- piesă-dezbatere despre condiția tinerilor în Lume -

(urmare din numărul trecut)

DOMNUL GEO: N-am fost un privilegiat al regimului. Eram un copil de la țară, cu părinți oameni simpli, am făcut liceul stând la internat, cu nouă inși într-o cameră de doi pe doi… apoi am urmat matematicile, ca să nu fiu obligat să mint, cum se obișnuia în epocă: E  știut că numerele nu mint…

VOCE: … că-n coana Literatură, unde te lauzi c-ai intrat prin poarta din față, în curtea unde se înălțau din zori și până în zori nesfârșitele ode spre urechile blegi ale tovarășului… cum spune bunu… lucrurile erau limpezi ca cristalul…

VOCE: … ce-l sorbim noi azi, cu nesaț!

DOMNUL GEO: Au făcut-o alții, însă eu n-am mințit niciodată, nici în scris, nici în socotit.    

GIGI: Când v-a ajuns cartea în orașul nostru, mama dormea cu ea sub pernă… Când v-ați transferat în orașul cu nume de lup… nu s-a lăsat până n-a ajuns și ea în clasa unde erați diriginte.

DOMNUL GEO: Mi-o amintesc pe mama ta… Era o fetiță cuminte și silitoare, stătea în prima bancă și, toată ora, mă privea fix, nemișcată, cu ochii ei verzi, frumoși… Trecuseră trei ani de când câștigasem concursul de debut… romanul nu mai apărea… eram deja profesor în Orașul de sub munte… când, într-o recreație, apare în pragul clasei, directorul școlii. ”Te cheamă de la București… de la Casa Scânteii… în legătură cu-o carte!” șoptește, roșu de emoție. După nouă ore… și încă nouă!... de ”dugu-dugu!” cu un personal de noapte… la nouă fix dimineața eram în poartă la Casa Scânteii. ”Ce poftește băiețică?!” mă ia în primire portarul. Îi explic pe cine aștept… Mă privește pieziș… ”Trebe s-apară… Când vezi unu mare cât Ceahlău… ăla e tov  Sântimbreanu!” Pe la nouă și nouă… mai întâi se aude o voce, apoi apare Muntele. ”Vă caută un băiețică… ” zice portarul cu glas sfios. ”Ce… băiețică, bă… că omul a scris un roman!” tună muntele și mă impinge în lift. Sus, în biroul de la etajul nouă, nea Mircea mă ia la rost: ”Bă, romanul e frumos, bine scris, dar ce-ți veni să scrii alea nouă rânduri, unde să pui alături comunismul și fascismul?!” ”Păi… tov Sântimbreanu… e știut că și comunismul, și fascismul sunt regimuri totalitare!” ”Unde scrie?!” ”În Letre francais… mi-a adus-o și mie un văr, când a fost cu călușu la Paris!” ”Bă, așa o fi… dar alea nouă rânduri or să-ți țină cartea nouă ani pe tușă… după care va fi dusă la closet și cineva va trage apa! A fost o problemă cu titlul… era prea urlător… și   cenzorul, băiat de treabă, ne cunoaștem: bunu-său e de la mine, din Sântimbru… dar avea și el acasă nevastă și copii… Zice: ”Cum se poate ca în orânduirea noastră multilateral dezvoltată… cineva să urle ca lupii?! Nu cumva e o aluzie… știind că lupii urlă de foame?!” A mai zis că… ai noroc că ești tânăr și partidul încurajează tinerii cu oareșce talent… ca să arate  Occidentului că și sub steag roșu lângă Carpați, nasc oameni… și să crape ăla de ciudă!  Așa că… titlul ți l-am schimbat eu… fără somație!... și dacă vrei să ai o șansă din nouă s-apară cartea… uite aici pixu: Rade urgent astea nouă rânduri!” Iau pixul… rad… Și peste nouă luni apare cartea… Vreau să spun că și-n ordinarul ăla de comunism… sau ce-o fi fost… a fi tânăr era un argument tare…

VOCE: Pe când azi… vax albina! Dacă ești tânăr și ai puțină snagă… economia de piață îți dă una-n cap să te bage la fund. Eu eram bun la fotbal… da… bun rău de tot!

VOCE: Păcat că ți-au murit toți lăudătorii!

VOCE: Și zic ăi de m-au văzut… tata, unchii și prietenii… ”Du-te, mă, la un club… că e păcat de  Dumnezeu, care ți-a pus în cârcă talentu, să n-o iei pe urmele lu Hagi… minim Pițurcă!” Și… mă duc. ”Bună ziua!” ”Bună ziua.” ”Ia gogoașa asta, îmi zice antrenoru, te duci la nouă metri și de-acolo îl bombardezi pe flăcăul din poartă cu găluște!” Iau mingea… trag… Nouă din nouă, să mor călcat de aeroplanu de Oboga dacă mint!” ”Dispari în clipa asta… și să nu mai calci pe-aici!” îmi zice omu printre dinți. ”De ce, nenea?! zic. ”Nu sunt bun?” ”Tocmai pentru că ești! Da… am pe postu de atacant un prost… care din nouă șuturi… de unde-ai dat tu… dă nouă la nouă metri peste poartă. Numai că e fiul sponsorului clubului… așa că… ori unu… ori altu! Talent mai găsim… dar arginți… mai rar. Așa că… ia viteză!” Ce ziceți?  

DOMNUL GEO (spre Sală): Voi ce ziceți?

Discuții.       

GIGI: Bunica îmi povestea cum… când era cât ciomagul pe care-l purta în palmă… mergea cu fetele și băieții din sat… că pe-atunci orășelul nostru era un sătuc… cu vitele la pășunat…

VOCE: Știu: punea pătura pe iarbă… nu de-asta… din care fumăm noi amu!... și cântau: ”Vine badea pe uliță… și mă află pe oliță!” Momârlăncuțe de doi lei!

DELI: Nu văd nicio rușine de a fi momârlan. Din contra: momârlanii sunt oameni de ispravă, români adevărați, care își păstrează cu sfințenie obiceiurile și portul…

VOCE: Pijamaua aia de pe tine… și de pe sor-ta… numești tu… ”port”?

GIGI: Bunica stătea în spatele nostru când ne brodam ii-le și, din când în când, ne lua acul din mână și cosea ea doi boboci… ”Uite, fetele mele, cum se face: am învățat și eu de la buna mea!”

VOCE: Tibi taică… tu le-ai adus… tu le dezbracă: Dă jos de pe ele perdelele astea… că mă uit la ele… floricelele alea penibile îmi joacă-n fața ochilor și mă bagă-n depresie!

VOCE: De nu… venim noi și le lăsăm doar în budigăi… iar dacă și ăia sunt înflorați… Jos cu ei!

DELI: N-avem pe noi… nici perdele, nici pijamale: e costum popular ce-l purtăm de sărbători…

GIGI: … și Tibi ne-a zis că azi sărbătorim Ziua Națională… de-asta am și venit…

DELI: … să sărbătorim ziua în care patria noastre a redevenit rotundă…

VOCE: … cu oareșce aproximări!

GIGI: … zi sfântă! De aceea am venit îmbrăcate în costum popular… așa cum suntem și pe scenă, la cercul de dansuri populare, la care evoluăm… cu care am colindat toată țara…

DELI: … chiar și în străinătate!... ca să arătăm și altora frumusețea dansului și portului nostru.

VOCE: Arătați pe dracu: semănați cu două cucuvele ambulante! Iar dacă e vorba de dans…

VOCE: … nu s-ezistă dans fără o muzică bună… Luați de-aici!

Ritmuri modern, bubuitoare…

VOCE: Vedeți… asta muzică… dans… Nu… doi în dreapta… doi în stânga… ca două găini bete! Metalice… minim diparpăle, bongiovi… tată!

GIGI: Și pe unii din voi v-am văzut  în sala de alături, de unde dansam noi… tot la dansuri!

VOCE: Adevărat: pe nouă dintr-ăștia de față ne-a luat văruțu Tibi… la călușari…

VOCE: Nu aveam decât două figuri: Tâm-tam… tâm-tam… ta-ra-ram-tam-tam… Ridicam ciomegele-n sus… și strigam din toți rărunchii… ”Iara-i șa!”

VOCE: Mie cel mai  mult mi-a plăcut că ne dădeau ciomegele acasă… că erau de folos: pe strada mea pândeau doi ciobănești cât o vacă și… în legitimă apărare… dădeam cu bâtele după ei!

VOCE: Hai, văruțule, să le arătăm noi coregrafie! Oprește, mă diparpălu… și pune de-un căluș!

Muzica bubuitoare se oprește, brusc. După câteva clipe, ritmuri de căluș… Tibi… în fruntea unui rând de umbre-călușari.

TIBI (răcnet): Aoleo ce bine-mi pare… că fu muma fată mare! Tâm-tam… tâm-tam… Iar-ai-șa!

VOCI: Hei… hei… iara-ai șa!

TIBI (se desprinde): Într-o zi, m-a luat deoparte proful de sport… care, zică-se… era de la Galicea… mare sau mică… patria călușarilor… și-mi zice: ”Bă, te văd flăcău înalt… c-asta-i baza la căluș!... hai să facem o formație de calușari… mergem cu ea prin toată Lumea, garantez… de la Grenada, la Nuiorc… Așa… mai ieșiți și voi din valea asta, că altfel… în putoare de cărbune vi se usucă plămânii!”  Fluier spre gașcă: sunt aici de față… vro nouă inși…

VOCI: Prezenți, șefu!

TIBI: Haideți, flăcăii moșului, le zic, să vadă Occidentu… de la Rin, la Mississippi… inclusiv diaspora…  românași rămași pe vatră, înalți ca brazii…

VOCE: Nu ca piticaniile astea două…

TIBI: Ei… fetele nu-s brazi…

VOCE: Și ce dacă?! Muierea româncă e bărbătoasă, țapănă ca lumânarea… scoate pieptu-nainte…

VOCE: Astea… ce să scoată… două prune scofâlcite?!

VOCE: Las, bă, că cresc ele… și pruna se face măr… merele se fac portocale… dup-aia gutui…

VOCE: Să fac pă dracu! Pruna moare… o bagă momârlanu la țuică! Mă… ia dă-le jos de pă ele cearceafurile… să vedem dacă li să coapsă prunicile…

AMÂNDOUĂ (se vâră, mai adânc, una într-alta): Sunteți… ființe toxice!

VOCE: Mai bine ne ziceați ”porci”… că azi, râmătorii sunt la mare căutare. Am auzit că porcu românesc ar fi pe cale de dispariție… cică… toată carnea ce-o mâncăm… e de-afară!

VOCE: Și… porcii noștri… unde e?!

VOCE: La gunoi. Pe motiv de gripă caviară!

VOCE: Ai altora… nu fumează… caviara?!

VOCE: Nu, că ăia îi țin la hotel, cu camera separate, cu televisor și piscină!

VOCE: Hai, mă, lăsați gripa caviară și puneți o metalică! Venirăm să ne zbenguim și să ne simtem trendi… or să ne uităm la două băbuțe de cinșpe anișori și să conversăm despre mangalițe?!

VOCE: Știu că e la modă… dar io m-am săturat să fac pe prostu în piesa asta… că există pericolu să rămâu așa!

VOCE: Și… ce-are?! Azi… să fii prost e o virtute: n-ai grețuri, toată lumea te giugiulește… ”Lăsați-l în pace… că e prost!”… ba… mai iei și îndemnizație pe prostie! În plus… vorba lu Creangă: Când te uiți în jur și vezi atâția proști… capeți curaj!

VOCE: Ba… să te scuipe toți pe creștet: ”Uite… prostu!”… când ei sunt de nouă ori mai bătuți în cap ca tine… nu mai suport! Tu, cititor tăcut, bucolic… naiv și sobru om de munci…

VOCE: Această carte s-o arunci… cu tot desfâu-i melancolic! But if worthy you dig with eyes in deep, quivering ravines…

VOCE: Citește-o… și-ai să mă iubești! Read and You II Love Me! De nu știi slova și rostirea…

VOCE: Si vous ne connaissez pas le mot et l’énoncé du célèbre mag Satan… Vedeți… nu suntem chiar tute… dacă silabisim din vărul Baudelaire… chiar pre limba lui… și nu numai!

VOCE: Doar că suntem puși să facem pe proștii… ca să dăm bine la context…

VOCE: … având scuza că… ”Lăsați-i, mă, că sunt tineri… e timp să le vină mintea la cap!

VOCE: Cine-i prost… prost moare… tânăr sau bătrân! De fapt, noi, aici, nu facem pe proștii… ci doar pozăm în oameni răi…

VOCE: … cârcotași și agramați… c-așa e-n teatru…

VOCE: … și mai ales în viață: unul duce găleata cu talent… și nouă hârdăul cu prostie!

GIGI: Nu sunteți o ceată de proști, ci doar un grup toxic…

DELI: … iar toxicitatea e mai periculoasă decât prostia!

Muzica reizbucnește.

VOCE: Și, zi-i, frate Tibișor… speriarăți sau nu mapamondu cu… ”Iar-ăi-șa!” ?

TIBI: De la New York la Canbera… trecând prin Milano… românașii noștri săreau de pe scaune și jucau pe culoare: ”Iar-ăi-șa!”…

VOCE: … nu stau ca pupezele astea două… încremenite ca statuia Libertății: Mulți urcau pe scenă, ne luau ciomegele din mâini și țopăiau lângă noi…

VOCE: Era ca la balamuc: eram mai mulți pe scenă decât în sală… Dar la hotel, lăsam ciomegele și pălăriile lângă ușă… săream într-o piscinuță… ne luam blugii strămoșești… păpam somon și caviar, ca boierii… mai trăgeam un fum de iarbă… după care ascultam la căști, până ne lua somniferu… diparpălu, bongiovi… Viață, tata!  A fost mișto… Până s-a terminat…

VOCE: Din cauza profului de sport, care în fiecare deplasare o lua și pe nevastă-sa… Aia… mai proastă decât astea două!

VOCE: Și-odată… veneam de la un Singapore sau katamandu… și pe aeroport, la control… o găsește pe-asta cu o jumătate de kilogram de semințe… cred că de… clementine

GIGI: Clementinele nu au semințe!

VOCE: Ie-te-te… se sculă scroafa din coteț?! Și numitele… cum să-nmulțăsc, proasta sulii?! Io pricepui de la ora de biologie… unde una cu ochelari, care n-avea de und să știe decât din cărți… că era fată bătrână… cum o să fiți voi două… că nici dracu n-o să se urce pe vreuna!... că groh-groh… ca să iese purcelușu ăla dolofan din care, la Crăciun, să facem noi cârnați… se urcă pe scroafa-mamă și-i vâră… undeva, sămânța. Orice pe lumea asta trebe a fi la bază sămânță!

DELI: Clementinul e obținut prin iubirea dintre portocal și mandarin și se înmulțește prin butași.

VOCE: Cine zice?!

DELI: Tot domnișoara de bio. Iar faptul că a rămas fată bătrână nu e de râs…

GIGI: … fiecare ființă cu soarta ei, dar dânsa ne-a învățat lucruri care ne vor folosi în viață!

VOCE: Vă vor folosi pe dracu! O să vă-ncalece un dromader… o să scoateți din burtă vro nouă  iezișori… la care n-o să le puneți su bot… clementine… că e prea scumpe și alocația  e mica, ci merele românești de nouă lei și nouă bani… Asta e minunata viață care vă așteaptă, după scripturi: ”Creșteți și vă înmulțiți… ” traduse în constituție de parlamentari flămânzi în ”… ca să vă luăm și pielea de pe voi prin taxe și impozite.”

AMÂNDOUĂ (își prind fața în palme): Taci!

VOCE: Tac-tac prin copac… fâș-fâș prin tufiș… unde ne ascundem toți și trăim ca niște gândaci… pentru ca lupii cei suri să pape vițica cea blândă în numele poporului cel prost!

VOCE: Ie-te… unde stătea Tudor Vladimirescu, altoit cu Horea, Cloșca și Crișan!

VOCE: Nu-s revolutionist… și nici n-aș vrea… că mai toți revoluționiștii au sfârșit în ștreang sau în vârf de sabie… Io cred că e o prostie să-ți dai viața pentru interesu altuia: fiecare, dacă poate, să lupte pentru interesu lui…

VOCE:  Cum zice și dirigu: ”Acum că ați ajuns la majorat… aveți drept de vot… Duceți-vă la urne să votați pentru propășirea neamului și ca să vă fie și vouă mai bine!” Sanchi balamale… Cum zice tata: Trec ai noștri, vin ai noștri… noi rămânem tot ca…”

VOCE (clinchet): … tine!

VOCE: Nu trebuie să mă uit în oglindă ca să văd că sunt prost: proști suntem cu toții. Vorba aia: Când mă uit în jur… prind curaj! Lumea, cum o văd io la venerabila vârstă de optsprezece ierni… e o colecție de proști duși de nas de câțiva ticăloși…

VOCE: Prostia nu e risipită egal în Lume… La noi… cât casa. La alții… doar de două dește…

VOCE: De unde știi tu asta, blândule Geluț?!

VOCE: Nu de la televizor, ca tine, proasto! Io am ridicat cracu la Canberra și Milano… și strigam ca apucatu: ”Iară-i șa!” de mă dureau bucile… nu de dragu folclorului autohton, ci era o ocazie să văd Lumea. Ș-am văzut-o vro doi ani… până ce proasta aia și-a ascuns sămânța-n batistă… Și de-atunci… s-a vărsat ulcica cu lăptic cald: nu ne-a mai chemat nici dracu să călușim pe meridian… Am mai hăulit noi de vreo nouă ori pe la Focșani și Agigea… și s-a desființat și anasamblu…

TIBI: Ăla fu doar prilejul, cum spune cronicarul… Eu, ca răcnitor-șef… știu mai bine. Nea Gelu, impresarul, mi-a spus din start: ”Bă, să nu cumva să dați pe goarnă de unde venim… că v-a luat domnu dracu! Dacă vă-ntreabă cineva… venim din România… plai cu flori… ș-atât!” Un an și nouă luni… merse. Pe unde treceam… săli pline: românașii noștri, de dorul plaiurilor natale, ne primeau cu flori și plăcinte… Însă… dup-o vreme, televiziile, începură să strige: ”Sala din Milano s-a dovedit neîncăpătoare pentru  concetățeni de-ai noștri, care mai păstrează în suflete dorul de plaiurile natale și au venit în număr mare să urmărească iscusitul ansamblu de dansuri populare susținut de tineri din Vale…” Azi așa… mâine așa… până ce sălile erau tot mai goale… Nea Gelu zise oftând: ”Au aflat că suntem din țara lu Cosma…” ”Nea Gelu… dar… nu noi am vârât căuș în guri de bucureșteni! Noi doar învârtim căluș…” Nea Gelu a ridicat din umeri… ”Asta e!”

DOMNUL GEO: Întrebare: De ce tinerii… și, în general, concetățenii noștri, stau ca fluturii pe lampa altora… privind cu nesaț la flacăra dinăuntru?

VOCE: Răspund dacă îmi spui și mata: De ce Nadia e-n State de-o viață… și nu se perpelește în leagănul natal de la Onești… fost Gheorghiu-Dej…

VOCE: … actual… ciuciu! Dar… apropo de amintitul Vodă-Brâncoveanu, erou national, apărător de creștinătate… fără discuție! Însă… pot să-ntreb și eu, în afară de concurs, dacă avea dreptul moral și omenesc să pună sub sabie capetele tinerilor lui fii, pentru orice motiv… cât de înalt? Pot adulții, chiar părinți, să hotărască asupra vieții noastre, a copiilor lor?

Discuții.

VOCE: Pe tine te doare-n paișpe, prietene Tibișor! De unde ai venit alaltăieri?

TIBI: De la Pisa.

VOCE: Te-a chemat turnu… să-l ții pe umerii tăi largi… să nu cadă?

TIBI: Am fost la Olimpiada de Matematică, faza pe Europa, de unde m-am întors cu medalia de bronz. Iar peste nouă zile plec la New York, faza pe mapamond.

VOCE: Felicitări! Da noi, sulimea democrată, rămânem aici, lângă piciorul broaștei… ca să aflăm cum ciolacii ne măresc bursa de studii cu nouă lei… și numai la ăia cu media peste zece!

VOCE: Da de unde: că se dă bursă de merit și cu nota doi! Io am intrat cu doi nouășnouă și…am!

DOMNUL GEO: Și eu am simțit ca o piatră de moară, bolovanul de cărbune pe care numitul Cosma și ortacii lui ni l-au așezat pe umeri nouă, trăitorilor în Vale. Când mi se jucă la teatrele Naționale din București și Craiova, piesa ”Cină cu soarele sus”… dedicată evenimentului nefericit, în care nemuritorul voievod Brâncoveanu își pierdu capul… pe scena Naționalui bucureștean, înainte de începerea spectacolului… marele Ion Caramitru grăi către Sală: Autorul acestei piese…  jucat la Craiova, Timișoara, Bacău, Botoșani… vine din Vale…” Atunci… sala scoase un oftat… un fel de alunecare în abis… Deși trecuseră câțiva anișori de când mândrii ortaci măturaseră cu bucureșteni îngroziți pe sub Ateneu… bucureșteanul nu uită și nu iartă. ”Dar… se replie marele Caramitru… domnul Truță nu e miner: E profesor de matematici...” Și atunci, prin sală trecu un șuier de ușurare… și, parcă, de iertare… Era prima oară când Matematica din mine salva Literatura… Însă… întâmplarea mă mai urmărește și azi, când m-am depărtat fizic de Vale… așa că îi înțeleg bine pe acești tineri care simt apăsarea bolovanului de humă neagră, pe care soarta  le-a pus pe umeri… prin naștere, repartiție sau întâmplare… și care tot nenoroc se numește! (Spre Sală.) Patru: Ne-am născut, am trăit, cu gândul sau cu sufletul, într-un loc fără noroc?

VOCE: Mai bine întreabă așa: De ce unii ne naștem ciori… iar alții… privighetori?!

GIGI: Scuzați-mă… dar e o întrebare stupidă...

DELI: … și care jignește minunatele păsări care sunt ciorile. Cioara… e dovedit științific…

VOCE: Io-te-te, mă… astea două cucuvele citește și cărți!

DELI: … e cea mai apropiată de om din punct de vedere al intelectului.

VOCE: Așa e: și Einstein, și Pitagora, și Arhimede avură creiere de ciori!

DELI: Poate… știind că le iubim… în fiecare zi de toamnă… și iarnă!... stoluri de păsări negre fac  rondul deasupra blocurilor noastre…

GIGI: Într-o zi… o frumoasă pasăre neagră s-a așezat pe pervaz și a bătut cu ciocul în geam…

DELI: I-am deschis… A pășit înăuntru… i-am dat câteva firimituri… Le-a mâncat în grabă: era flămândă!... după care… s-a înclinat cu grație…

GIGI: … ”Mulțumesc, surioare!... parcă a apus… și a zburat... ”Fly…Fly…” De-atunci e prietena noastră: Când i-e foame… apare pe pervaz… îi deschidem… pășește înăuntru… își clatină coama frumoasă… de parcă ar zice: ”Ce mai faceți, prietene? Am venit să vă văd: Îmi era dor de voi!”

VOCE: Dor pe dracu! Foamea strămoșească, nene! Când îți e foame… spargi și statuia lui Enescu…  din față de Ateneu… cum făcură ortacii lu nea Cosma… Hei, scriitorașule: Nu întrebi câți dintre ăștia din sală sau urmașii lor… au dat năvală peste București…

VOCE: ”… București… fratele meu ești!” Da când ți-e foame… dai cu pietre și-n frate!

DOMNUL GEO: Poate mai încolo… Întrebare: Trăim, aici, în Vale, un destin cât un blestem?

Dezbatere.

DOMNUL GEO: Mă întreb și acum, când m-am depărtat în timp și spațiu de Vale… de fiecare data când aud gângurit de schiori: ”Abia aștept să merg la schi, în Straja… ” … adică… deasupra Orașului-lup: Poate fi o palmă de pământ un colt de rai, dar și un calvar?

(va urma)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.