„Veacul al XVIII-lea, al raționaliștilor sau, cum se mai numea, secolul luminii, era deosebit de înapoiat în ce privește justiția și metodele de împărțire ale sfintei dreptăți.

Onestitatea continuă să fie o noțiune ideală de care, în practică, nu se prea sinchisea judecătorul. Cu atât mai puțin delicventul. Mita era la ordinea zilei, și constituia una din posibilitățile banale de îmbogățire. Judecătorul nu era întrecut în această privință decât de oamenii poliției, recrutați la periferia claselor sociale, dintre elemente de o cupiditate și cruzime neînchipuită.

În numele lui Dumnezeu

Și totuși, judecătorul pretindea că mandatul îl are de la Dumnezeu. El se considera doar apărătorul ordinei sociale și religioase. De aici severitatea lui excesivă, în care nu întâlneai nici umbra milei. Pedeapsa era aplicată cu rigoare, în virtutea unei legislații tradiționale, ce nu cunoștea gradații, și aplica aceeași pedeapsă capitală pentru crime răsunătoare și mici găinării. Și nu arareori se întâmpla că, prin sistemul torturilor, ajungeau oameni nevinovați la spânzurătoare.

Drojdia societății

Criminalii secolului al XVIII-lea se recrutau dintre cerșitori, infirmi, călugări cărora li s-a urât cu viața monahală, prostituate, slugi necredincioase, soldați dezertori etc. Ei operau uneori în bande, altădată pe socoteală proprie. Rigoarea pedepselor nu-i prea îngrozea. Contau pe necinstea și slăbiciunea poliției supraîncărcate. Cei cu bani scăpau ușor de urmărire. Era vai și amar însă de nenorociții căzuți în mâinile brigăzilor din acea vreme. Pe lângă jefuire, ei trebuiau să suporte torturile cele mai rafinate ale bandiților. Cârciumarii, și proprietarii de hanuri din provincie, deseori erau complici. Ne dăm seama de pățania călătorului, silit să poposească o noapte în câte un han cu asemenea stăpân. Arma răufăcătorilor de pe atunci era cuțitul și ciomagul. Alte arme oamenii de rând nu prea aveau.

Copii – briganzi

De observat, că între briganzi deseori se întâlneau și copii. Până la 14 ani însă, ei nu puteau fi condamnați. Cei condamnați erau în mod barbar bătuți. Trebuia să mai asiste și la condamnarea complicilor. Unii erau legați de stâlp, sau spânzurați de subțiori. Pedeapsă istovitoare, ce nu arareori provoca chiar și moartea. Trecuți de 14 ani copiii, surprinși în vreun delict, împărtășau întru toate soarta adulților.

Regimul închisorilor

Legislația represivă din veacul al XVIII-lea nu prevedea pedepsea cu închisoare. Vinovatul stătea în închisoare numai în timpul instrucției.

Se întâmplă însă ca judecata să fie întârziată din oarecari motive. Se vorbește de un deținut care a fost uitat în închisoare timp de 42 de ani. Când au dat de el, nimeni nu mai știa pentru ce vină a fost deținut.

De obicei, sentința se pronunța în 24 de ore.

În închisori, femeile și bărbații trebuiau să fie separați.

În realitate era tocmai contrariul. Cei cu resurse obțineau să fie închiși aparte. Ei nu întârziau să se transforme în victime ale rapacității gardienilor, cari reușeau să stoarcă sume mereu noi din punga acestor delicvenți mai înstăriți.

În încăperile comune

Ceilalți, din încăperile comune, dormeau pe pae. De multe ori se aflau adunați împreună sute de persoane, bărbați și femei într-o promiscuitate de nedescris. Paiele, în scurt timp, erau transformate într-un adevărat gunoier. Nu se poate descrie lipsa de disciplină, mediul de violențe, de libertinaj și de desfrâu ce domnea în această societate nenorocită.

Alimentația acestor oameni era un bun prilej de fraude din partea furnizorilor în complicitate cu o administrație venală și lipsită de orice scrupule.

Calvarul celor condamnați

Cei condamnați trebuiau să iasă în cămașă, fără pălărie și desculți, cu o torță în mână, pentru a face <> în fața unei biserici. Alții erau duși de-a dreptul la <>. Acolo stăteau ei legați zile de-a rândul, expuși la batjocura mulțimii. Erau și de acei cari, înainte de a ajunge la locul de supliciu, erau plimbați din stradă în stradă, huliți de populație și sbiciuiți la intervale. Călăul îi aștepta cu fierul roșu, gata să le aplice pe carnea vie a umărului stigmatul infamant al hoților.

<>, pentru a ispăși vreun delict, erau legate, cu spatele înainte, pe un măgar, ținând în mână coada animalului. Pe cap o pălărie de paie, iar pe piept o inscripție infamantă, așa erau plimbate pe străzi în râsetul și huiduielile mulțimii.

Nu mai puțin cumplită era pedeapsa falitului necinstit. Și el era expus disprețului public, de regulă în cel mai populat cartier al orașului.

De notat că acest <> era premergător pedepsei capitale.

La spânzurătoare

Acuzatul asculta sentința în genunchi. Cel condamnat la moarte era dus în tovărășia unui preot la închisoare, acolo era împărtășit cu sfintele Taine, în timp ce trăsura călăului aștepta ca să-și ducă victima la locul de execuție. Condamnatul reușea să-și întârzie execuția, cerând să fie ascultat din nou.

Această dorință <<în extremis>> a acuzatului era îndeplinită. Victima totuși nu-și evita soarta. Afară doar de cazul când a intervenit, în mod inopinat, o amnestie.

Execuția se întâmpla de obiceiu în fața unui public imens. Când momentul executării a sunat, condamnatul era silit să urce, în urma călăului, scara răzimată de spânzurătoare. Funia odată în grumazul nenorocitului, călăul avea grijă să zvârle cu o bruscă lovitură de picior scara de sub picioarele victimei, cățărându-se în același timp de corpul său, pentru a-i provoca o moarte cât mai grabnică”.

(„România Nouă”, anul II, nr.114, Cluj, 31 mai 1934])

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.