16.01.2024,  15:41:32 | 0 comentarii | 800 vizualizari
Petroșani. Primul spectacol din 2024


de Ziarul Vaii Jiului

„Ciuleandra”, o dramatizare a romanului omonim al lui Liviu Rebreanu, este primul spectacol din 2024 al Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani. Primele reprezentanții se vor juca vineri, 19 ianuarie, și sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 18. Următoarele reprezentații vor avea loc vineri, 2 februarie, și sâmbătă, 3 februarie, tot de la ora 18.

Prima premieră din 2024 jucată la teatrul din Petroșani, „Ciuleandra”, este spectacolul de debut regizat de Dumitru Acriș, pe o dramatizare de Angelina Roșca-Ichim și cu coregrafia lui Ștefan Lupu. Din distribuție fac parte actorii Mihai Rădulea, Patricia Buraga, Dorin Ceagoreanu, Cosmin Brehuță, Izabela Badovics, Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Irina Bodea-Radu, Mihai Alexandru, Robert Vladu, Daniel Cergă, Bogdan Tălmaciu, Simona Codreanu, Andrei Șchiopu.

Dumitru Acriș a optat pentru o montare foarte dinamică, în care se intersectează planul psihologic cu cel social, cu multe secvențe de mare intensitate, într-un spațiu scenic aparte și cu o coregrafie care accentuează articulațiile intrigii.

„Romanul lui Liviu Rebreanu Ciuleandra este o pasiune mai veche de-a mea. Este o operă potrivită pentru a fi transpusă în diferite forme de expresie scenică. Eu am ales o formă provocatoare, pentru a confrunta publicul cu o serie de probleme sociale și psihologice din realitatea de azi. Prin aceasta doresc să obțin un impact mai profund asupra spectatorului, să-i stimulez gândirea critică și emoția artistică. Din perspectivă socială, spectacolul reflectă fenomenul dominant al vieții moderne din spațiul românesc:  influența corupției și a intereselor politice asupra justiției. Din perspectivă psihologică, spectacolul nostru explorează mecanismele subconștientului uman, care pot genera comportamente iraționale și violente. Aproape toată acțiunea are loc în sanatoriul unde Puiu Faranga trece printr-un proces de introspecție și de căutare a cauzelor care l-au determinat să comită crima.

Dansul Ciuleandra are o semnificație simbolică în poveste. Este un dans cu o accelerație ascendentă, care exprimă o stare de exaltare și de nebunie, fiind asociat cu momentul în care Puiu își omoară soția. Elementele folclorice vor oferi publicului o imagine autentică și colorată a vieții țărănești, dar și o cheie de interpretare a psihologiei personajelor, a sensurilor anumitor scene”, spune regizorul Dumitru Acriș, aflat la prima sa colaborare cu echipa Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”.

Biletele la „Ciuleandra” pentru reprezentațiile din luna februarie se pot procura de la agenția teatrului, de marți până vineri, între orele 8-16.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter