09.01.2024,  14:44:04 | 0 comentarii | 397 vizualizari
Tir cu arcul. Copila de ieri - campioana de azi


de Loredana JUGLEA

Dintr-o joacă de copil, Beatrice Miklos a devenit campioana României.

La început a fost atletismul

Înainte de a practica tir cu arcul, Beatrice Miklos a cochetat cu alte sporturi. „Înainte am mai practicat gimnastica și, o perioadă foarte scurtă de timp, atletism. Fratele meu a făcut tir cu arcul. Am venit cu el la antrenament. Totul a început ca o joacă de copil. E interesant să tragi cu arcul la țintă și încet, încet, a venit performanța”, spunea arcașa.

Debut în urmă cu 10 ani

Reprezentanta diviziei olimpice din tirul cu arcul – arcul recurve (recurbat, în traducere lb. engleză – n.r) este una dintre prezențele constante la cele mai importante competiții din circuitul internațional, cu spirit de luptător tenace.

Beatrice Miklos a surprins întotdeauna prin evoluțiile sale.

A debutat în tirul cu arcul în anul 2014, având o precocitate ieșită din comun pentru această disciplină sportivă, iar prima performanță notabilă a obținut-o după numai cinci ani, câștigând un Grand Prix de seniori din postura de cadet.

Tot mai sus!

Bea, alintul primit de la prieteni și familie, a sfidat toate ierarhiile mondiale în anii 2021 – 2022 când a reușit să obțină titlurile de campioană europeană de field U21 la individual și la echipe, respectiv campioană mondială de field U21, alături de echipa României de tir cu arcul. Parcă le-a transmis adversarelor prin evoluția sa demnă de imortalizat în imagini un mesaj plin de substanță: „Sunt aici și sunt gata să vă înving pe fiecare în parte”.

Campioană înnăscută

„Beatrice Miklos este o campioană înnăscută, fiind medaliată individual de 11 ori în competițiile naționale de arc olimpic. Ea știe foarte bine să fie un om de echipă, la bază stând și medaliile de argint și bronz obținute la Cupa Europeană, Campionatul European ori Campionatul Mondial în ultimii trei ani", este caracterizată de Federația Română de  specialitate.

Studenta de azi

Provenită dintr-o zonă specifică pentru tirul cu arcul, Aninoasa, Bea a absolvit Liceul Industrial „Mihai Viteazu” din orașul Vulcan. În prezent, urmează cursurile Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca - Facultatea de Filosofie, în paralel Facultatea de Educație Fizică și Sport.

În afara performanței sportive, Bea Miklos este o fire muzicală. „Filosofia” ei este redată de ascensiunea din cadrul numeroaselor participări la cel mai înalt nivel, pe care le abordează în acord cu starea sa.

De când fetița care a legat o prietenie cu tirul cu arcul pare pregătită să-și urmeze visul de a fi prezentă la Olimpiadă, Beatrice a devenit componentă a lotului olimpic al României și e hotărâtă să-și transforme visul în realitate.

Palmares de invidiat

Beatrice Miklos are la 20 de ani, în palmares, locul 9 la CE Field juniori, individual, locul 5 la CE Field juniori, echipa fete, locul 9 la Campionatul Mondial de cadeți, echipă mixtă, locul 5 la Campionatul European de Field juniori, individual, locul 1 la Grand Prix, seniori, individual dar și participantă la Jocurile Europei.

În anul 2021a obținut locul 1 la Campionatul European de Field, individual U2, locul 1 la CE Field, echipe U21, locul 3 la Cupa Europeană tineret, echipe.

În anul 2022 a obținut locul 1 la Campionatul Mondial de Field, echipe U21, locul 3 la Campionatul Mondial de Field, echipe mixte U21, locul 4 echipe la EYC, locul 5 la echipe la Campionatul European INDOOR.

În 2023 a obținut locul 2 la Campionatul European de Field, echipe U21, locul 5 la CE Field juniori echipe mixte.

Clasare Mondială 109 (265 în 2023),

Performanța carierei sale este de  651 puncte. Valea Jiului este mândră de performanțele ei.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter