|
.
26.02.2024, 11:42:17 | 0 comentarii | 420 vizualizari
Lupeni. Spectacol de folclor în cinstea Dragobetelui
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni a fost neîncăpător pentru cei ce au venit să sărbătorească Dragobetele și să sărute fetele. Simona Ionașc și zeci de artiști locali veterani și noi pe drumul cântecului au reușit să promoveze tradiția prin cântece în ton cu Dragobetele. O zicală veche spune „Azi e Dragobetele, se sărută fetele"!. Așa a fost și la Lupeni, duminică, unde tradițiile de Ziua Iubirii au fost readuse în actualitate de zeci de artiști locali. „Este o bucurie pentru noi, că avem aici la Lupeni, oameni ca Simona, care duc mai departe tradițiile românești. Tindem să ne modernizăm și să uităm de Dragobete, în favoarea lui Cupidon, dar prin evenimente ca acela de astăzi, reușim să ne întoarcem la origini. Se vede munca pe care acești copii o depun la cursurile de muzică, ne bazăm pe ei la orice spectacol, iar asta nu poate decât să ne bucure”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul Lupeniului. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Simonei Ionașc, și ea interpret de muzică populară, dar si profesoară de muzică pentru zeci de copii din vestul Văii Jiului. „Ne-am pregătim câteva luni pentru evenimentul de astăzi. Mă bucur că prin piesele pe care le-am ales așa în ton cu sărbătoarea, am reușit să readucem în actualitate Dragobetele. Mulțumesc administrației publice locale din Lupeni pentru tot sprijinul și pentru deschiderea de care dau dovadă de fiecare dată când vin cu o idee. Iată că împreună reușim să facem evenimente reușite. Nu mă așteptam să vină chiar atât de multă lume, chiar am rămas surprinsă, iar asta mă motivează pe viitor și la alte evenimente. Este important să nu ne uităm tradițiile, iar Dragobetele este una dintre ele” a declarat Simona Ionasc. Legendă spune că Dragobete, tânăr voinic și chipeș, fiul babei Dochia, a fost ales drept ocrotitorul iubirii autohtone. Cea mai cunoscută expresie care însoțește sărbătoarea iubirii la români este „Dragobetele sărută fetele”, întocmai cum s-a numit și spectacolul de la Lupeni. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



