23.04.2024,  16:07:25 | 0 comentarii | 281 vizualizari
Peste 1.000 de elevi au învățat despre activitatea Apa Serv
de Ziarul Vaii Jiului

Este săptămâna verde sau altfel la instituțiile de învățământ din Valea Jiului. Dintre activitățile copiilor nu lipsesc vizite la obiectivele Apa Serv. Peste 1.000 de elevi au învățat despre importanța apei, despre circuitul ei în natură și mai ales despre cum oamenii o pot proteja.

Operatorul regional de apă și canalizare Apa Serv Valea Jiului este unul dintre cei mai buni parteneri educaționali. Dovadă sunt zecile de activități organizate la toate obiectivele societății, din care toată lumea a avut de învățat. Cel mai câștigat este categoric mediul, pentru că nu mai este atât de poluat după ce copiii conștientizează, transmit familiei informațiile dobândite și împreună toți acționează pentru un bine comun.

„În perioada 22-26 în cadrul obiectivelor societății noastre avem plăcerea și totodată dorința de a transmite ce face Apa Serv, în cadrul sistemului de apă și canalizare. La stația de la Dănuțoni suntem astăzi (marți, 23 aprilie – n.r.) cu o parte dintre elevii Colegiului Național Mihai Eminescu Petroșani și încercăm să ne aliniem acestei teme Săptămâna verde, să arătăm importanța epurării apelor uzate menajere. Copiii învață că apa uzată menajeră nu se poate deversa direct în Jiu, pentru că este o apă agresivă, toxică. Ea devine, la un moment dat, sursa de alimentare cu apă brută pentru potabilizare a colegilor din județul Gorj. De aceea este foarte important ca acest obiectiv să fie funcțional și să se angajeze în parametrii. Spre surprinderea noastră, dacă până acum aveam în medie 300 de elevi la activități, anul acesta am avut peste 1.000 de elevi. Avem parteneriate educaționale cu marea majoritate a instituțiilor de învățământ din Valea Jiului și ne bucurăm să transmitem din experiența noastră profesională copiilor. Care la, rândul lor, tramsmit părinților, profesorilor, astfel încât să constientizăm în final cât e de important să avem grijă de sursa de apă potabilă, cât și de îngrijirea sistemului de canalizare - iar prin îngrijire înseamnă un singur lucru canalizarea să nu fie tranformată în coș de gunoi”, a spus Cristian Ionică, directorul  general Apa Serv Valea Jiului S.A.

Programe precum săptămâna verde sau altfel prind foarte bine în rândul elevilor, în primul rând pentru că ei devin mult mai interesați prin prisma faptului să iasă din clase, iar informațiile practice primite sunt mult mai bine înțelese.

„Îmi plac foarte mult genul acesta de ore și de activități. Procesul prin care trece apa pentru a ajunge curată înapoi în natură este foarte interesant. Până acum, nu știam aceste lucruri, iar după vizita de astăzi, clar voi fi mai atent”, a spus un elev participant.

„Decantoarele mi se par cele mai interesante. Îmi place foarte mult cum ne explică și personalul de aici, și chiar am învățat multe lucruri. După această vizită, voi fi mult mai atent ce arunc în canalizare”, a mai spus un elev.

În această sîptămână cele trei stații de tratare - Taia, Jie și Valea de Pești - au fost vizitate de 380 elevi, însoțiti de profesori și părinți.

La stația de epurare Dănuțoni s-a înregistrat un record, 753 preșcolari, elevi de gimnaziu și liceu. În total, într-o săptămână 1.133 au vizitat punctele principale ale operatorului regional de apa Apa Serv Valea Jiului SA.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter