11.03.2024, 16:27:57 | 0 comentarii | 4245 vizualizari
Sancțiune de 80.000 de lei aplicată de Protecția Consumatorului, anulată definitiv de instanță. Comisarii ANPC sunt buni de plată!
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Decizie usturătoare a magistraților hunedoreni, la începutul acestei luni, într-un dosar în care au fost contestate sancțiunile aplicate de către comisarii ANPC unei case de ajutor reciproc cu sediul central în Valea Jiului. Instanţa a anulat procesul verbal de contravenţie şi a obligat instituţia de control la plata cheltuielilor de judecată pentru fond şi apel. Nota de plată pentru ANPC: 11.040 lei. O casă de ajutor reciproc cu peste 7.000 de membri, peste 70 de ani de tradiţie şi sucursale în patru judeţe, primea la final de an 2022 sancţiuni record din partea ANPC. Patru amenzi, una de 40.000 de lei, două de 10.000 de lei, şi încă una, de 20.000 de lei. În total, 80.000 de lei, plus două sancţiuni complementare (nu amenzi, dar măsuri cu impact financiar). Comisarii ANPC au aplicat măsurile menţionate după analiza flyerelor de promovare a ofertei financiare şi verificarea prin sondaj a unui număr de 5 (cinci) contracte de împrumut. Ulterior, judecătorii aveau să constate că logica comisarilor ANPC n-a fost deloc dreaptă. În luna ianuarie 2023, casa de ajutor reciproc în cauză s-a adresat instanţei de judecată. Însă, printr-o hotărâre din luna mai a anului trecut, magistraţii de la Petroşani au respins plângerea, menţinând sancţiunile aplicate de către ANPC. Zece luni mai târziu însă, în 5 martie 2024, Tribunalul Hunedoara a admis apelul formulat de casa de ajutor reciproc cu sediul principal în Petroşani împotriva sentinţei civile pronunţată în mai 2023 de Judecătoria Petroşani. A schimbat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că a admis plângerea formulată de casa de ajutor reciproc în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anulat procesul verbal de constatare a contravenţiilor şi a obligat ANPC să plătească casei de ajutor reciproc suma de 11.040 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond şi din apel. Soluţia magistraţilor deveni este definitivă. Nu este pentru prima oară când, în instanță, procesele verbale întocmite de către comisarii ANPC sunt… anulate cu succes. Vă reamintim doar acțiunea de control de anul trecut, din gara Petroșani. Praf și pulbere totul, sancțiune aplicată de ANPC 100% corect. Poate o sancțiune prea blândă, am zice. Atâta doar că, după ce au pierdut timpul făcând poze prin toaleta insalubră în gară, în încercarea de a proba cele menționate în procesul verbal, comisarii ANPC au întocmit un proces verbal anulat ulterior de către instanță. De ce? Pentru că sancțiunea a fost aplicată unei alte entități, nicidecum celei responsabile. Adică oamenii de la ANPC au pierdut timpul degeaba. Și atunci, ca și în cazul casei de ajutor reciproc, vorbim despre timp pierdut pe banii dvs. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|