28.02.2024,  12:57:40 | 0 comentarii | 544 vizualizari
2024 aduce investiții istorice, de aproape 3 milioane de euro, în școlile și grădinițele din municipiul Petroșani
de Cătălin DOCEA

Pentru corecta şi completa informare a cititorilor publicaţiei noastre, ţinem permanent legătura atât cu primarul în exerciţiu al municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, cât şi cu echipa Biroului de Management al proiectelor cu finanţare europeană şi Achiziţii Publice din cadrul administraţiei publice locale. Chiar dacă toate proiectele (prin POR, PNRR, Tranziţie Justă, Compania Națională de Investiții ori PNI “Anghel Saligny”, din fonduri europene, naţionale sau locale) sunt importante pentru comunitatea noastră, am simţit că edilul Iacob-Ridzi îl are cel mai mult la inimă pe acela care vizează dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din Municipiul Petroşani. Are şi de ce! Valoarea proiectului, de aproape 3 milioane de euro, reprezintă cea mai mare investiţie punctuală în unităţile de învăţământ din istoria municipiului nostru.

 

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi...

...a semnat contractul de finanțare prin care unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Petroșani sunt modernizate cu fonduri europene, prin PNRR, la data de 2 august 2023, proiectul în valoare de aproape 3 milioane de euro având ca limită de implementare luna decembrie a acestui an. Asta nu înseamnă că doar în decembrie, la final de 2024, preșcolarii și elevii vor beneficia de proiect. Se estimează ca toate produrile de achiziție să fie finalizate cel târziu în luna iunie 2024. Drept urmare, cel târziu din iulie vom vedea și primele rezultate în teren.

 

Un proiect cu aproape 18.000 de beneficiari

Deoarece acest proiect prevede, pe lângă cele în colegiile, liceele, şcolile şi grădiniţele din Petroşani, şi investiții care vizează Clubul Copiilor Valea Jiului și Clubul Sportiv Școlar, totalul beneficiarilor direcți și indirecți tinde spre 18.000 de persoane. Vorbim despre 5.366 de elevi/preșcolari din unitățile de învățământ, 2.153 de elevi/preșcolari din unitățile conexe, 389 de cadre didactice din unitățile de învățământ, 31 de cadre didactice din unitățile conexe, 171 de cadre nedidactice/personal auxiliar din unitățile de învățământ, 28 de cadre nedidactice/personal auxiliar din unitățile conexe, dar şi 12.500 de beneficiari indirecți (familiile elevilor și preșcolarilor din unitățile de învățământ din unitățile conexe - inclusiv locațiile din Petrila, Lupeni și Vulcan).

 

În ce se investeşte

Proiectul prevede un autoturism cu dublă comandă pentru instruire practică (Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida”), materiale didactice pentru unitățile de învățământ și cele conexe, echipamente IT și software pentru unitățile de învățământ și cele conexe, mobilier pentru unitățile de învățământ și cele conexe, materiale didactice specifice pentru dotarea spațiilor cu echipamente și aparatură sportivă necesare desfășurării activităților în sălile de sport, echipamente specifice pentru dotarea atelierului de practică (Colegiul Economic “Hermes”), materiale și echipamente de specialitate pentru dotarea atelierului de practică din cadrul Liceului Tehnologic “Dimitrie Leonida”.

 

Unde se investeşte

Colegiul Național “Mihai Eminescu” - liceu, învăţământ primar şi gimnazial, inclusiv componenta de predare în limba maghiară, învăţământ preşcolar. Numărul total de preșcolari și elevi înscriși în unitatea de învățământ este de 1.138, fiind prevăzute dotări pentru un laborator de informatică, echipamente TIC pentru 52 de săli de clasă, mobilier pentru 49 de săli (47 de săli primar/gimnazial/liceal și 2 săli preșcolari), dotarea unui laborator multidisciplinar, dotarea cu mobilier şi materiale didactice şi echipamente TIC a unui cabinet multidisciplinar, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unei săli de sport, dotarea cu echipamente specifice/mobilier a unui cabinet de consiliere şi asistenţă psihopedagogică.

Colegiul Național de Informatică “Carmen Sylva” - liceu, învăţământ primar şi gimnazial, învățământ preșcolar. Unitatea de învățământ are un număr de 671 preșcolari și elevi. Sunt prevăzute dotări pentru un laborator de informatică, investiţii prin echipamente TIC pentru 30 de săli de clasă, dotare cu mobilier pentru 29 de săli, dotarea unui laborator multidisciplinar, dotarea cu mobilier şi materiale didactice şi echipamente TIC a unui cabinet multidisciplinar, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unei săli de sport, dotarea cu echipamente specifice/mobilier a unui cabinet de consiliere şi asistenţă psihopedagogică.

Colegiul Economic “Hermes” - activitate şcolară de nivel liceal şi tehnologic profesional, cu un număr de 563 de elevi. Sunt finanțate dotări pentru un laborator de informatică, investiţii prin echipamente TIC pentru 16 săli de clasă, dotarea cu mobilier pentru 19 săli de clasă, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unui atelier de practică, inclusiv dotarea acestui atelier din punct de vedere digital prin dotarea unui laborator multidisciplinar, inclusiv dotarea digitală, dotarea cu mobilier şi materiale didactice şi echipamente TIC a unui cabinet de contabilitate, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unei săli de sport, dotarea cu echipamente specifice şi mobilier unui cabinet de consiliere şi asistenţă psihopedagogică.

Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” - activitatea şcolară de nivel liceal şi tehnologic profesional, învăţământ primar şi gimnazial, învățământ preșcolar. Unitatea de învățământ are un număr de 1. 104 preșcolari și elevi. Sunt prevăzute dotări pentru un laborator de informatică, investiţii prin echipamente TIC pentru 29 de săli de clasă, dotarea cu mobilier pentru 31 de săli de clasă (29 primar/gimnazial/liceal/profesional și 2 preșcolari), dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unui atelier de practică, inclusiv dotarea acestui atelier din punct de vedere digital prin dotarea unui laborator multidisciplinar, inclusiv dotarea digitală, dotarea cu mobilier şi materiale didactice şi echipamente TIC a unui cabinet fonic, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unei săli de sport, dotarea cu echipamente specifice şi mobilier a unui cabinet de consiliere şi asistenţă psihopedagogică.

Școala Gimnazială nr. 7 - învățământ primar și gimnazial, cu un număr de 358 de elevi. Această unitate şcolară va beneficia de dotări pentru un laborator de informatică, investiţii prin echipamente TIC pentru 16 săli de clasă, dotare cu mobilier pentru 15 săli, dotarea unui laborator multidisciplinar, dotarea cu mobilier şi materiale didactice şi echipamente TIC a unui cabinet multidisciplinar, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unei săli de sport, dotarea cu echipamente specifice/mobilier a unui cabinet de consiliere şi asistenţă psihopedagogică.

Școala Gimnazială “Ion Gheorghe Duca” - învățământ primar, învățământ gimnazial, învățământ preșcolar. Această unitate de învățământ are un număr de 992 de preșcolari și elevi. Sunt prevăzute dotări pentru un laborator de informatică, investiţii prin echipamente TIC pentru 44 de săli de clasă, dotarea cu mobilier pentru 35 de săli, dotarea unui laborator multidisciplinar, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unui cabinet terapii specifice și de compensare - învățământ special, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unei săli de sport, dotarea cu echipamente specifice/mobilier a unui cabinet de consiliere şi asistenţă psihopedagogică.

Grădinița cu Program Prelungit nr. 3, numărul preșcolarilor fiind de 540. Această unitate şcolară primește dotări pentru un laborator de informatică, investiţii prin echipamente TIC pentru 23 de săli de clasă, dotare cu mobilier pentru 24 de săli, dotarea cu mobilier şi materiale didactice şi echipamente a unui cabinet de limba engleză, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unei săli de sport, dotarea cu echipamente specifice/mobilier a unui cabinet de consiliere şi asistenţă psihopedagogică.

Clubul Copiilor Valea Jiului - are activitate didactică în domeniile gimnastică aerobică, metaloplastie, muzică vocal-instrumentală, informatică, mecanică auto – carting, pictură/desen, artă populară, tenis de masă, grafică pe calculator, teatru, sport pentru Judo, cultură și civilizație românească, machete și construcții de mașini, sport - karate. Toate aceste activități extrașcolare se derulează în sediul principal din Petroșani și în locațiile aparținând clubului, din Lupeni, Petrila și Vulcan. Numărul copiilor beneficiari este de 1727, din care 589 în Petroșani, 456 la Petrila, 409 la Lupeni și 273 la Vulcan. Va beneficia de dotări prin echipamente TIC pentru 15 săli de clasă, dotare cu mobilier pentru 15 săli, dotarea cu mobilier şi materiale didactice şi echipamente TIC a unui cabinet de grafică pe calculator, dotarea cu echipamente şi materiale didactice a unei săli de sport, dotarea cu echipamente specifice/mobilier a unui cabinet de muzică.

Clubul Sportiv Școlar - are 6 secţii sportive: gimnastică, handbal, lupte libere, schi alpin, sanie şi tenis de câmp. Numărul copiilor înscriși la activitățile extrașcolare este de 426. Va beneficia de investiţii prin dotarea cu mobilier şi echipamente specifice cluburilor, cluburilor sportive și palatelor copiilor pentru 3 săli de sport.

 

Câteva informații financiare

Potrivit Planului de achiziții, proiectul în valoare de aproape 3 milioane de euro direcționează cei mai mulți bani spre achiziția de echipamente IT și software pentru unitățile de învățământ și unitățile conexe (aproape 5,6 milioane de lei plus TVA) și achiziția de mobilier pentru unitățile de învățământ și unitățile conexe din Municipiul Petroșani (peste 4,2 milioane de lei plus TVA).


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter