06.03.2024,  19:09:39 | 0 comentarii | 684 vizualizari
Lupeni.RMN-ul - recepționat săptămâna viitoare


de Ziarul Vaii Jiului

Săptămâna viitoare la Lupeni va fi recepționat RMN-ul, iar conducerea spitalului municipal, poate da drumul obținerii acreditărilor pentru a putea pune în funcțiune aparatul. La ora actuală, la unitatea spitalicească din vestul Văii Jiului, mai există și un aparat CT, iar prin acest RMN se completează sfera de analize ce se pot efectua aici.

Performantul aparat RMN care a ajuns la finele anului trecut la Lupeni va deveni funcțional în maximum două luni și jumătate. Recepția finală a obiectivului, pentru că aparatul a avut nevoie de o construcție nouă în care să se facă investigațiile, va avea loc săptămâna viitoare. După predarea spre administrare spitalului din Lupeni, acesta va putea demara procedurile de obținere a avizelor necesare pentru punerea lui în funcțiune.

„Săptămâna viitoare vom avea recepția la RMN. Am finalizat clădirea, aparatul este funcțional, îl vom preda spitalului municipal Lupeni, după care urmează să se apuce să facă acreditările pe aparatul respectiv, care pot dura o lună, o lună și un pic. Dar este ferm că în maxim două luni jumate va deveni funcțional”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

La ora actuală în unitatea spitalicească mai funcționează un aparat CT și acela unul extrem de important și pentru care la Petroșani, de exemplu, programările sunt făcute pe câteva luni înainte.

„Putem spune că la spitalul municipal din Lupeni stăm bine. Acum avem un CT, un RMN, mamograf și multe alte aparaturi moderne. Și ca și comparație, spitalul județean din Timișoara, care se adresează pentru sute de mii de pacienți, are 3 CT și un RMN. Deci, din puncte de vedere al tehnologizării stăm foarte bine” a mai adăugat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Valoarea totală a investiției  RMN de la spitalul municipal din Lupeni este de 7.704.107,60 lei, din aceștia 6.900.034 lei sunt finanțați din bugetul Ministerului Sănătății.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter