22.01.2024,  12:08:40 | 0 comentarii | 952 vizualizari
Un nou proiect al Claudiei Șandru de la Asociaţia “Ținutul Momârlanilor”


de Ziarul Vaii Jiului

Sunt tot mai multe tragedii ca urmare a consumului de droguri și substanțe psihoactive. Este o problemă reală, iar cazul fetelor din Uricani vine cumva să reconfirme asta. Din păcate, prea puțini consumatori ajung să conştientizeze pericolul și să ceară sprijin specializat, iar mulți părinți nu sunt atenți la primele indicii care ar putea să îi pună în gardă. Claudia Şandru de la Asociaţia “Ţinutul Momârlanilor” vrea să ia atitudine.

În statisticile Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara pe anul 2022 s-a evidențiat o creştere semnificativă (faţă de toţi anii anteriori luaţi în analiză) în privinţa consilierilor sociale, numărul fiind de 6 ori mai mare faţă de anul precedent

Dinamica fenomenului drogurilor la nivel național, dar şi local, din ultimii ani, indică necesitatea unui răspuns instituțional adaptat şi integrat pentru atingerea obiectivelor şi activităților în domeniul prevenirii consumului de droguri și al serviciilor de asistenţă pentru persoanele consumatoare de droguri.

În urma tragediei de la Uricani, Claudia Șandru, în calitate de președinte al Asociaţiei “Ţinutul Momârlanilor” gândește un proiect în acest sens, tocmai pentru a veni în sprijinul copiilor. Pentru că, da, numărul minorilor care încearcă și mai apoi ajung consumatori este tot mai mare.

“Eu, în primul rând ca părinte a 3 copii, am fost mereu preocupată de acest aspect, încercând să mă informez cum pot face cât mai bine prevenția, cu atât mai mult cu cât văd ce se întâmplă în București, unde locuim acum. În numele asociației am cerut Agenției Naționale Antidrog, în luna octombrie a anului trecut, o statistică pe ultimi 4 ani privind persoanele consumatoare de droguri în județul Hunedoara, în special pentru Valea Jiului. Răspunsul a fost unul îngrijorător și, mai ales după ultimul caz, cu cele două fete din Uricani care și-au pierdut viața, cred cu tărie că e nevoie de un amplu proiect de prevenire, care să implice părinții și copiii de clasa a V-a, pentru că la cei de liceu este prea târziu din punctul meu de vedere. Ei trebuie neapărat să înțeleagă ce se întâmplă cu ei la nivel neuronal atunci când consumă droguri și care sunt riscurile pe termen lung, uneori irecuperabile. Asociația “Ținutul Momârlanilor” a schițat deja un astfel de proiect, pentru care sperăm să găsim finanțare cât mai repede. Alături de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara ne putem implica toți pentru a nu ajunge să fie prea târziu”, a declarat Claudia Șandru, președinte al Asociaţiei “Ţinutul Momârlanilor”.

Consumul de droguri, deși o problemă majoră, este cumva și un subiect tabu, mai ales în comunitățile mici, în care oamenii se cunosc unii cu alții foarte bine. Pe de o parte sunt părinții, care se feresc să recunoscă problema reală a copiiilor lor, iar pe de altă parte comunitatea întreagă. Care, deși poate știe anumite aspecte, preferă să rămână în umbră și să se prefacă, cum că nu ar știi nimic. De departe cele mai importante măsuri preventive împotriva consumului de droguri la copii sunt implicarea activă a părinților și educarea copiilor. O familie puternică și implicată poate fi un prim pas important în prevenirea problemei consumului de droguri în rândul tinerilor.

“Implicarea părinților și conștientizarea acestora referitor la pericolele consumului de droguri sunt de o importanță crucială, iar acceptarea situației și solicitarea de ajutor specializat este esenţială. Iată 3 acțiuni. Comunicare explicită și sinceră - e important să creăm în familie un mediu în care copiii se simt confortabil să împărtăşească gândurile și trăirile lor fără frică de judecată. Doi - educarea continuă cu privire la riscuri și consecințe. Părinții trebuie să investească timp în educația lor și a copiilor lor și să poarte discuții asupra sănătății fizice și mentale, consecințele legale, impactul asupra relațiilor sociale și mai ales modurile de a face față presiunilor grupului, aspect deosebit de important, mai ales pentru adolescenți. Și, nu în ultimul rând, monitorizarea și implicarea activă în viața copiilor. Părinții trebuie să fie implicați activ în viața de zi cu zi, cotidiană, a copiilor, monitorizând schimbările de comportament. Cum putem face lucrul acesta? Petrecând cât mai mult timp împreună, cunoscând prietenii și mediul social în care ei activează, precum și prin observarea atentă a oricăror schimbări în atitudine sau performanță școlară”, spune Loredana Iacob, family coach și consilier parental.

Cum un părinte își poate da seama dacă copilul său fumează, de pildă pentru că miroase a ţigări, se ferește în momentul în care ajunge acasă și intră direct la baie sau mestecă gumă continuu și unghiile îi capătă o tentă gălbuie, și în cazul consumului de droguri și substanțe psihoactive sunt o serie de astfel de indicii care să vă pună în gardă. Conform specialiștilor, un copil sau adolescent care a consumat substanțe interzise are tendința de a merge mai crăcănat decât de obicei, și asta pentru o neuronul locomotor este primul afectat. De asemenea, daca copilul se întoarce cu tot corpul în momentul în care îi spuneți de exemplu să se uite către dumneavoastră, și nu întoarce doar capul, acesta este un prim indiciu că ceva nu e în regulă.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter