|
.
22.01.2024, 11:53:22 | 0 comentarii | 2393 vizualizari
Vulcan. În apropierea podului de fier
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Proiecte de hotărâre privind înființarea centrelor de colectare prin aport voluntar s-au aflat în discuția tuturor consiliilor locale din localitățile Văii Jiului, iar, apoi, după aprobarea lor, s-a trecut la următoarele faze pentru realizarea acestor centre. Cea în care s-a ajuns în municipiul Vulcan este faza în care au fost supuse dezbaterii aleșilor locali studiul de fezabilitate cu indicatorii economici și devizul general. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate în ședința ordinară din decembrie 2023 și, ca atare, s-a dat verde trecerii la următoarele etape necesare materializării investiției. “Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar – se spune în referatul de aprobare – va permite realizarea unui sistem de colectare a deșeurilor în municipiul Vulcan care nu pot fi colectate “door to door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale și fluxurile speciale de deșeuri”. Valoarea totală, necesară realizării centrului, inclusiv TVA, se ridică la 4.554.296, 91 de lei. Din suma aceasta 2.556.581,91 de lei (inclusiv TVA) sunt pentru C+M. Trebuie menționat că investiția se face pe bani europeni. Cu ocazia prezentării investiției și a banilor alocați materializării ei, primarul Cristian Merișanu a făcut cunoscut și locul ales pentru funcționarea centrului. Acesta se află în zona podului de fier din Paroșeni, pod pe care trecea, cândva, linia ferată care ducea la mină. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



