21.01.2024,  11:33:48 | 0 comentarii | 426 vizualizari
1924-2024. Petroșani 100. / Conferința „Petroșaniul – de la Iacob la Iacob”, susținută de Marian Boboc la Muzeul Mineritului (VI)
de Ziarul Vaii Jiului

Moartea primarului Petru Iacob la ziar(e)

În dimineața zilei de 11 octombrie 1927 (în ziar e consemnat 11 octombrie, în testament - 10 octombrie), Petru Iacob părăsește definitiv Petroșaniul, căruia i-a fost primar 5 ani și jumătate, mai precis din decembrie 1918 până în august 1924. Născut în 1860 la Săcărâmb, Iacob se mută în lumea umbrelor la o vârstă în care, cum se spune în popor, ar mai fi avut zile de trăit: 67 de ani.

„Gazeta Jiului” este mișcată de această trecere a Styxului. Însă nu atât de mișcată încât să-i ofere pagina 1, săptămânalul petroșenean o consemnează în pagina 3 (din… 4), e drept că vibrant:
„În dimineața zilei de 11 Oct. a.c., a încetat din viață la locuința sa din Petroșani, Petru Iacob, în etate de 67 de ani.
S-a stins, trecând în lumea drepților, un suflet de mare român, un om cu alese calități și un slujitor credincios al tuturor demnităților ce a ocupat în cursul vieții lui.
Consilier comunal, membru al delegației permanente, fost primar al Petroșaniului, Petru Iacob, iubit de toată lumea, lasă în urma sa unanime regrete.
Cel mai înverșunat luptător al cauzei românești, pentru care a suferit schingiuri și închisoare, în timpul dominațiunii maghiare, este plâns azi cu lacrimi de cei care sunt cu adevărat români.
Înmormântarea a avut loc joi, 13 crt. Înainte de plecarea cortegiului, în biserică, în fața unei mari asistențe, Sf. Sa Prot. I. Duma a ținut o cuvântare ce a mișcat și înduioșat mult, arătând întreaga viață a dispărutului și faptele frumoase ce a făcut.
Cu ochii plini de lacrămi, în fața mormântului de-abia închis, ne plecăm cu smerenie și ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletului”.
Peste două săptămâni, „Gazeta Jiului” revine asupra personalității lui Petru Iacob, preluând o evocare din „Glasul Ardealului”, „Din viața lui Petru Iacob”, scrisă de un alt petroșenean, preotul Sebastian Stanca (fiu și el al preotului Avram Stanca):
„Într-unul din numerile trecute ale gazetei noastre, am pomenit așa cum se cuvine numele lui Petru Iacob, încetat din viață la locuința sa din Petroșani.
În Glasul Ardealului, foaie săptămânală, ce apare la Cluj, vedem publicat un articol al D-lui Dr. Sebastian Stanca despre Petru Iacob și viața lui în timpul dominațiuni maghiare. O datorie, față de cei care au suferit pentru o cauză națională, ne face să redăm în întregime acest articol:
În săptămâna trecută s-a stins din viață un martir al cauzei naționale din Ardeal, vrednicul fruntaș din Petroșani, Petru Iacob. A fost unul dintre aceia care din fragedă tinerețe până la moartea sa, a dus o luptă dârză și însuflețită pentru binele bisericii ortodoxe și pentru izbândirea idealului nostru național.
Peste 20 de ani a fost conducătorul minerilor români din Valea Jiului, prigonit de nenumărate ori din partea stăpânilor străini ai minelor de cărbuni, pentru că nu s-a sfiit niciodată să-și dovedească ființa sa de mare român.
N-a fost nici o mișcare bisericească și națională în Valea Jiului la care să nu fi luat parte conducătoare.
Ura stăpânirii ungurești și-a pus ochii pe dânsul, și-n 1916 l-a înhățat și l-a aruncat într-o închisoare din Cluj. Iată cum a fost omenit în această închisoare.
În fiecare zi, la trei ore după amiazi – spunea răposatul – îmi venea mie rândul la interogator. Legat în lanțuri, mă lua în primire în cancelarie un locotenent cu numele Bindel, avocat ovreu din Seghedin. Cu sudalme grozave se năpustea asupra mea, lovindu-mă cu pumnii peste obraz și în piept, și cu genunchii în pântece. Îmi rupea gulerul, cravata și hainele, iar cu călcâiele cizmelor îmi zdrobea degetele de la picioare, așa că mi-au căzut, unghiile și degetele mi-au rămas sluțite pentru totdeauna. Mă năpădea sângele pe gură, pe nas și pe urechi, și în durerile grozave mă rugam de el mai bine să mă împuște decât să mă chinuie. Mă scuipa până ce asuda, iar eu cădeam la pământ. Atunci mă preda unor soldați care mă aruncau într-o celulă umedă și întunecoasă, unde am stat ca mort pe cimentul gol, fără să mi se dea nici măcar o mână de paie.
Chinurile acestea le-a îndurat aproape doi ani. A fost mântuit de armata română.
În România Mare a condus Petroșaniul vreme de 6 ani. Dar sănătatea zdruncinată în temniță l-a silit să se retragă și i-a curmat zilele acum în urmă.
Și acest mucenic și-a pierdut, pe lângă sănătatea toată, averea în viforul războiului. Statul român n-a găsit de cuviință să-i dea despăgubire nici măcar un ban, pentru că zecile și sutele de mii de lei din despăgubiri au intrat în buzunarele unor oameni care se lăfăiesc astăzi în automobile și n-au suferit nici măcar un ceas pentru cauza națională.
Se vede că aceasta e soarta tuturor martirilor după cuvântul Scripturii: Fericiți veți fi când vă vor batjocori pe voi și vă vor goni… că plata voastră multă este în ceruri…
La mormântul lui Petru Iacob se potrivesc mai bine ca oricând vorbele poetului:
Pe cine-gropi părinte azi,
Pe un om de omenie…”.
Mărturia cutremurătoare despre suferințele sale în pușcăria de Cluj e amintită și în volumul „Contribuția preoțimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului. 1916 - 1919” (Editura „Argonaut”/ Editura Episcopiei Deva și Hunedoarei, 2015) scris de Sebastian Stanca (fratele lui Dominic Stanca).
Faptul că trei intelectuali de talia „Stănceștilor” - frații Constantin, Dominic și Sebastian Stanca - i-au purtat o amintire luminoasă și l-au evocat cu căldură devoalează aprecierea de care s-a bucurat din partea unor oameni cu adevărat reprezentativi pentru Petroșani.
La Petroșani în anul morții lui Petru Iacob, în afară de „Gazeta Jiului”, mai apare un săptămânal, în limba maghiară, „Zsilvölgyi Nápló”. Acesta nu amintește, nici măcar în treacăt, de moartea fostului primar al Petroșaniului. Aceeași notă de anonimat este păstrată și de presa județeană („Solia Dreptății” și „Gazeta Hunedoarei”). Dacă nu ar fi fost rândurile din „Gazeta Jiului”, nici nu am fi știut când a murit o persoană atât de importantă ca fostul primar Petru Iacob.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter