26.01.2024,  14:51:03 | 0 comentarii | 794 vizualizari
Petroșani. Casa de Cultură - o ruină „comercială” în buricul orașului
de Ziarul Vaii Jiului

Casa de Cultură din Petroșani a ajuns mai mult o casă... comercială. Acte culturale nu s-au mai organizat aici de ani de zile. Planurile pentru acest obiectiv aflat în buricul municipiului sunt la stadiul de intenție, și pare că nimeni nu are interes să reintroducă obiectivul în circuit.

Evenimentele care implică un mai mare număr de persoane trebuie organizate la Petroșani fie la cinematograf, fie la teatru, sau în aula Universității. Și asta deoarece Casa de Cultura a Sindicatelor „Ion Dulămiță”, aflată în buricul orașului, este abandonată de ani de zile. Doar spațiile comerciale de la parterul clădirii sunt acum folosite, nu și sala de spectacole, de altfel cea mai mare ca și capacitate din municipiu. La această situație s-a ajuns pentru că obiectul se afla în proprietatea sindicatelor, care n-au nici bani, dar nici interes, să reintroducă instituția în circuitul pentru care a fost construită.

Casa de Cultură din fața primăriei este a sindicatelor, o să am o discuție cu domnul director în perioada următoare, să vedem ce putem noi să facem, primăria, și ce nevoi au ei pentru a putea să redăm cel puțin sala de spectacole din nou publicului. Am înțeles că, acum 7-8 ani, când a fost închisă a fost o problemă legată de ISU, nu aveau sistemele necesare unei astfel de săli pentru prevenirea și stingerea incendiilor. Noi putem face un parteneriat cu ei, și m-am gândit și la fonduri europene, însă e o problemă acolo, pentru că ei au închiriate niște spații și atunci nu sunt eligibili. Vedem, discutăm, poate găsim o soluție”, a spus Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

De vreo 10 ani, despre cultură în „Casa de Cultură” din Petroșani nu prea mai poate fi vorba. Obiectivul, aflat într-o stare continuă de degradare, este acum doar gazdă pentru cele câteva societăți care funcționează aici. Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România are în proprietate la nivel național nu mai puțin de 51 de astfel de obiective de utilitate publică. Pe site-ul entității, printre altele, stă scris că misiunea ANCCSR este de a recupera, perpetua și valorifica tradițiile cultural artistice, de a dezvolta comunitățile culturale, care să asigure valorificarea deplină a tezaurului cultural-artistic și, totodată, de a asigura egalitatea șanselor de acces și participarea la activitățile artistice desfășurate în cadrul instituției. Dar realitatea îi contrazice. Cel puțin, la Petroșani.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter