îl voi susține la rândul meu în fața oamenilor și a lui Dumnezeu.

Fără amendamentele mele, depuse cu număr de înregistrare la Comisia de Muncă din Camera Deputaților, de către doamna deputat Vetuța Stănescu și fără asumarea și susținerea lor de către PNL în coaliția de guvernământ, această IZBÂNDĂ nu ar fi existat!

Așa că este momentul să renunțăm la orgolii și să recunoaștem că totul e bine când se termină cu bine, deoarece, până la urmă, asta este ceea ce contează cu adevărat pentru oameni!

Lucica Dina MUNTEAN
senator PNL


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter