14.01.2024,  19:18:41 | 0 comentarii | 594 vizualizari
1924-2024. Petroșani 100. Mesajul prefectului Marian Călin Petru
de Ziarul Vaii Jiului

La invitația primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, prefectul județului Hunedoara, Marian Călin Petru, a participat, alături de deputatul Vetuța Stănescu, la ședința festivă a Consiliului Local al municipiului Petroșani cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la declararea ca oraș a localității Petroșani.

„Astăzi, doamnelor și domnilor, marcăm un moment istoric semnificativ: se împlinesc o sută de ani de la semnarea decretului de către Ion I.C. Brătianu, un distins lider al Partidului Național Liberal, care a oficializat Petroșaniul ca oraș. Acest act, adus la Petroșani de Gheorghe Tătărăscu, a deschis calea pentru un secol de progres și dezvoltare sub semnul valorilor liberale.
Documentele oficiale din arhive, ne reamintesc de contribuția primului primar al noului oraș, Petru Iacob. Faptele recente însă, dar și cele viitoare, ne demonstrează viziunea continuă a actualului primar, Tiberiu Iacob Ridzi, care, prin cele cinci mandate, a contribuit semnificativ la dezvoltarea orașului. Un oraș cu o înfățișare modernă, precum cea de astăzi.
Privind în urmă la istoria orașului, trebuie să recunoaștem că Petroșaniul a evoluat considerabil de la rădăcinile sale în minerit și totodată nu trebuie să uităm de sacrificiul enorm pe care minerii l-au făcut pentru acest județ.
Totodată, ne-ar trebui foarte mult timp să-i amintim pe toți cei care, de-a lungul timpului, aici, în Petroșani sau în alte părți, au avut o contribuție deosebit de importanță la dezvoltarea culturii, artei, științei sau sportului. Sau a celor care și-au pus amprenta asupra dezvoltării cercetării sau a învățământului. Tuturor le mulțumim și le datorăm respectul nostru.
Acum, ne confruntăm cu provocarea și oportunitatea de a privi spre viitor, de a ne reorienta spre noi domenii de creștere a calității vieții. În acest context, programele cu finanțare nerambursabilă reprezintă o piatră de temelie esențială pentru dezvoltarea viitoare a orașului. Acestea ne oferă oportunitatea unică de a investi în noi afaceri și tehnologii, de a sprijini inițiativele comunității și de a asigura un viitor durabil pentru toți locuitorii orașului. Lucru care ne este confirmat tocmai prin diversele afaceri care astăzi se regăsesc în Petroșani, afaceri fondate de oameni care au ales să se implice în comunitatea locală și să investească în dezvoltare.
Sigur că pentru un oraș, oamenii sunt cei mai importanți, sunt cea mai importantă resursă. În acest nou capitol al istoriei noastre, avem ocazia unică de a continua remodelarea identității Petroșaniului. Trebuie să ne folosim resursele, talentul și spiritul inovator pentru a stimula dezvoltarea economică, încurajând investițiile în tehnologii verzi, educație și infrastructură modernă. Aceasta nu este doar o tranziție economică, ci și o transformare culturală și socială, care să pună bazele unui viitor sustenabil inclusiv prin dezvoltarea continuă a mediului educațional al Universității Petroșani, dar și prin o viziune nouă a Complexului Energetic al Văii Jiului.
Privind înainte, traiectoria trebuie să fie spre o comunitate în care fiecare locuitor să se simtă valorizat și implicat. Un mediu în care inovația și antreprenoriatul să fie din ce în ce mai prezente, susținându-i pe cei care aduc noi idei și proiecte. Aceasta înseamnă să investim în oamenii noștri, să asigurăm acces la educație de calitate și să încurajăm participarea civică activă.
În acest moment de celebrare, ne reafirmăm angajamentul de a lucra împreună pentru binele Petroșaniului. Fiecare dintre noi are un rol de jucat în acest proces de transformare. Și este un drum care necesită curaj, angajament și solidaritate, iar eu, în calitate de Prefect al județului Hunedoara, îmi asum să fiu implicat, la fel ca și până acum, în ceea ce înseamnă sprijinul comunității. Este important ca guvernul să înțeleagă care este direcția administrației din Petroșani și să investească în dezvoltare corect.
La mulți ani, Petroșani! Să ne îndreptăm cu încredere spre un viitor promițător, construind împreună un oraș care să reflecte valorile noastre și să fie un exemplu de dezvoltare și inovare”, a fost mesajul prefectului Marian Călin Petru.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter