18.01.2024, 13:35:40 | 0 comentarii | 827 vizualizari
Vulcan. Peticirea gropilor
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Înghețul, dezghețul și deszăpezirea au favorizat apariția gropilor pe carosabil. Pentru a nu vă rupe mașinile în ele, la Vulcan se va interveni cu mixtură asfaltică la rece pentru peticire. Aceasta până la primăvară, când vremea o va permite și vor putea fi reparate așa cum trebuie. Valea Jiului este plină de la un capăt la altul de gropi care apar ca și ciupercile după ploaie. Cei mai mulți șoferi le observă abia după ce dau în ele și zdruncină mașina. Apariția lor este oarecum normală în această perioadă, mai ales pe drumurile care n-au cunoscut o reabilitare totală. Sunt multe și la Vulcan. Primarul spune că, până în primăvară, când stațiile de asfalt își încep activitatea, va interveni asupra lor cu mixtură la rece. „Am trimis echipa de administrare a domeniului public și privat, pentru a inventaria toate gropile din municipiul Vulcan. Vom încerca în perioada imediat următoare, cum vremea o va permite și va fi un pic mai cald, să astupăm aceste gropi cu asfalt rece, pentru că știm că în această perioadă a anului stațiile de asfalt nu funcționează, dar nu putem aștepta până la sfârșitul lui martie. Deja și în Vulcan ca și în celelalte orașe, s-au creat aceste gropi. Suntem pregătiți și imediat ce vremea o va permite le vom astupa”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan. Gropile se formează în timp și apar de la fisurile din asfalt netratate. Însă, noțiunea de groapă poate să dispară, dacă fisurile sau crăpăturile sunt colmatate la timp. Plombarea gropilor atrage costuri mai mari decât repararea la timp a fisurilor. În plus, prin plombare se creează pe perimetrul plombei rosturi, care se vor transforma în fisuri, perpetuând problema. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|