29.10.2011,  11:57:04 | 0 comentarii | 711 vizualizari
PDL a făcut comisie pentru energie, mediu şi infrastructură


de Ziarul Vaii Jiului

La sfârşitul săptămânii trecute, la Timişoara, condu-cerea PDL s-a reunit pentru a stabili componenţa unei comisii naţionale pentru infrastructură, energie şi mediu. Conform declaraţiilor oficiale ale liderului hunedorean al formaţiunii, Dorin Gligor, în această comisie sunt adunaţi responsabili pe diverse domenii referitoare la probleme specifice.

 

Jujan face parte din comisie

„După 1989 ne-am obişnuit să facem politică în România mai mult ca o aventură şi nu ca şi o responsabilitate de care România are nevoie. PDL a constituit opt comisii, pe opt domenii vaste, care să creeze un cadru instituţionalizat în activitatea politică unde specialiştii şi cei cu expertiză să-şi găsească locul, iar deciziile partidului să fie fundamentate cu realităţile din ţară. Astfel, vineri, la Timişoara, s-a constituit Comisia de infrastructură, mediu şi energie. Este un domeniu major de la care se trag şi se întâmplă toate. După părerea mea, cred că suntem în ceasul al 13-lea când discutăm de nevoia de infrastructură, despre faptul că judeţul Hunedoara este un important producător de energie şi, să nu uităm şi de problemele de mediu din judeţ care, din păcate, să dau doar exemplul proble­melor gropilor de gunoi tergiversate nepermis de mult, sunt cu riscuri majore.”, a declarat Dorin Gligor, consilier al directorului general al Termoelectrica şi preşe-dintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL.   

Potrivit lui Dorin Gligor, extrem de importantă pentru România este producţia de energie electrică în cele două termocentrale, Paroşeni şi Mintia, având ca resursă huila extrasă în Valea Jiului, precum şi valorificarea potenţialului hidroenergetic din cadrul Hidroelectrica Haţeg.

„Comisia la nivelul judeţului funcţionează. Îi avem în această comisie pe directorul de la CNH, Constantin Jujan, pe directorul de la Termocentrala Mintia, Tiberiu Borca, dar şi pe Georgeta Barabaş de la Protecţia Mediului. Fac o precizare. Nu este neapărat nevoie să fii membru al PDL ca să faci parte din această comisie. Am creat un cadru instituţionalizat în care, pentru cei ce se pricep şi au o activitate profesională bună într-un anumit domeniu, PDL îşi arată totala deschidere”, a mai spus Dorin Gligor.

 

Veşti bune despre drumuri hunedorene

Preşedintele democrat-liberalilor hunedoreni, Dorin Gligor, a anunţat, tot ieri, că drumurile hunedorene au o şansă clară de a fi reabilitate, asta după ce urmare a unei licitaţii s-a stabilit un consorţiu de trei firme care se va ocupa de 230 de kilometri de drumuri comunale şi judeţene. Dorin Gligor spune că principala preocupare este şi pentru patru căi de acces extrem de importante, respectiv  lucrările de finalizare a DN 66, începerea lucrărilor pe DN 76, pe drumul spre Herculane şi pe drumul Petrila - Voineasa.

„Eu sper ca DN 66 să se finalizeze în acest an dar, chiar dacă nu se atinge acest obiectiv, putem discuta de o perspectivă imediată şi certă de finalizare a acestui drum. Am convingerea că şi lucrările la drumul spre Herculane vor începe din primăvara anului viitor”, a mai spus Gligor.

Mai mult, potrivit liderului hunedorean al PDL: „După cum se ştie, din primăvara acestui an am început discuţiile pe un nou program de dezvoltare a infrastructurii, aşa numitul program 10.000 de kilometri. 

Din judeţul Hunedoara s-au acceptat studii de fezabilitate privind modernizarea sau refacerea a 230 de kilometri de drumuri comunale şi judeţene. Zilele acestea s-a încheiat deja licitaţia privind desemnarea constructorului ce va executa aceste lucrări. Mai sunt necesari câţiva paşi să se ajungă la semnarea contractului de lucrări. Eu sper ca în scurt timp, poate chiar din această toamnă dacă timpul permite, vor începe lucrările”. Zilele trecute, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru drumurile din Hunedoara şi Timiş a fost desemnat câştigător al acestor lucrări consorţiul Confort - Bring Consult - Triskele.

 

 

Mintia va lua cărbune şi din altă parte

Vorbind despre intenţia conducerii Termocentralei Mintia de a achiziţiona huilă energetică şi din alte surse decât de la CNH, Dorin Gligor a declarat: „Recent, am fost întrebat de intenţia Termocentralei de la Mintia de a achiziţiona suplimentar cărbune. Am înţeles sensul întrebării: că nu se mai ia cărbune de la CNH Petroşani. Răspunsul este nu. Este doar o variantă de rezervă. Mintia produce acum ca în anii buni. În urma discuţiilor cu CNH-ul, şi într-o perioadă marcată de secetă, asta neimplicând reducerea producţiei din hidrocentrale, dar şi în perspectiva iernii care se apropie, huila de la CHN nu ajunge. Este doar o variantă de rezervă. Ei colaborează bine, mai ales ţinând cont de perspectiva formării complexului energetic. Eu cred că în următoarea perioadă va ieşi şi hotărârea de guvern, proiectul ei este clar”, a mai spus consilierul directorului general al Termoelectrica.

 

 

 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter