13.03.2024,  13:00:45 | 0 comentarii | 2091 vizualizari
Vulcan. Propunere care unora le-a apărut ca imposibil de realizat
de Gheorghe OLTEANU

La sfârșitul fiecărei ședințe ordinare de consiliu local există un punct care, în convocator, este numit „Întrebări, interpelări”, dar care-i mai bine cunoscut ca „Diverse”.

În mandatele

foștilor primari, la Vulcan chestiunile acestea se discutau numai și numai în ședințele ordinare. Situația s-a schimbat de când edil șef este Cristian Merișanu. El i-a încurajat pe consilierii locali să vorbească despre ele și după ședințele extraordinare. A făcut asta din considerentul că este posibil să fie probleme care se cer urgent remediate. Până în prezent, metoda aceasta a funcționat cu succes și fără îndoială că ea va fi utilizată și în mandatul consiliului local următor.

La sfârșitul

ordinarei din februarie, un consilier local a venit cu o propunere care multora dintre colegii săi li s-a părut oarecum ciudată. Omul s-a plâns că, venind cu mașina spre primărie pe strada Preparației, a fost nevoit să stea mult timp la trecerea de pietoni de la „Profi”. Și, ca atare, dumnealui a propus ca, la trecerile de pietoni de la acest giratoriu, să fie montate semafoare.

Ideea nu i-a

încântat pe colegii lui din consiliu local și nici pe primar, după cum mi-am dat seama. Acesta din urmă nu i-a zis-o direct, desigur, ci pe ocolite, da, da, vom analiza, vom vedea. Nici ceilalți consilieri nu au agreat soluția și au arătat că semafoarele din giratoriu ar duce la formarea de cozi mai de autovehicule și chiar de haos. Dar, în ciuda argumentelor prezentate, omul a rămas la părerea lui. E adevărat, sunt zile în care trecerile de pietoni sunt aglomerate, dar asta nu justifică amplasarea de sisteme luminoase de dirijare a circulație. Primarul a amintit din nou că este în curs realizare a  unui studiu privind circulația pe străzile din Vulcan, iar realizarea lui va duce la deblocarea situațiilor care se creează pe unele artere în prezent.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter