|
.
13.12.2023, 13:48:30 | 0 comentarii | 560 vizualizari
Încep pregătirile pentru organizarea multiplelor alegeri din 2024
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Anul viitor este unul istoric din punct de vedere electoral, și aceasta pentru că toate scrutinele de alegeri vor avea loc într-un singur an. Va fi un an dificil și plin de mocirlă electorală. Prin urmare, nici organizarea alegerilor nu va fi simplă. De aceea a avut loc o primă întâlnire la prefectură. La sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, a avut loc o întâlnire ce a vizat pregătirile pentru buna organizare și desfășurare a scrutinelor electorale care se vor desfășura în cursul anului viitor. La discuții au participat reprezentanții guvernului în teritoriu, dar și reprezentantul Autorității Electorale Permanente – Direcția Județeană Hunedoara, Marian Zaharie. Ținând cont de dispozițiile din Legea nr.208/ 2015, potrivit cărora sediile și dotarea birourilor electorale de circumscripție se asigură de către prefecți și de președinții consiliilor județene, iar cele ale birourilor electorale ale secțiilor de votare de către primar, împreună cu prefecții, Marian Călin Petru l-a asigurat pe reprezentantul Autorității Electorale Permanente de sprijinul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara în organizarea scrutinelor electorale. Mai mult, a precizat că în luna ianuarie va avea loc o întâlnire cu toți primarii și secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale din județul Hunedoara și reprezentanții Autorității Electorale Permanente – Direcția Județeană Hunedoara. „Organizarea scrutinelor electorale din 2024 trebuie să fie impecabilă. Este esențial să avem o întâlnire extinsă, cu toți liderii de administrație, dedicată pregătirii și organizării scrutinelor electorale, astfel încât procesele pe care le vom parcurge să se desfășoare cât mai riguros. Fac un apel către toți primarii hunedoreni să înceapă demersurile necesare pentru relocarea secțiilor de votare din sediile actuale, acolo unde situația o impune”, a spus prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian. 2024 va fi un an foarte aglomerat din punct de vedere al alegerilor politice. Vor avea loc toate cele patru rânduri de alegeri: europarlamentare, parlamentare, locale și prezidențiale. Primele dintre acestea se vor desfășura chiar în luna iunie a anului 2024. Atunci, românii vor fi așteptați la urne să aleagă cine să-i reprezinte în Parlamentul European (PE). Mai departe, pe timpul verii vor urma alte campanii electorale. Odată cu venirea toamnei, vor începe celelalte rânduri de alegeri, cele locale fiind primele. Cavalcada alegerilor din 2024 se va încheia cu scrutinul prezidențial, acest rând de alegeri vor avea loc tocmai spre finalul anului, cel mai probabil în luna decembrie. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



