11.02.2024, 09:31:36 | 0 comentarii | 1445 vizualizari
Vulcan. Au ales locul în care există seriozitate și se muncește în echipă
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Prezent, în după amiaza zilei de joi, 8 februarie, la sediul PSD Vulcan la un eveniment cu o semnificație politică aparte, senatorul Cristian Resmeriță, coordonatorul activității social-democraților din Valea Jiului, a rostit un discurs despre al cărui adevăr mulți își vor da seama. Senatorul a apreciat activitatea organizației PSD Vulcan, care, conform spuselor sale, „va fi mai mult, decât a fost”. Referire directă la modul în care nucleul de conducere al acestei filiale politice reușește să atragă în partid ”oameni de calitate care s-au decis să vină spre noi”. În atare condiții, a precizat Cristian Resmeriță, organizația PSD Vulcan pleacă de pe poziții foarte bune, chiar de forță, pentru alegerile locale din luna iunie a acestui an. După această scurtă, dar concisă introducere, senatorul a făcut cunoscut motivul convocării presei scrise și a televiziunilor locale. Dumnealui i-a prezentat pe Claudia Simona Boboescu-Constantin, Dănuț Anghel și Carmen Udrea, care, începând din 8 februarie 2024, au fost cooptați în organizația PSD Vulcan. Primii doi au calitatea de consilier local PNL, iar doamna profesoară Carmen Udrea, după cum dumneaei însăși a menționat, a fost, pentru o perioadă scurtă de timp, membru al aceluiași partid. Dănuț Anghel a fost, o vreme, chiar și președinte al organizației PNL Vulcan, poziție din care a candidat la funcția de primar la alegerile locale din 2020. Doamna Claudia Simona Boboescu-Constantin este profesoară și director al Școlii Gimnaziale nr.4. Profesoara Carmen Udrea este director adjunct la această instituție de învățământ. Odată cu schimbarea conducerii organizației PNL Vulcan, relațiile dintre cei doi consilieri locali și noul birou politic au devenit tensionate, totul culminând chiar cu un proces în instanță. Celor doi de acum foști liberali li se reproșa că sprijină proiectele inițiate de Cristian Merișanu și că au pus umărul, alături de acesta, la realizarea de lucruri bune pentru Vulcan. Dănuț Anghel și Claudia Simona Boboescu-Constantin au spus răspicat că au făcut acest pas, pentru că au fost siguri că, la PSD, vor găsi seriozitatea și credința în munca de echipă pe care și le-au dorit întotdeauna. Doamna Carmen Udrea și-a motivat foarte simplu demersul. „Am venit la PSD – a spus dumneaei -, pentru a-l susține pe fostul meu elev (Cristian Merișanu – n.a.), care este un om adaptabil la noile cerințe”. Adeziunea la PSD a celor trei s-a petrecut la o săptămână după ce membrul fondator al organizației AUR din Vulcan a demisionat din filiala ale cărei baze politice le-a pus și a intrat în PSD. Din câte s-a dat de înțeles după ce noii membri și-au semnat adeziunile, sunt premise ca și alte persoane care, în momentul de față, sunt înscrise în alte formațiuni politice să facă pasul spre organizația PSD Vulcan. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|