- piesă-dezbatere despre condiția tinerilor în Lume -

(urmare din numărul trecut) 

GIGI: Și noi ne-am întrebat… În ultima vreme, vedeam cum… pe la jumătatea spectacolului… cam jumătate din sală se-ndreaptă, tiptil, spre ieșire… ”Or avea oră la dentist sau… femeile… programare la manechiură!” zice soră-mea. ”Cred că oricât ar fi de minunate or fi dansurile noaste… lumea se cam satură de… I-auzi una… I-auzi două și s-a dus!” ”Și noi ce putem face cu piciorușele-astea două… săracele!... că după fiecare turneu… nouă zile stau cu picioarele-n ligheanul cu apă fierbinte… ca să le mai simt! ”Păi… tocmai asta: să ne folosim mai puțin picioarele… și mai mult… glasul din dotare!” Zis și făcut… Facem rost de două chitări… și, la Slobozia, la pauză… când sala se înjumătățise…

DELI: … zicem doamnei instructor: ”Doamna Mimi… nu ne lăsați să turnăm peste sală un cântecel… ca o litră de gaz lampant… cum face mama când vede că se stinge focul în sobă?!” După nouă secunde… profa zice: ”Bine!”

GIGI: Intrăm noi pe buza scenei… scârța-scârța din ghitare… și cu voci duioase: ”Suuuuntem fete de miiner…” Apoi… un fel de narațiune cântată… ”Tații noștri, sub pământ… scot cărbunele… și-l vâră în sobele Lumii… ca degetele Lumii să nu înghețe! ” După prima strofă… jumătate din jumătatea de sală rămasă se îndreaptă spre ieșire… Mai rămăseseră în sală vreo nouă spectatori… Și când fredonam noi mai cu năduf… ”Suntem fete de miner!”…

DELI: … un domn… din cei nouă rămași… în drum spre ieșire, se întoarce și zice: ”Fetelor, întorceți-vă în orășelul vostru cu nume de lup și cântați-i cântecelul ăsta, nenorocitului de cozma și la ortacii lui… ce-au înveninat țărișoara noastră!” Și-atunci… dintr-un soi de disperare… ca și cum mi-aș fi pus peste minte un sac cu gheață… încep să ciup corzile chitarei… și cânt: ”Fly, Robin, Fly… ” un cântec ce mi-l murmura mama, pe care, cândva, îl cântase la serbări…

GIGI: … și-atunci… vedem cum jumătate din jumătatea de spectatori care ieșiseră… s-au întors…

VOCE: Și-or fi uitat borsetele cu mărunțiș…

VOCE: Ba… din motiv de Fly… E un cântec vechi, celebru…

VOCE: … ce-l cânta un Vodă, când se-ntorcea cu coada-ntre picioare, de pe un pod prea înalt…

GIGI: Să nu vorbim urât despre eroii Neamului…

DELI: … care, prin lupta lor au făcut să rămânem noi, azi, între Dunăre și Carpați!

VOCE: Cum behăie marele Dolănescu… din ălea nouă vile de la Predeal: ”M-am născut lângă Carpațî… la poale de munteeee…”

VOCE: De ce să nu vorbim?! E democrație și putem vorbi despre orice ne trece prin dovlecel! Într-o zi, la ora de Istorie m-am ridicat în două labe și am întrebat: ”Doamna, de ce nu recunoaștem că mândrii noștri voievozi au mai stat și-n genunchi…

VOCE: … și încă de câte ori!... de la podu înalt… până la podu de flori... trecând prin belvederi! VOCE: Doamna m-a privit pieziș și a mugit: ”Stai jos, măgarule!” De ce eram măgar?!

VOCE: Zi-i mersi: numitul are alea două… cât mingea cu care Hagi egala Arhentina!

VOCE: Voi astea două dintr-a noua… vorbiți ca-n cartea de istorie dintr-a noua… și mă faceți să casc! Da la muzichie ne mai pricepem și noi… ”Fly, Robin, Fly” se numește piesa, e lansată prin nouă sute șapteșcinci, de Silver Convention… Măiestrică, n-o ai prin arhivă?

VOCE: O am, da… nu vreau să adoarmă câinii comunitari! Mai bine vâr o metalică! (Din boxe… potop de chitări, tobe… ) Asta-i muzica ce-mi place, frate… nu miorlăieli… ”Fly… Fly!”

DOMNUL GEO: Dar să nu trecem așa rapid peste întrebarea… cred că a șaptea!...

VOCE: A șaptea tocmai fu, dom profesoraș de mate… nu prea le ai cu armetica!

DOMNUL GEO (Foaia!): E mai bine să ne asumăm Istoria… cu izbânzile și răsucirile sale… sau să ne amăgim cu idea că drumul nostru pe hristovul Lumii fu un marș triumfal pavat cu trandafiri?

VOCE: Și chiar de-ar fi așa: și trandafirii au spini! Odată… luasem la bord o juma de gioniualcăr și fumasem un pumn de iarbă… și-n loc să nimeresc în liftul defect de nouă ani… nimerii în grădina de trandafiri uscați din fața blocului. Mi-au intrat spinii și-n… alea de măgar!

Discuții.

VOCE: ”Fly, Robin, Fly!... chiar de mă tai!”… nu-nvăț prostile din cărțile de Istorie…

VOCE: … și din ălelalte cărți! La o materie… dracu mai știe care… că n-am mai deschis o carte de nouă ani!... cică noi, omenașii cu două perechi de crengi înfipte într-un sac cu frunze de leuștean și cu un dovlecel în vârf… am fi miezul Universului! Sanchi balamale!

DELI: Mama cânta cu ochii umezi… ”Fly, Robin, Fly…” și, din când în când se oprea și-mi șoptea povestea din cântec: un pinguin care nimerise într-o cușcă din care nu mai putea să iasă…

VOCE: … cum nu puteam să ieșim noi din cușca ălui bătrân de la Scornicești… Îmi povestea tata că-și mestecau pingele de la pantofi și ascultau la radio, zi și noapte, pe unu Dolănescu… ce răcnea duios: ”M-am născut lângă Carpaaaațî… la poale de munte…”

GIGI: … iar mama pinguinașului, de afară, îi șoptea:”Fly, Robin, Fly!”

AMÂNDOUĂ (cântă): ”Fly, Robin, Fly… Up, up to the sky!”

VOCE: Povești de adormit copii dintr-a noua! Nu cântecelu cu minerul a fost de vină… când ați rămas cu nouă spectatori în sală, ci persoanele voastre fizice! Dacă la cinșpe ani semănați ca două babe pubere… îmi închipui că la nouă… arătați ca două puicuțe rebegite, scoase dintr-un ou clocit!

GIGI: E pe undeva… o baie?

VOCE: Îți arde buza după un duș rece… să-ți cadă tuleiele… să arăți și tu ca o femeie…

VOCE: … și nu ca o gâscă cu cap de găină?! Ha-ha!

DELI: Soro, hai să ieșim!

VOCE: Duceți-vă nouă… cu a brânzii zece!

Fetele fac un pas spre ieșire.

VOCE: La loc comanda!

VOCE: Lasă-le, mă… că poate chiar le trece… și-mput aici aerul!

VOCE: Astea-s în stare să dea alarma… și ne trezim cu gușterii-n prag… și ne-ntorc buzunarele… (Mai încet.) să ne caute de prafuri! (Tare.) Nimeni nu părăsește incinta!

VOCE: Urci un rând de scări… și dacă nu se rupe a noua treaptă… dai de-un closet. Numai că… vă trebuie mască de gaze! Și nici atunci nu garantez supraviețuirea… că vă ia în primire din bideu nouă șobolănei flămânzi și-o lipitoare!

GIGI (încet, la urechea prietenei): Nu mai pot… nu mai am aer! Dacă mai zăbovesc aici… leșin!

DELI (își lasă capul pe umărul ei): Și eu! Chiar dacă lunecăm pe scări sau ne mușcă sobolul… tot e mai bine ca aici! Unde sunt scările?

Tabloul 2

O cămăruță, maxim doi pe doi, despărțită în două de un perete de carton sfâșiat în bucăți mici: în fiecare compartiment, câte un bideu spart. Deasupra, câte o oglindă spartă și o jumătate de chiuvetă. De sus, din tavanul, și el spart, se prelinge pe podea un fir mic de apă tulbure. Mirosul pestilential se prelinge până în sală…

DELI (mișcă nările): Miroase a morgă! Dar e mai bine ca jos… Măcar nu se mai aud răcnete…

DELI: Mi-e dor de acasă… Mi-e dor de mama… de tata… de frățiori… Dacă ne-am putea întoarce… în pătuțul meu cu plapumă roz și pernuța mea albă poate aș putea respira în voie…

DELI: Și acasă… uneori… desori… simt că nu mai am aer… De câțiva ani... simt în mijlocul casei noastre un gol… un loc fără aer, ca un glob uriaș, sterp… Mama e nouă luni pe an, la Milano: îngrijește o bătrânică. Vine de sărbători… ”Nu te mai întorci acolo! striga tata de răsună tot blocul și-și mai toarnă din țuica ce-a făcut-o astă-vară din prunii de la Valea cu brazi… ”Eu sunt pentru copiii ăștia… și mamă, și tata… fac mâncare, spăl, că nu pot să-i trimit la școală flămânzi și murdari… că tu… pentru trei euroi… schimbi scutecu la o babă! E greu!” E greu paharul de tescovină!” strigă mama, săraca. Tata își mai toarnă un pahar și adoarme lângă caloriferul rece…

GIGI: Mama se întoarce ostenită de la servici… iar tata strigă… că el s-a săturat până peste cap de valea asta ce pute a cărbune și a mineriade… ”Cât mă mai țin ăștia la primărie, că primarele Buhă… Buricani, tuna și fulgeră… cum că el nu mai are bani să țină o tonă de angajați ca să mute o hârtie dintr-un birou într-altul”… că el se întoarce la Târgu-Jiu, la casa părintească… goală… dar e casa lui! Mama, săraca, se-închide în baie… cum suntem noi acum… frate-meu se pune la consolă și stă online până în zori… Iar eu… stau sub plapumă cu ochii deschiși și simt, uneori… deseori… că nu mai am aer… ca acum… (Oftat.) Așa că… dacă… prin absurd… am reuși să ajungem jos… la ce mi-ar folosi?! Acolo… sau aici… tot nu pot respira!

DELI: Și pe mine... mă apasă pereții… că nu mai sunt… Mă apasă aerul… că nu mai este! Dar… oricum… aici e mai bine decât jos!

DOMNUL GEO: Întrebare: Familia în care Dumnezeu ne-a așezat ca niște puișori plăpânzi într-un cuib mai cald sau mai rece… ne este punct luminos când ne îndepărtăm pe o mare zbuciumată?

Dezbatere. De jos, voci ușor blurate.

(va urma)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.