REFUGIAȚI LA ANINOASA

Brândău Gheorghe al lui Petru (Hărnicești, jud. Maramureș):

„Am fost pălmuit de polițieri Unguri din orașul Baia Mare pentru motivul că nu am răspuns ungurește la ce m-au întrebat…”

Subsemnatul Brândău Gheorghe al lui Petru, ani 28, român, greco-catolic, carte știe, necăsătorit, refugiat din comuna Hărnicești, jud. Maramureș, asupra motivelor care m-au determinat să trec din Ungaria în România, în mod clandestin, fiind interogat declar:

Am trecut frontiera clandestin, în cursul lunii Februarie 1942, pe la punctul de la Feleac, singur.

Am lucrat la Dealul Crucii în Baia Mare, de unde am fost discontat din lucru, am fost silit să vin în România.

În locurile românilor discontați, au fost primiți unguri.

Am fost pălmuit de polițieri Unguri din orașul Baia Mare pentru motivul că nu am răspuns ungurește la ce m-a întrebat, deoarece eu nu știu ungurească.

Aceasta îmi este declarația pe care o semnez propriu.

Aninoasa, la 16 iulie 1942.

Pop Vasile al lui Ioan (Mănăștur-Copalnic, jud. Satu Mare):

„La biserica română au venit acești unguri și au cerut ca slujba să se facă în limba ungurească”

Subsemnatul Pop Vasile al lui Ioan, de ani 26, român, ortodox, căsătorit, carte știe, din comuna Mănăștur-Copalnic, jud. Satu Mare, refugiat din cursul lunii ianuarie 1942, declar:

Am trecut frontiera în mod clandestin, pe la Apahida, singur, adică fără soție și cu alți doi din comuna noastră.

Am trecut din motivul că nu am avut cu ce să trăiesc în Ungaria, întrucât din minele de aur din Baia Maream fost dați afară odată 100 de români, iar în altă parte lucru nu am găsit.

Comuna Copalnic-Mănăștur are peste 250 familii, printre care numai 4 familii sunt unguri. Funcționarii administrativi toți sunt din Ungaria veche, iar românii sunt șomeri și fără pensie.

La fel sunt și învățătorii, toți unguri. La biserica română au venit acești unguri și au cerut ca slujba să se facă în limba ungurească, iar preotul nostru, cu numele Dragomir Vasile, a refuzat, pentru care fapt a fost arestat și pedepsit cu închisoare, de a stat închis o lună, până ce a venit din Cluj. Consulul român, un Dom Colonel, l-a scos din închisoare.

Alimentele de primă necesitate, ca (!) cereale și carne, slănină, au fost luate de la locuitori, de nu mai aveau ce să mănânce.

Am fost arestat pentru motivul că am ascultat la Radio București.

Aceasta declar și semnez.

Aninoasa, la 16 Iulie 1942.

REFUGIAȚI LA LUCRĂRILE CFR BUMBEȘTI-LIVEZENI

Pușcașiu Ioan (Gresnou, jud. Sălaj):

„Când mergeam la autorități a ne plânge, eram dați afară, zicându-ne: Și locul unde stai pute!”

Subsemnatul Pușcașiu Ioan din comuna Gresnou, jud. Sălaj, domiciliat și lucrez în prezent la construcția liniei CFR Livezeni-Bumbești declar:

În luna iunie 1942, trecând frontiera fraudulos din teritoriul cedat în România pentru următoarele motive:

Ungurii au împușcat la mine în comună 87 români, dintre care și pe tatăl soției mele, după aceasta a început a ne bate pe noi, unde am fost prinși că vorbim românește.

Ne-au luat bucatele și ne-au lăsat muritori de foame.

Când mergeam la autorități a ne plânge, eram dați afară, zicându-ne: Și locul unde stai pute!.

Ne-au stricat biserica din comuna și ne-au ars primăria.

Locuitorii împușcați au stat prin păduri și găsiți în putrefacție.

La cercetări a fost comisia maghiară, care a râs la înmormântarea lor, între aceștia au fost și preotul și învățătorul cu soția.

Au venit nemaiputând suporta barbariile.

Aceasta declar și susțin.

Nemeș Vasile (Cusdrioara, județul Someș):

„Am fost bătuți când am fost prinși că vorbim românește”

Subsemnatul Nemeș Vasile, de ani 29, român, necăsătorit legitim, din comuna Cusdrioara, județul Someș, refugiat și lucru pe șantierul CFR Livezeni declar:

În anul 1942, luna Mai, nemaiputând suporta barbariile ce fac ungurii cu românii din teritoriul cedat, m-am hotărât a trece frontiera în România, și așa în 16 mai 192, am și trecut fraudulos prin punctul Măcin.

Ungurii au optat pe toate căile a ne batjocori, și anume:

Ne-au luat cerealele și apoi ne-au dat cu grame, lăsându-ne muritori de foame. La lucru pe români nu i-au luat. Și pe cei care am avut de lucru ne-au dau din serviciu.

Am fost bătuți când am fost prinși că vorbim românește.

La lucru aduceau numai unguri din Vechea Ungarie, și pe aceștia îi plătea cu 300-400 lei, iar pe noi, românii, cu 75 lei.

Plângerile nu ni le primeau. (…)

Acestea declar, susțin și semnez.

Măgurean Ioan (Lăupșele, jud. Satu Mare):

„Dacă vorbeam românește, eram bătuți și uneori puși în închisoare de jandarmi”

Subsemnatul Măgurean Ioan, de ani 32, român născut în comuna Lăupșele, Satu Mare, în prezent lucrător la Intreprinderile Ing. Vasilescu Livezeni declar:

În anul 1942, luna iunie, ziua precisă nu știu, am trecut frontiera fraudulos din teritoriul cedat Ungariei în România pentru următoarele motive:

Apoi la lucru nu ne primea și pe care am fost la lucru ne-a dat din serviciu afară și apoi a adus unguri de ai lor.

Pe aceștia îi plătesc și îi hrănesc bine.

Noi când ne plângeam eram dați afară din birouri și ponegriți români puturoși.

Dacă vorbeam românește, eram bătuți și uneori puși în închisoare de jandarmi.

Hrană ni se dădea ca să nu murim de foame, iar la unguri le dădea din belșug.

Acesta declar și semnez.

REFUGIAȚI LA URICANI – CÎMPU LUI NEAG

Petric Vasile (Simișna, jud. Someș):

„Am fost forțați a ne maghiariza”

Subsemnatul Petric Vasile, de 19 ani, român refugiat din comuna Simișna, jud. Someș, domiciliat actualmente în comuna Uricani, jud. Hunedoara, la Exploatarea Uzinelor Călan, declar:

De la ocuparea Ardealului de Nord de către Unguri, am stat acasă cu părinții mei până la 1 Iunie 1942, când n-am mai putut suferi mizeria și am venit în țară.

M-am angajat voluntar la Reg. 3 Gardă Câmpina, de unde am primit un concediu.

Mizeria față de mine și părinți din partea ungurilor constă din:

Ne-au luat cerealele toate, grăsimea, slănina, lâna pentru îmbrăcăminte, haine făcute gata, păturile de tot felul, ouă, brânză, și tot felul de alimente.

N-am mai avut cu ce să mai trăim și nici unde să muncim, neavând dreptul a ocupa nici un fel de serviciu. Eu am fost în serviciu ca fochist la o moară cu motor și îndată după ocupare am fost dat afară și înlocuit cu un ungur.

Pentru o singură lipsă la ședința de pregătire premilitară, care se făcea cu tinerii între 12-21 ani, am fost pedepsit cu 50 pengo (150 lei) și am fost obligat de către Comandamentul Militar din Baia Mare de a-i achita de îndată, contrar am fost amenințat de un locotenent că voi primi bătaie și pușcărie. Am plătit cu mari greutăți.

Am fost forțați a ne maghiariza. Preotul comunei, Gherasim Nicolae, s-a opus și astfel a fost arestat, bătut crunt în stradă față de populație de șeful de Post și de ungurul Loran Ioan din comună, dus la Comandamentul militar din Baia Mare, unde este și astăzi închis.

Dl. Înv. Director Ionescu Nicolae a fost arestat și bătut crunt de jandarmi și lăsat liber. Școala nu funcționează, biserica n-are preot.

Acesta declar și pot dovedi prin semnătura proprie.

Cozar Gheorghe (Sărăsău, jud. Maramureș):

„Eram batjocorit și insultat că sunt român puturos…”

Subsemnatul Cozar Gheorghe, de ani 25, de naționalitate română, de profesiune muncitor, de religie român unit, născut în comuna Sărăsău, jud. Maramureș, de prezent domiciliat în comuna Câmpu lui Neag, jud. Hunedoara.

În ziua de 2 aprilie 1942, am plecat din comuna mea natală, venind în România.

Faptul pentru care am părăsit satul meu natal este că mă omora foamea, ne da numai 2 kg. făină de grâu pe săptămână, lucru nu primeam pe motivul că eram român, ori unde mergeam eram batjocorit și insultat că sunt român puturos, ori de câte ori căutam de lucru eram îndrumat să plec în România, nemaiputând îndura înjurăturile și tratamentul cel aveam, m-am hotărât să plec în România.

Aceasta îmi este declarația pe care o susțin și semnez propriu.

Malata Simion (Zalha, jud. Someș):

„Eram mereu insultați de unguri, din Bidös Olah nu ne slăbea, adică Român puturos…”

Subsemnatul Malata Simion, de ani 17, de naționalitate, română, de profesiune muncitor, de religiunea rom. unit., născut în comuna Zalha, jud. Someș, actualmente domiciliat în comuna Câmpul lui Neag, Hunedoara.

În ziua de 14 mai 1942 am plecat din Dej, unde am domiciliul împreună cu mama mea în etate de 56 ani.

Faptul pentru care am plecat din Ungaria este după cum urmează:

Trăiam cu mama mea în Dej, jud. Someș, unde aveam 2 case, am fost silit să le părăsim, că nu primeam de lucru, motivul că eram român, mâncarea primeam eu cu mama 400 gr. pâine pe zi, altceva nimic. Eram mereu insultați de unguri, din Bidos Olah nu ne slăbea, adică Român puturos, îmi zicea. Văzând că mereu sunt persecutat, de lucru nu primeam, mâncare nu căpătam, m-am hotărât ca împreună cu mama, să venim în România.

Astfel că la 14 Mai 1942, am plecat împreună cu mama mea pe care o întrețin, venind în România.

Aceasta îmi este declarația pe care o mențin și o semnez cu nume propriu.

Malota Vasile (Cristolțul-Mare, jud. Sălaj)

„Văzând că n-am nici un drept, m-am hotărât să-mi iau soția și copiii, apoi să plec în România”

Subsemnatul Malota Vasile, de ani 30, de naționalitate română, de profesiune muncitor, de religie rom. unită, căsătorit cu 3 copii, născut în comuna Cristolțul-Mare, jud. Sălaj, de prezent domiciliat în comuna Câmpul lui Neag, jud. Hunedoara.

În ziua de 13 mai 1942, am părăsit orașul Dej, unde eram stabilit cu domiciliul de 16 ani, luându-mi soția și cei trei copilași ai mei, plecând în România.

Faptul pentru care am plecat și mi-am părăsit casa mea proprie, este că nu aveam cu ce trăi, nu primeam mâncare, nu primeam de lucru, oriunde mergeam în căutare de lucru eram batjocorit și ne insulta, spunându-mi să plec în România, acolo n-am ce să mai stau.

Văzând că n-am nici un drept, m-am hotărât să-mi iau soția și copiii, apoi să plec în România.

La data de 14 Mai 1942, am ajuns în teritoriul României, unde

m-am prezentat autorităților.

Această declarație o susțin și semnez prin punere de deget neștiind carte.

Pop Nicolae (Groși, jud. Someș):

„Motivul pentru care am plecat din Ungaria este că n-am primit de lucru”

Subsemnatul Pop Nicolae, de ani 30, de naționalitate română, de profesiune muncitor, de religie română unită, necăsătorit, născut în comuna Groși, jud. Someș, de prezent domiciliat în comuna Câmpul lui Neag, jud. Hunedoara.

În ziua de 8 februarie 1941, am plecat din Ungaria, cu dovada nr. 199/ 1941, liberată de Pretura Lăpușul-unguresc, jud. Someș.

Motivul pentru care am plecat din Ungaria este că n-am primit de lucru, pământ am avut puțin și neproductiv, așa că hrană primeam foarte puțin, m-am hotărât să plec în România.

Aceasta îmi este declarația pe care o susțin și semnez propriu.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.