|
.
26.11.2023, 10:51:57 | 0 comentarii | 470 vizualizari
Prima înfrângere pentru CSM Deva
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
A venit și acest moment, cel al primului eșec din campionat pentru divizionara CSM Deva. S-a întâmplat în derby-ul etapei a XIV-a, în întâlnirea de la Turnu Severin, cu Viitorul Șimian, locurile 1 și 4 din seria 7 la ora disputării meciului. Mehedințenii au început mai bine jocul și, în minutul 12, obțin o lovitură de pedeapsă la un fault al lui Rus la Blanchard. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Trip. Tot gazdele sunt mai periculoase, iar portarul devean, Frumuzache, se evidențiază în minutul 22, când scoate un șut al lui Eshun, scăpat singur. Prima ocazie a celor de la CSM Deva vine în minutul 35, când Modan nu ajunge, cu poarta goală în față, la o centrare a lui Popescu, dar finalul de repriză le aparține celor de la Șimian. În minutul 41, Eshun trage puțin pe lângă, iar în minutul 43 Frumuzache îl blochează oportun pe Trip, dar în ultimul minut al primei reprizei tânărul portar devean nu se mai poate opune unui șut al lui Amrichate. Acesta din urmă finalizează acțiunea personală și stabilește scorul la pauză, de 2-0, pentru Viitorul Șimian. Repriza a doua este începută ofensiv de trupa din Cetate și, imediat după reluare, Modan, liber în suprafața de pedeapsă adversă, ajunge cu o fracțiune de secundă mai târziu la întâlnirea cu centrarea trimisă de Buzan. Apoi, antrenorul Marius Sîrbu face două schimbări ofensive. Astfel vine șutul din minutul 61 al unuia dintre nou intrați, Baidoo, șut blocat, în ultimă instanță, de un apărător advers. Urmează, în minutul 65, o dublă ocazie a echipei devene. A fost întâi șutul lui Modan, respins în față de portarul celor de la Viitorul, iar mai apoi reluarea lui Popescu peste buturi. În minutul 80, același Bunea, goalkeeper-ul gazdelor, respinge greu un șut sănătos al lui Stoica. Prima fază ofensivă a mehedințenilor din mitanul secund este consemnată în minutul 81. Atunci, Toader întârzie la întâlnirea cu mingea dintr-o poziție favorabilă. Peste câteva zeci de secunde, Stoica, în poziție bună, este blocat în momentul șutului, iar în minutul 86 devenii înscriu, din penalty, prin Bedea. Lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma unui fault asupra lui Modan. Devenii speră în egalare, dar totul se năruie în cel de-al doilea minut de prelungire, când Trancă are un șut de excepție, în vinclu, de la vreo 25 metri, și stabilește scorul final, de 3-1 pentru Viitorul Șimian. În urma acestei prime înfrângeri din campionat, CSM Deva, care are un meci mai puțin disputat, cade pe poziția a patra, cu 26 de puncte, la două puncte de primele clasate, CSC Ghiroda și ACSO Filiași, și la un punct în spatele celor de la Șimian. Pentru deveni urmează, până la intrarea în pauza competițională, două meciuri pe teren propriu. Primul meci este restanța din etapa XIII-a, cu a cincea clasată, Universitatea 2 Craiova, care are 21 de puncte. Partida urmează a se disputa miercuri, 29 noiembrie, de la ora 14:00, intrarea publicului fiind liberă. O victorie a devenilor îi poate readuce pe primul loc. În etapa a XV-a, ultima din acest an, CSM va juca, pe stadionul „Cetate”, sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 14:00, cu ultima clasată, CSO Turceni, și la acest meci intrarea publicului fiind liberă. Revenind la meciul cu Viitorul Șimian, antrenorul Marius Sîrbu i-a folosit, în jocul de la Turnu Severin, pe Frumuzache – Buzan, Rus (56 Baidoo), Bărăitaru, Doboș (cpt.) - Stoi (56 Kayondo) – Toma, Bedea, Popescu (66 Stoica), Munteanu – Modan, iar pe banca de rezerve au fost Beke – Sabău, Gavrilă, Mocanu, Kelemen, Creciunesc. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



