13.03.2024,  13:10:09 | 0 comentarii | 604 vizualizari
Karate Shito Ryu. Campionatul național / Jandarm petroșenean – pe podium
de Loredana JUGLEA

La Complexul Olimpic de la Izvorani s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Shito Ryu. Ionuț Molnar și-a adăugat o nouă medalie în palmares, reușind să obțină locul III la categoria seniori +80kg.

Ce se află în spatele reușitelor sale, ne împărtășește chiar el: „Mă regăsesc în ordinea și disciplina sportului pe care îl practic încă de la varsă de 8 ani, iar faptul că îi am mereu alături de mine pe părinții mei și pe antrenorii din cadrul Clubului Sportiv Poli Karate Petroșani mă motivează și mă ambiționează  să fiu printre cei mai buni. Nu pot descrie în cuvinte mândria și emoția de a fi pe podium în fața lor”.

În spatele fiecărei medalii obținute de Ionuț se află multă muncă, seriozitate și dedicare, așa că acesta nu a întârziat să înceapă antrenamentele pentru următoarele competiții pe ale căror podiumuri țintește să ajungă: Campionatul Național Interstiluri, care va avea loc în luna aprilie, și Campionatul European de Karate Shito Ryu, care va avea loc în luna mai, în Germania.

„În numele Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, îl felicităm și îi dorim mult succes și putere de concentrare la următoarele competiții sportive!", este mesajul colegilor săi.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter