21.01.2024,  11:11:24 | 0 comentarii | 910 vizualizari
Uricani. Buhăescu în vârf de munte


de Gheorghe OLTEANU

Săptămâna trecută, miercuri dimineața, puțin după ora opt, Dănuț Buhăescu a fost invitat la o plimbare pe munte. Cel care i-a lansat invitația a fost administratorul public al județului Hunedoara. Celor doi li s-a alăturat și un angajat de la Romsilva.

Nu a fost, efectiv,
o plimbare, cât mai ales un demers necesar, în vederea evaluării lucrărilor de modernizare a DJ 672C Valea de Brazi-Runcu, care vor începe odată cu instalarea primăverii. „Am ajuns până la granița cu județul Gorj, comentează Dănuț Buhăescu, pentru a stabili procedurile de urmat în privința defrișării unor arbori de la marginea drumului”. Lucrările de defrișare necesare vor fi efectuate de către societatea autorizată pe care o vor găsi cei de la Romsilva, iar primarul a dat asigurări că va sprijini operațiunea prin prezența la fața locului, atunci când va fi necesar, a unei patrule de polițiști locali. Oamenii în uniformă vor avea misiunea de a-i feri pe lucrători de posibile infracțiuni la care s-ar deda „persoane de rea credință”, așa cum le-a numit primarul.

Cei trei au ajuns
în vârf de munte, undeva la cota 1600, după ce au parcurs, cu un autoturism de teren, cei șase kilometri de la intersecția drumului județean cu DN66A care țin de județul Hunedoara. „A fost destul de greu să ajungem la granița cu județul vecin, am aflat de la Dănuț Buhăescu. Era plin de nămeți, în unele locuri zăpada avea 30-40 de centimetri, noroc, însă, că drumul fusese deszăpezit”. „Domnul de la Romsilva, a continuat primarul, a luat notă de ceea ce trebuie să facă și, apoi, în baza CF-urilor care au stat la baza întocmirii proiectului, se vor marca parcelele care intră sub incidența lucrărilor care se vor efectua”.

Drumul județean
672 C urmează să fie modernizat prin finanțarea de peste nouă milioane de euro, bani asigurați de CJH. Drumul este de o dificultate mai mare chiar decât a celui care străbate defileul Jiului, ”dar are o spectaculozitate aparte. Este o zonă care efectiv traversează Munții Vâlcan în zona Zidul Nemților”, a mărturisit Dănuț Buhăescu. Drumul urmează să fie lărgit la minim 6 metri, pentru a se asigura traficul rutier pe două benzi, se vor construi podețe și se vor amenaja trei kilometri de parapete și de rigole betonate. Pe tronsonul de drum de șase kilometri de drum aparțin de județul nostru lucrul va fi mult mai dificil în comparație cu ceea ce se execută pe versantul gorjean al muntelui, zonă în care lucrările au fost începute în 2023.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter