12.12.2023,  13:59:07 | 0 comentarii | 514 vizualizari
Atenție la trichineloză!


de Ziarul Vaii Jiului

Decembrie este luna în care se sacrifică porci în gospodării. De aceea specialiștii Direcției de Sănătate Publică Hunedoara vin cu recomandări privind prevenirea îmbolnăvirii cu trichineloză. Recomandarea fermă a specialiștilor este de testare a cărnii de porc sau de mistreț, înainte de a fi consumata.

Trichineloza este o boală infecțioasă, cauzată de Trichinella spiralis care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată, în principal de porc. Factorii favorizanți ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentați de consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic, unele obiceiuri culinare, cu prepararea termică insuficientă (prepararea „în sânge”, sărare, afumare și uscare), achiziționarea de către populație a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate, tăierea clandestină a animalelor. Evoluția bolii cuprinde perioadă de incubaţie, cu durată între 2 și 28 zile, perioada asimptomatică corespunzătoare maturării larvelor ingerate în adulți, la nivelul intestinului subțire.

Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, precum și perioada în care se sacrifică porci în gospodării, DSP recomandă ferm populatiei să testeze carnea de porc sau de mistreț evitând astfel contaminarea la om cu trichineloza.

Recomandări pentru populație: achiziționarea de animale de la unități avizate sanitar; achiziționarea cărnii numai din centre comerciale specializate care pun în vânzare doar produse avizate sanitar-veterinar; trimiterea probelor din carnea de porc sacrificat în gospodăria proprie sau din carnea de vânat în centrele autorizate ale autorităților sanitar-veterinare, pentru examen trichineloscopic și respectarea recomandărilor autorităților; înaintea gătirii, în vederea distrugerii chisturilor, se recomandă congelarea cărnii la o temperatură între (-)15°C și (-)25°C, timp de 20-30 de zile, grosimea feliei de carne să nu depășească 15 cm.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter