29.10.2011,  12:31:55 | 1 comentariu | 892 vizualizari
Nu avem dreptul să uităm: / Au trecut 34 de ani de la greva minerilor de la Lupeni!
de Marian BOBOC

În 1977, 3 august, ultima zi a grevei mine­rilor, a fost tot într-o miercuri, la fel ca în acest an, 2011. Readucem în atenţie câteva secvenţe din filmul acestei zile, din cea mai completă, complexă şi elaborată cercetare dedicată grevei din 1977, volumul Strict secret. Lupeni 1977. Filajul continuă! (Ed. Autograf MJM; Craiova, 2007) de Marian Boboc şi Mihai Barbu. (ZVJ)  

 

Toderaşcu Ion în…

„.(…) noaptea de 2 spre 3 august, cât şi în ziua de 3 august 1977, a desfăşurat o continuă activitate de instigare a minerilor la acte de dezordine şi tulburenţă”. (Din Fişa personală privind pe Toderaşcu Ion din 27 noiembrie 1978)

 

După miezul nopţii: Uite mamă, vin minerii!

După miezul nopţii, în jurul orelor 1-1,30, au început să sosească, pe rând, la poarta 2, mineri şi de la alte mine din Valea Jiului: Bărbăteni, Uricani, Paroşeni, Vulcan şi Aninoasa. 

Minerii de la Paroşeni, conduşi de Dobre Costică, au venit în haine de lucru, cu lămpile aprinse şi cu o pancartă pe care scria „Vrem programul de 6 ore şi pensie la 50 de ani”. Tot în haine de şut au venit şi minerii de la Uricani, conduşi de brigadierul Grădinaru Constantin.

 

Întâiul cuvântul al lui Dobre către ortaci

După sosirea minerilor de la Paroşeni, în noaptea de 3 august, Dobre Constantin ia pentru prima dată cuvântul în faţa minerilor Văii. El a vorbit pe limba ortacilor, cerând, printre altele şi: „trecerea la programul de lucru de 6 ore, ieşirea în pensie a minerilor la 50 de ani, introducerea în mină a funcţionarilor şi tehnicienilor timp de 4 ore, reducerea aparatului administrativ, să nu se aplice acordul global, să nu se ia măsuri represive împotriva celor care s-au adunat, rezolvarea angajării femeilor etc.”. Cu o zi înainte, principala revendicare a minerilor se referea doar la noua lege a pensiilor. Numărul mare al cererilor minerilor denota faptul că minerii chiar aveau probleme, pe care le ţinuseră în ei atâta vreme, iar acum acestea, găsind un cadru de manifestare, răbufneau. Numărul doleanţelor ridicate de ortaci ne arată şi că în spatele propagandei oficiale atât de prezente în Valea Jiului erau ascunse atâtea grave probleme sociale.

Tonul discursului lui Dobre a fost, fără îndoială, unul virulent şi vehement, Securitatea apreciind că „problemele au fost puse pe fondul unor apostrofări şi jigniri a conducerilor unităţilor socialiste, a corpului medical, a organelor de partid şi de stat locale şi centrale. Datorită acestui ton, toţi cei care au vorbit ulterior au adoptat aceiaşi poziţie”.

Ilie Verdeţ a răspuns acuzelor lui Dobre, „contracarând punct cu punct cuvântarea lui Dobre, lămurind problemele în lumina politicii şi hotărârilor de partid”.

 

Stafful P.C.R. minus Pleşiţă - la Petroşani. Clement Negruţ:

„Miercuri pe la 3-3,30 dimineaţa am fost la Petroşani. În maşină au fost Băbălău, Verdeţ şi generalul Pleşiţă de la Securitate. La început nu l-am cunoscut. Era în maşina lor, dar nu ştiam cine e. (…) De ce am ştiut că-i general? Când am venit la Lupeni, la club, un civil l-a oprit şi i-a zis: Tovarăşe general, raportez. Și, atunci, i-a zis ceva, nu ştiu ce i-a spus, dar el s-a dat jos din maşină şi a zis: eu rămân aici”.

 

Verdeţ ar fi pus gărzile patriotice pe mineri

„Am venit, deci, numai noi trei până la Petroşani. Dar, după aproximativ, o oră venise şi Pleşiţă în birou la mine. Era şi Verdeţ acolo. Ei, în timpul acesta (…), Verdeţ îmi spune mie aşa: Negruţ, dacă te gândeai mai bine, noi puteam să nu avem necazul acesta. Eu am rămas un moment hipnotizat, perplex: La ce vă referiţi? Ce să fi făcut? Trebuiau scoase gărzile! Era şi generalul Pleşiţă acolo! Eu am rămas stupefiat. Și i-am răspuns, textual: Dacă aş fi făcut aşa ceva meritam, mâine, să fiu împuşcat!

N-a mai zis nimic. Nu a mai pomenit, niciodată, de gărzi.

Ieşise, apoi, pentru nişte treburi afară, şi Pleşiţă a profitat de moment şi mi-a zis aşa: Ai făcut bine că n-ai scos gărzile!

Mie ca oricărui om, mi-au trecut prin minte tot felul de soluţii. Și mie mi-au trecut prin cap gărzile. Cum să nu-mi treacă? Dar mi-am zis, şi i-am zis şi lui Verdeţ: pe cine să scot şi împotriva cui?

Într-adevăr, în Valea Jiului aveam 50 de batalioane. În minerit aveam 46. Era o forţă colosală. Dar ăştia sunt toţi muncitori şi, Doamne fereşte, să tragă muncitori în muncitori! Am exclus, cu desăvârşire, o asemenea posibilitate. Dimpotrivă, am dat dispoziţii să nu ajungă minerii la arme. În primul rând, nu ştiu cine ar fi putut da un asemenea ordin. Prin absurd, ce am fi făcut în Valea Jiului?”.

 

Roca Ilie:

„(…) înainte de a veni tov. Secretar general a vorbit muncitorilor numitul Dobre de la mina Paroşeni care venise în noapte de 2-3 august cu un grup numeros de muncitori care purtau lămpile de mină aprinse şi o pancardă pe care scria Vrem 6 ore şi pensia la 50 de ani. Eu nu-l cunosc pe Dobre.” 

 

Lista de revindecări - dactilografiată la sediul P.C.R.

Conform Securităţii, „Dobre Constantin a cerut celor adunaţi să-l delege pentru a doua zi ca în numele lor să vorbească în faţa Secretarului General al Partidului. După aceia a întocmit o listă de revindecări ale minerilor din Valea Jiului, prin care solicita aceleaşi lucruri prezentate mai sus, dactilografiată la sediul comitetului orăşenesc de partid Lupeni”.

 

Noaptea în care vrăjitoarele au fost miliţienii şi comuniştii

Noapte. Îmbulzeală. Oboseală. Incertitudine. Informatori. Nervozitate. Securişti. Provocări.

Cam aceasta era atmosfera la poarta nr. 2 a minei Lupeni în noaptea de 3 august. O noapte plină de nervozitate. Tocmai bună de plătit unele poliţe restante. Sau. cum s-ar spune, minerii şi-au amintit de toate datoriile.

Din Informarea Securităţii aflăm că „o parte din cei adunaţi s-au dedat la manifestări huliganice asupra numiţilor Frăţilă Gheorghe, fost căpitan de miliţie, care a fost tăiat cu cuţitul, Răpănoiu Tudor, şeful lămpăriei şi Moroe Ioan, subinginer, care au fost ameninţaţi. Unii s-au deplasat la locuinţele numiţilor Petre Constantin, maistru, erou al muncii socialiste, Velescu Dumitru, gospodarul E.M. Lupeni, Florii Ioan şi alţii, unde au spart geamurile şi au ameninţat soţiile şi copii (când era să exagereze, Securitatea exagera nu glumă! - n.a.). Un grup de muncitori de la E.M. Paroşeni a scos cu forţa din comitetul de partid al oraşului activiştii de partid de la municipiu şi judeţ, pe care au intenţionat să-i bată”.

De remarcat cum, de la nişte nemulţumiri generate de noua lege a pensiilor, evenimentele evoluează: minerii de la mai multe mine din Valea Jiului refuză să mai coboare în subteran - acesta fiind „semnul” clar al declanşării grevei, pentru ca, în noaptea de 3 august, activiştii Partidului Comunist Român (locali şi judeţeni) să fie ameninţaţi cu bătaia şi izgoniţi din sediul partidului din Lupeni. Acest ultim gest mută indubitabil „semnul” grevei dinspre social înspre politic. Primul „semn” consistent al caracterului ei, latent, anti-comunist, a apărut.

 

Ora 4,20. La poartă 2 vine şi schimbul I

Trece şi noaptea. În dimineaţa zilei de 3 august, în jurul orelor 4,20, o parte a schimbului I se prezintă, normal, la lămpărie. Însă nu pot intra pentru că Michi Alexandru, Crişan Ioan şi alţii au blocat accesul în lămpărie. Astfel că ortacii din schimbul I nu au putut să-şi ridice lămpile de la ghişee. Îndemnaţi de alţi ortaci, ajung şi ei la poarta nr. 2.

 

Ora 8.

Rusan Iosif: „(…) în 3 august am venit la mină în jurul orelor 8 dimineaţa era multă lume şi m-am aşezat pe gardul de beton alături de colegii Lorincz Iosif şi Mătuşă Elena”.

 

Roca Ilie: „A doua zi (3 august) am venit la mină pe la orele 8 şi am văzut că nu se mai poate intra datorită mulţimii ce se adunase”.

 

Ora 10. Apelul reprezentanţilor. Rusan Iosif:

„În jurul orelor 10, când Dobre de la mina Paroşeni a cerut să se prezinte reprezentanţii muncitorilor, m-am urcat şi eu la îndemnul lui Șincan, Tomuş, Ion şi alţi colegi pe ghereta unde se afla Dobre cu microfonul. Acesta mi-a spus să-mi spun numele şi funcţia şi unde lucrez şi nemulţumirile. Eu am spus cum mă chiamă şi sunt reprezentantul preparaţiei Lupeni fără a mai spune altceva, deşi Dobre mi-a spus să spun şi nemulţumirile. Dar am spus că nu avem”.

 

Ora 11. Dobre Costică:

Minerii grevişti versus Ceauşescu. „În dimineaţa zilei de 3 august 1977, toţi minerii grevişti ştiau de la mine că în jurul prânzului Ceauşescu urma să sosească la Lupeni.

În jurul orei 11:00 dimineaţa, se aflau prezenţi, la Lupeni, peste 40.000 de mineri din toată Valea Jiului, la care se adăugau, către margini, alte mii de curioşi şi femei cu copii de mână sau în braţe. 

Circulaţia traficului rutier era întreruptă, iar mulţimea era masată pe întreg centrul Lupeniului, cu extremităţile cele mai lungi pe străzile ce duceau către Miliţie, poarta principală a minei din Lupeni, gara Lupeni şi Petroşani. Personal, am dispus, prin colaboratorul meu de taină (minerul Maniliuc de la Aninoasa - n.a.), ca pe tot traseul lui Ceauşescu, de la marginea Lupeniului şi până la poarta 2, să nu fie afişată nici o propagandă oficială, ştiută şi urâtă de toată lumea bunului simţ.

De dimineaţă şi până la apariţia lui Ceauşescu, m-am dedicat activităţilor de conducere şi organizare ale greviştilor.Cu rare şi scurte pauze, am citit frecvent la microfon lista de revendicări, iar după fiecare revendicare citită se striga tare şi la unison, din zeci de mii de piepturi, refrenul deja cunoscut: Nu intrăm în mi-nă!. În timpul unei pauze, când am înghiţit 4 ouă crude deoarece îmi dispăruse glasul de-atâtea strigări la microfon, Maniliuc mi-a mărturisit, citez: Nea Dobre, aşa de tare se aude, încât copiii se uită speriaţi la mame, plâng şi se ascund în braţele lor.

De la microfon, am avut marea grijă să instruiesc mulţimea de mineri grevişti despre următoarele mişcări: să se închidă imediat coridorul în urma lui Ceauşescu şi a celor care-l însoţeau;  Ceauşescu să nu fie întâmpinat cu nici un fel de aplauze, ci numai cu strigarea la unison a refrenului nostru cunoscut, Nu intrăm în mi-nă!; să nu permită nici unui activist local sau central să se adreseze lui Ceauşescu înaintea mea; oricare revendicare neaprobată să fie întâmpinată cu aceeaşi strigare protestatară, Nu intrăm în mi-nă!; să se deschidă culoarul pentru ieşirea lui Ceauşescu din mijlocul nostru, numai după ce acesta va accepta şi aproba toate revendicările noastre. 

Scopul unic al măsurilor de mai sus a fost acela de a-l forţa pe Ceauşescu să aprobe satisfacerea revendicărilor noastre. 

Nu am însărcinat pe nimeni să coopereze sau să ajute la menţinerea ordinii în vederea protejării lui Ceauşescu.Nu am însărcinat pe nimeni să coopereze sau să ajute la menţinerea ordinii în vederea protejării lui Ceauşescu. 

În jurul orei 11:30 (3 august), un elicopter a dat târcoale de 2 ori deasupra capetelor noastre. N-am cunoscut şi nu cunosc dacă în acel elicopter s-a aflat Nicolae Ceauşescu”.

 

Negruţ Clement:

Pe stadion, mai rău ca la spartachiadă: militari, unu şi unu. „(…) la 9 - 9 fără câteva minute, Ceauşescu a venit. La 9 fără 10, Verdeţ a venit şi a zis hai să mergem. Am venit pe stadion. Când am ajuns acolo, văd o unitate militară. Atunci nu erau militari în Vale. Erau nişte militari, unu şi unu. Verdeţ îmi zice: Știi ceva de asta?. Nu, nu ştiu, îi văd şi eu aici! Cred că a rezolvat tovarăşul Pană, mi-a zis Verdeţ. Am aflat după aceea că i-au adus de la Tg. Jiu pentru primire. (…) Imediat după ce a aterizat cu elicopterul, nişte copii i-au oferit flori. El i-a îmbrăţişat şi i-a pupat”.

 

Umbra lui Ceauşescu. La Petroşani. „Eu am stat, de multe ori, de vorbă cu secretarul general al partidului. Dar, atunci, era foarte afectat şi se stăpânea cu greu. I se mişcau buzele şi îi tremurau mâinile. Se vedea că era nervos, şi-a ieşit din pepeni, cum se zice. Cred că se simţea apăsat. Un sentiment de insatisfacţie profundă. Când a venit, sigur, l-am salutat. Cum a fost posibil aşa ceva? Eu am început să-i explic. Dar nu mă lăsa să-i spun nimic. Și iară mă întreba: Cum a fost posibil? Cât a trecut în revistă garda militară, l-am lăsat singur. Îl conduc la Casa de cultură. L-a condus toată delegaţia care era acolo. Eram lângă el şi, la fiecare 3 paşi, mă întreba: Cum a fost posibil? Cred că m-a întrebat de zeci de ori. De câte ori voiam să-i explic, nu aveam nici un succes. Ce să-i mai zic? Când a venit la Casa de cultură a venit cu un cetăţean, cred că era medic, şi i-a turnat un dezinfectant să se dea pe faţă. Aşa de tare tremura, că se vedeau stropii cum îi săreau pe buze. Era foarte emoţionat şi afectat. Extraordinar de afectat. Nu ştiu cum să spun. Într-o situaţie cum nu l-am mai văzut niciodată”.

 

Drumul spre iadul grevei. „(…) În momentul în care am venit la Casa de cultură, în mai multe rânduri, au venit mai mulţi oameni care îi spuneau ceva la ureche. Sau îi dădeau un bileţel. Vedeam că se agită. Mă gândeam că nu-i ceva în neregulă şi la un moment dat, tam-nisam, n-a durat 20 de secunde şi a încheiat fără nici o mulţumire. Doar două vorbe şi atât: la Lupeni!

Erau (în maşină spre - n.a.) Ceauşescu, Verdeţ, eu şi încă o persoană. Eu nu am vorbit nimic. La un moment dat l-a întrebat ceva pe Verdeţ (n-am înţeles ce) şi Verdeţ a zis Da. În rest, a fost linişte. Nici muzică n-a fost în maşină. Nimic”.

Ora 13 a venit, Ceauşescu a sosit la Lupeni.  „Dom’le, la Lupeni era o mare de lume. (…) Era un cu­loar foarte îngust şi eu mă gândeam, în capul meu, că se va face tribuna pe platoul din faţa minei. Ca în ’63, când a venit la Lupeni Hrusciov. Dar n-au făcut-o acolo. Mai târziu am înţeles de ce n-au făcut-o. Oamenii au impus să o facă, în centrul gre­vei. Era hotărât ca Ghinea (prim secretarul PCR şi primarul Lupeniului) să-l primească. Aşa era stabilit. Eu vorbisem cu Ghinea înainte, ştiam că e bolnav şi mă gândeam că omul nu poate. Ghinea mi-a zis că nu e bolnav şi că poate să facă primirea. Dar n-a făcut-o. Nu din cauza lui, dar n-a crezut că se va întâmpla aşa. Doar două sau 3 maşini au intrat pe poarta minei şi culoarul s-a închis complet. Greviştii au hotărât aşa: să intre doar trei maşini!

Ghinea era pe pod. Uşile s-au închis şi el n-a mai putut să intre înăuntru. Eu am coborât să-l caut pe Ghinea. Dar nici eu n-am mai putut să dau de el. Mi-am zis că e schimbare de protocol şi că trebuie să fac eu deschiderea adunării. Ceauşescu a dat afir­mativ din cap”.

 

 Ia cuvântul Dobre. „Verdeţ a zis să dau cuvântul tovarăşului secretar general. Zic: Am o propunere în legătură cu asta. Să dau, întâi, cuvântul greviştilor, în frunte cu Dobre Constantin. Am fost informat, la Petroşani, că Dobre a prezentat nişte hârtii şi doleanţe pe care le-a bătut la maşină la Comitetul de partid. Dar noi plecasem de acolo şi am auzit de ele la Petroşani. Dar îmi închipuiam că nu poate fi vorba de altceva decât s-a spus acolo. Și eu am zis că dacă vorbeşte, mai întâi, tovarăşul Ceauşescu va spune ce are de spus şi ei vor spune problemele lor. Și iar va trebui să vorbească tovarăşu’. Aşa vor spune ei ce au de spus şi dv. veţi trage concluziile. Nu ştiu dacă până atunci Ceauşescu şi-a schimbat vreodată părerea. Dar atunci a fost de acord. Și i-am dat cuvântul lui Dobre. Nici nu ştiam care e Dobre. S-a prezentat. A fost un preambul. Avea doleanţele în 4 exemplare. Doleanţele lor erau scrise în 4 exemplare şi am înţeles de la cei care au bătut la maşină despre ce era vorba. Era vreo 25-26 de cereri şi de doleanţe: Legea 3 să se schimbe, apoi programul de lucru de şase ore, norme, planuri, investiţii, aprovizionarea populaţiei, servicii pentru femei, locuinţe. Erau foarte multe probleme”.

Dictatorul - la microfon. Întoarcerea spre Petroşani. „Ceauşescu a început să vorbească aşa cum îl ştiam noi: cu partidul, cu creşterea nivelului de trai ş.a.m.d. Dar lumea bâzâia. Nu ţipa nimeni. După aceea a început să arate ce-l durea mai tare, programul nou de lucru de 6 ore. Aşa cum l-au cerut greviştii. Cică, în ţările mai dezvoltate se lucrează 8 ore. Ei, aici, lumea de aproape n-a strigat, dar a fost un murmur total de neaprobare. Un vaiet. Pe total, a fost un murmur puternic de neaprobare. Acesta e cuvântul ce exprimă adevărul, vorba lui Eminescu. Referindu-se la Lege a spus că se vor lua măsuri să nu se aplice. Dar tot noi, organele, am fost de vină că nu am fost suficient de convingători. Practic, au fost de vină alţii. Oricine, afară de… cei în cauză. În sfârşit, esenţial e că nimeni n-a aplaudat. Dar nici n-a huiduit nimeni. Oamenii nu s-au bucurat în sinea lor. Dar chestiunea n-a fost aplaudată. Era ca un drept ce l-au avut şi urmau să îl piardă. Era ceva firesc. A vorbit că se vor îmbunătăţi aprovizionarea şi sănătatea. (…) Ceauşescu, vorbind aşa, a fost de foarte multe ori dezaprobat. Puternic dezaprobat, şi ca om mă gândeam că, pentru prima dată, se întâmpla aşa ceva. Vreau să spun că lui Ceauşescu îi lipseau corenţa şi siguranţa. (…) La fiecare problemă pe care a spus-o Ceauşescu, n-a fost nici semn de aprobare. Ba, chiar, au fost foarte multe proteste. Un nuuuuuuu prelung. Chiar dacă nu s-a urlat, un zumzet general a fost tot timpul. Cine ştie în spate ce s-o fi strigat. Erau, cred, 40.000 de oameni. Discursul a fost scurt. N-a vorbit mult. A împăcat spiritele, asta a fost realitatea. Le-a liniştit. Până la urmă, a fost de acord cu programul. La ieşire (…), el, Verdeţ şi cu mine. Și alţii. Maşinile erau acolo unde le-am lăsat. Le-am găsit tot acolo unde le-am lăsat. Unde vor fi fost, nu ştiu. Am urcat în maşini şi am venit la Petroşani. De la Lupeni nu am venit cu el. A venit Verdeţ”.

 

Orele 13 - 13:15. Dobre Costică:

„Apariţia lui Ceauşescu pe ghereta portarului. 3 august 1977, orele 13 - 13:15 p.m. Aceasta este data şi timpul, consemnate de mine privind apariţia lui Ceauşescu pe ghereta portarului.

Ceauşescu a călătorit în maşină până la aproximativ 25-50 de metri depărtare de poarta 2 a minei Lupeni (cam la jumătatea distanţei dintre podul de peste Jiu şi poarta 2, unde eu mă aflam).

Personal, de la colţul terasei pe care mă aflam, am privit tot traseul lui Ceauşescu, parcurs pe jos, până la sosirea lângă mine. Ceauşescu era înconjurat de circa 25-30 de activişti de partid şi de stat şi de gărzi personale de protecţie. Toţi minerii grevişti, împreună cu mine, strigam repetat şi sacadat refrenul nostru, nu intrăm in mi-nă!, iar cei care-l înconjurau pe Ceauşescu guiţau refrenul lor favorit, Ceauşescu şi minerii!. L-am remarcat din nou, în mod foarte vizibil, pe acelaşi miner masiv care anunţase sosirea lui Verdeţ cu expresia, citez: El este tatăl nostru adevărat. Acel miner a fost foarte activ în protejarea, cu mâinile lui vânjoase, a lui Ceauşescu şi a celor care-l înconjurau. Tot el a fost cel care îi îndemna pe cei din jurul lui să strige, la unison cu el, şi pe cei care-l înconjurau pe conducătorul iubit, Ceauşescu şi minerii!. Din fericire, vocile acelor păduchi erau acoperite de strigarea majorităţii minerilor protestatari cu expresia, mult citată mai sus, Nu intrăm în mi-nă!. Aşa cum îi instruisem, minerii au deschis un culoar foarte strâmt, pentru a-i permite lui Ceauşescu şi la o mică parte dintre cei care-l însoţeau să urce pe terasa gheretei. Acelaşi culoar strâmt s-a închis imediat în urma trecerii lui Ceauşescu. Pe ultima treaptă a scării ce ducea pe terasa unde mă aflam eu, Ceauşescu s-a împiedicat, dar nu a căzut pentru că a fost prins şi ajutat să se echilibreze de către un individ îmbrăcat în haine militare aflat imediat în spatele lui. Pe treptele scării ce ducea către microfoane, în spatele şi stânga lui Ceauşescu se aflau persoane din activul de partid şi cei ce făceau parte din suita lui. O parte din costumaţii lui Ceauşescu, ajutaţi de alţi mineri îmbrăcaţi în haine noi minereşti, au reuşit să se strecoare şi să se posteze la baza gheretei, privind atent sus către mine. Dintre oamenii lui Ceauşescu care mă supravegheau de la baza gheretei, mi-a atras atenţia un individ brunet, înalt, vânjos şi cu privire tăioasă. De la apariţia lui Ceauşescu pe terasa portarului şi până la plecare, individul şi-a ţinut permanent mâna dreaptă sub haina din partea stângă a pieptului, nescăpându-mă nici o clipă din ochi. Individul cu pricina nu a privit nici o clipă la stânga, la dreapta, în jos sau în spate şi nici nu s-a sinchisit că se legăna ca frunza-n vânt din cauza îmbrâncelilor şi agitaţiei din jur. El avea misiunea, am crezut atunci şi cred şi acum, să nu mă scape din ochi. Alţii din jurul lui mai strigau către mulţime să nu se mai împingă sau să se agite. El nu se manifesta în nici un fel, doar mă privea foarte atent şi gata să intre în acţiune. Chiar şi în timpul busculadelor provocate de furia masei de mineri protestatari, când individul s-a ales cu o rană deschisă deasupra ochiului stâng, din care-i curgea sânge masiv (probabil, fusese lovit cu capul de peretele gheretei), nu am fost scăpat de privirea-i atentă.

Pe cozorocul de ciment de deasupra gheretei portarului, în spatele şi pe lateralele terasei de pe cabina portarului se aflau mineri protestatari. Privind în jurul locului unde m-am aflat, după ce Ceauşescu a urcat pe terasa de deasupra gheretei portarului, vedeam o nemărginită mulţime de mineri grevişti dintre care sute se aflau în copaci, pe garduri, pe stâlpi, pe depozitul de lemne - aflat la mică distanţă şi pe toate clădirile din apropiere.

Într-adevăr, Ceauşescu şi ai lui erau prinşi între mineri ca într-un cleşte.

Spre stupoarea mea, au apărut şi câteva steaguri, drapele şi lozinci pro-ceauşiste. Mai târziu, am aflat că Maniliuc se luptase cu purtătorii acelor materiale de propagandă, înjurând vârtos şi folosindu-şi din plin palmele, pumnii şi chiar securea”.

 

„Descrierea lui Ceauşescu. Ceauşescu era de înălţime mijlocie, îmbrăcat într-un costum pe fond de culoare deschisă şi cadrilat cu pătrate ce erau marcate pe laturile verticale şi orizontale de linii de un albastru discret. Toată suprafaţa de pe umeri şi partea de sus a hainei erau pline de mătreaţă. Cu toate că vremea era toridă, Ceauşescu era încălţat cu ghete maronii de genul acelor încălţări militare pentru ofiţeri. Pe sub haină avea o helancă de un alb intens, închisă pe partea stângă a gâtului cu un fermoar abia vizibil, foarte îngust, de culoare albă, dar parcă mai închis decât helanca. Avea părul uşor ondulat, unsuros, plin de mătreaţă şi pieptănat spre spate. Avea ochii obosiţi, înceţoşaţi, apoşi şi cu urdori la ambele extremităţi. Avea buzele destul de proeminente pe care şi le uda frecvent cu saliva de pe vârful limbii. La ambele colţuri de la gură erau formate bobiţe proaspete şi uscate de mucoasă albă. Ceauşescu trăda o stare vizibilă şi amalgamată de nervozitate, îngrijorare, agresivitate şi viclenie. I se citea pe faţă uluiala şi îngrijorarea faţă de modul cum a fost primit. N-am văzut nimic la el din descrierile propagandistice de individ dârz, curajos, demn, drept şi plin de omenie. Încă de la apariţia lângă mine şi la auzul asurzitor şi repetat de scandare a lozincii, Nu intram în mi-nă!, Ceauşescu îşi frământa mâinile, se legăna pe un picior şi pe altul, şi privind întrebător către oamenii lui, parcă cerând ajutor, se văicărea gângăvit, continuu şi cu vocea joasă, astfel, citez: Cecece...ce eeeee? Cecece...ce fff...faaaceee? Nununu...nu intlaaaat în miiiină? Pppp...păi sss...să sss...ştii tototo...toalăşe ccc...că sss...schimbăm fff...foaia. Am fost şi rămân convins că poticneala, gângăveala şi bâlbâiala lui Ceauşescu s-au datorat impactului teribil produs asupra lui de îndrăzneala, hotărârea şi agresivitatea minerilor grevişti. Nenumăratele deficienţe (lipsa de logică şi coerenţă, agramatismul, lipsa de agilitate mentală şi spontaneitate etc. combinate cu megalomania, viclenia, aroganţa, demagogia şi extrema sensibilitate la linguşeli şi laude) ale lui Ceauşescu erau proprii şi tipice individului prost şi lipsit total de o educaţie elementară. Colac peste pupăză, Ceauşescu era peltic la limbă, mânca din litere şi pocea cuvintele. Am remarcat foarte clar că Ceauşescu nu putea să pronunţe litera r. Se auzea mai mult litera i în loc de r. Chiar şi când se străduia să pronunţe litera r se îneca, strâmba şi, până la urmă, tot un fel de i îi ieşea din gură. Mai pe scurt, şi intrând în limbajul lui Maniliuc, Ceauşescu era belit la minte şi scrântit la limbă”.

     

„Confruntarea. În timp ce masa de mineri grevişti îmi scanda numele, l-am surprins pe Ceauşescu că privea către mine pe furiş. Am schiţat gestul de a mă apropia de microfoane pentru a da citire revendicărilor noastre. Aveam şi mâna ridicată pentru a indica minerilor că urma să dau citire la lista de revendicări. La gestul meu, cu mâna ridicată, începuse să se facă linişte, dar nu totală. Se mai auzeau scandări ale numelui meu din mulţimea aflată mai la depărtare de locul unde se aflau microfoanele.

La acel moment, a ţâşnit din spatele lui Ceauşescu primul-secretar al comitetului orăşenesc de partid din Petroşani - Clement Negruţ. Acesta s-a aşezat în faţa microfoanelor cu intenţia de a saluta tovărăşeşte sosirea lui Ceauşescu. Negruţ a apucat să zică, doar următoarele cuvinte, citez: Tovarăşi, daţi-mi voie ca în numele oamenilor muncii din Valea Jiului şi al Comitetului municipal de... 

Acesta a fost întrerupt brusc de o mare şi asurzitoare răcneală şi colorată cu înjurături, ameninţări şi reproşuri. Strigătele de furie şi ameninţare erau însoţite de securi vâjâite pe deasupra capetelor, busculade, grupuri de protestanţi călcaţi în picioare, copaci zgâlţiaţi şi garduri care pârâiau din cauza agitaţiei. Cei mai afectaţi fizic (zgârâieturi vizibile pe feţe, strocoşeli, sufocări şi, probabil, rupturi de oase) de agitaţia creată au fost cei care s-au aflat lângă ghereta portarului, poarta metalică de la intrarea în curtea minei şi zidurile înconjurătoare. Îi vedeam şi auzeam pe cei din faţa gheretei cum strigau disperaţi să nu se mai împingă că se moare. Alţii, aflaţi în spatele celor din faţa gheretei, strigau la cei din faţa să-l arunce pe Clement Negruţ în mulţime. Politrucilor de lângă mine li se citea consternarea pe feţe. Negruţ, fără să înţeleagă motivaţia agitaţiei minerilor grevişti (probabil, s-o fi gândit că minerii aveau ce aveau numai cu el şi nu şi cu Ceauşescu şi acoliţii lui), a revenit tremurând lângă Ceauşescu şi i-a spus, citez: Minerii doresc să le vorbiţi. Vă rog să-i liniştiţi că sunt în stare de orice. După ce şi-a rotit privirea la stângă şi în spate (unde se aflau activiştii de partid şi, probabil, gărzile de pază), Ceauşescu, vizibil înfricoşat şi cu nelipsitu-i tic de umezire a buzelor cu vârful limbii, a făcut un pas înainte şi bătând cu degetele de la mâna dreaptă în unul din microfoane a zis, citez: Tototo...toalăşi, toto...toaaalăşi. Parcă lumea se mai liniştise puţin. Ceauşescu, strategul şi călitul în lupte revoluţionare, şi-a luat o mimă încruntată şi, bâlbâindu-se, a continuat, citez: Toto...toalăsi, vvv...vlet să mmm...mascultaţ?. Ssss...si eu aaa...am lll...luptat, ddd...da nnn...n-am fff...făcut cecece...ce-aţ fff...făcut dududu...dumnevoastă. Si ccc...ca sss...să zic aaa...asa, cicici...cine nnn...nu vvv...vlea sss...s-asculte, sss...să ia o ppp...piatla-n ggg...gulă. Până aici i-a fost cu bâlbâiala, pelticeala şi insulta. Ceauşescu a fost huiduit şi înjurat ca la uşa cortului de ţigani. S-au auzit, foarte clar şi repetat, înjurături şi insulte minereşti, strigate în diverse dialecte. Iată câteva exemple, reţinute şi consemnate de mine, citez: (...); Tulai pe tine, bâlbâitule!; (...); Aaaah, mânca-ţi-aş gura cu securea!; (...); La morgă cu tine, bă!; La munca de jos cu tine, băăă, dacă vrei pietroaie! (....). Cele mai hazlii insulte batjocoritoare erau însoţite de masive şi prelungite hohote de râs. 

În timp ce unii continuau să se ostoiască cu ameninţările şi injuriile la adresa lui Ceauşescu, marea majoritate a minerilor grevişti au început să-mi scandeze numele şi să ceară să citesc lista de revendicări. Ceauşescu, năucit, vizibil tremurând şi arătând de parcă picase de pe o alta planetă, s-a retras în mijlocul tovarăşilor lui şi cerea explicaţii, de genul, citez: Cecece...ce vol?; Nnn...nu sss...stiu cecece...ce vol; Cecece...ce sss...stligă?. Iată ce i-a răspuns Clement Negruţ lui Ceauşescu, citez: Tovarăşe secretar general, raportez. Minerul de aici (arătând cu mâna către mine) are ceva de spus. El are o listă cu doleanţe. Îi strigă numele să le citească lista. Adresându-se tot lui Ceauşescu, Ilie Verdeţ l-a completat pe Negruţ, citez: Este vorba de lista cu doleanţe pe care v-am înmânat-o la Petroşani. Aţi făcut însemnări pe ea şi aţi pus-o în buzunaru’ de la haină. Întorcându-se către mine, şi parcă abia atunci descoperise prezenta mea, Ceauşescu mi-a zis, citez: Ppp...poftim tototo...toalase lll...la mmm...miclofon, cecece...ceteste lll...lista. Lll...lepede, lll...lepede, uuu...unde te lll...lista? În timp ce îmi scoteam lista cu revendicări din buzunarul din dosul hainei mele de miner, am simţit cum eram împins uşor de la spate spre microfoane de către Ilie Verdeţ. În acelaşi timp, Verdeţ mi-a zis discret, citez: Repede, repede că ne omoară. Mi-am întors uşor capul şi i-am replicat ironic lui Verdeţ, citez: Nu. zău! Nici măcar nu sângeraţi. Văzându-mă în faţa microfoanelor, toţi minerii grevişti mi-au scandat, entuziasmant şi frenetic, numele. În timp ce eram aplaudat şi ovaţionat, mi-am mai aruncat câteva zeci de secunde ochii pe lista de revendicări. În timp ce aveam ochii pe listă, din nou  l-am auzit pe Ceauşescu văicărindu-se, citez: Dedede...de ce nnn...nu cecece...ceteste? Cecece...ce vvv...vlea sa fff...facă cucucu...cu noi?; Iii...ij bbb...bate jjj...joc ddd...de nnn...noi. Eee...e sss...selios ooo...ol nnn...nu eee...e sss...selios? Și vulpoiul de Verdeţ, revenit la stânga lui Ceauşescu, m-a îndemnat la citirea listei, dar m-a şi dojenit în stilul lui de atunci, deja de Stan Păţitul, citez: Mă, om bun, nu auzi să citeşti odată lista aia. Nu se vede că minerii nu mai au răbdare? Vrei să se supere pe noi toţi? Foarte amuzat şi zâmbind la auzul îndemnului lui Verdeţ, în sfârşit, am ridicat mâinile sus pentru a se face linişte. În câteva secunde s-a făcut o linişte totală. Minerii erau numai ochi şi urechi. Deodată, am auzit în spatele meu că cineva foşnea o hârtie. Privind pentru o secundă în spate am observat că Ceauşescu despăturea o hârtie format A 4. Imediat, mi-am dat seama că Ceauşescu ţinea în mâini o copie a listei pe care urma să o citesc (probabil, exemplarul pe care-l înmânasem lui Verdeţ atunci când l-am eliberat din mâinile noastre). Pentru a-mi regla vocea, am tuşit de două ori şi, înainte de a da citire listei cu revendicările noastre, am citit de pe o altă hârtie următoarea introducere: Fraţilor, noi ştim bine de ce ne aflăm aici. Ne aflăm aici pentru că nu mai putem răbda nedreptăţile, umilinţele şi batjocura la care suntem supuşi, zi de zi. Am ajuns în starea de sclavi! Ne-a ajuns cuţitul la os! Întorcându-mi uşor capul către Ceauşescu care încă privea pe hârtia lui, am continuat: Noi nu ne cerşim drepturile în genunchi şi cu mâinile întinse, ca milogii. Noi ne cerem drepturile care ni se cuvin cu hotărâre, dârzenie şi fruntea sus. Suntem hotărâţi să nu intrăm în subteran până când nu vom obţine tot ce ni se cuvine. Nu-i aşa, fraţilor? Precizez că această introducere a fost scrisă de mine pe o bucăţică de hârtie, cu circa o oră înaintea sosirii lui Ceauşescu la Lupeni. După introducerea mea, răspunsul minerilor grevişti a fost absolut tulburător de emoţionant. S-a început cu răcnirea, pur şi simplu, din toate piepturile a expresiei nu intrăm în mi-nă! şi terminând cu strigarea la unison a numelui meu. Privind la Ceauşescu şi ai lui, aceştia arătau ca aceia aflaţi sub influenţa unor narcotice puternice. Priveau către mulţime cu ochii holbaţi, fără să clipească, şi cu trupurile nemişcate. Dădeau impresia celor paralizaţi de groază şi uimire. După circa 1-2 minute, am făcut semn cu mâinile către mineri să facă linişte pentru a da citire listei cu revendicări. Am citit rar şi apăsat, tot textul de pe hârtia cu revendicări. Am făcut foarte scurte pauze (circa 1-2 secunde) între punctele revendicative citite. La sfârşitul citirii listei cu revendicările noastre, minerii au izbucnit din nou să-mi scandeze numele. În timpul acelor scandări ale numelui meu, m-am întors către Ceauşescu, i-am înmânat lista după care citisem şi i-am zis: Acum e rândul dumneavoastră să ne spuneţi ce aveţi de zis. Ceauşescu, parcă ieşit 

dintr-o transă prelungită, a primit lista pe care i-am înmânat-o şi mi-a zis: Mumumu...multumezc ddd...de iii...infolmale toto...toalase. Odată ajuns în faţa microfoanelor, Ceauşescu n-a fost lăsat să vorbească. Unii îl huiduiau, alţii strigau nu intrăm în mi-nă!, iar de la depărtare se auzea scandarea numelui meu. Degeaba apelurile la linişte cu mâinile ridicate din partea activiştilor aflaţi pe terasă. 

Dimpotrivă, apelurile la linişte venite din partea politrucilor au provocat o enervare generalizată şi confruntantă. Neputincios în faţa dispreţului care i se arăta, Ceauşescu s-a întors, de data aceasta, către mine şi, ridicând frecvent din umeri, mi-a zis, citez: Nnn...nu vvv...vol sss...să aaa...asculte, tototo...toalase. Politrucii, în ton şi gest cu Ceauşescu, priveau şi ei către mine şi-mi ziceau, citez: Linişteşte-i tovarăşe!; Păi, se poate?; Nu ne mai înţelegem ca oamenii?; V-aţi spus doleanţele, acum ar trebui să ascultaţi ce are de zis şi tovarăşul nostru secretar general. Pentru câteva momente am rămas descumpănit. Trăiam momentele unui personaj real dintr-o comedie neagră. Mi-am zis în gând că trebuie să liniştesc minerii grevişti şi să-i determin să asculte la ce urma să spună Ceauşescu. Iată cu ce cuvinte am apelat la mineri: Fraţilor, noi am spus ce ne doare şi ce vrem. Acum e timpul să şi ascultăm dacă se aprobă sau nu ce am cerut. Trebuie să avem răbdare să auzim ce ni se spune. Numai după aceea vom vedea ce avem de făcut. Vă rog să faceţi linişte. Abia atunci, greviştii s-au liniştit şi i-au dat voie lui Ceauşescu să le vorbească. De data aceasta, Ceauşescu (la fel de poticnit, pelticit şi gângăvit) a început cu o frază conciliantă din care s-a înţeles că înclină să aprobe revendicările, citez: Toto...toalasi, eu aaa...am iii...înteles si iii...înteleg nnn...necazulili si ppp...poblemili dududu...dumnevoasta sss...si ppp...pe aaa...asablu aaa...avet ddd...dleptate si ddd...de aaa...aia vvv...vă mumumu...multumezc ccc...că mmm...m-at iii...infolmat. La auzul celor spuse de Ceauşescu, a început un ropot de aplauze şi chiar lozinca Ceauşescu şi minerii!. Încurajat de aplauze şi de strigarea lozincii sus citată, Ceauşescu, parcă trezit din pumnii luaţi până atunci, a continuat cu acuzaţii şi ameninţări de destituire la adresa activiştilor locali şi centrali care, zicea el, nu l-au informat la timp şi chiar au ascuns problemele cu care ne confruntam. Din nou, minerii l-au aplaudat şi ovaţionat destul de prelungit, aşa cum îi plăcea lui. Parcă dispărându-i gângăveala, Ceauşescu a continuat cu lungi, confuze şi întortocheate fraze despre importanţa producţiei de cărbune pentru economia naţională şi chiar cu lăudarea minerilor ca fiind, citez: detaşament de avangardă a clasei muncitoare. Terminând cu abureala, aiureala, învăluirile prin încercuire şi parcă uitând că fusese huiduit şi înjurat, vicleanul de Ceauşescu a trecut, tiptil, la atac frontal. Mai întâi, s-a dat la legea pensiilor, încercând s-o justifice, să învinuiască pe cei care nu s-au preocupat suficient să explice binefacerile aplicării ei şi chiar promiţând, chipurile, că se va gândi în viitorul apropiat la măsurile ce ar fi trebuit să le ia pentru a îndrepta situaţia creată. La protestele venite din mulţime, cerându-i să spună atunci şi acolo despre măsurile ce ar fi trebuit să le ia, Ceauşescu a răspuns minerilor că avea nevoie de timp pentru a se consulta cu specialiştii. Neţinând cont de faptul că minerii continuau să-l bombardeze cu tot mai multe întrebări incomode şi gândindu-se, probabil, că reuşise să ne păcălească, Ceauşescu a trecut rapid la forţarea notei. Referindu-se la revendicarea cu programul de 6 ore de muncă pe zi, Ceauşescu ne-a acuzat direct că noi am fost cei care am cerut să se abandoneze programul de 6 ore pe care, chipurile, îl propusese chiar el cu titlu experimental în Valea Jiului şi că, odată ce ne dădusem cuvântul să abandonăm acel sistem de muncă, nu mai puteam acuma să ne luăm cuvântul înapoi. La auzul acelor minciuni viclene, minerii n-au mai răbdat. Ceauşescu a fost bombardat, din nou, cu un ocean de huiduituri, înjurături şi ameninţări. Mulţimea se împingea, agita şi ameninţa cu securile ridicate deasupra capetelor, făcând valuri uriaşe şi permanente cu direcţia spre locul unde se afla Ceauşescu. Cei aflaţi pe depozitul de lemne din curtea minei, ameninţau cu pari de lemn, gata să-i arunce către ghereta portarului. Alţii, care se aflau deasupra gheretei, băteau din picioare şi strigau, citez: Uite-aşa te călcăm în picioare, Dumnezău cui te-a avortat! Minerii aflaţi pe garduri, stâlpi şi în copaci înjurau vârtos şi ameninţau cu securile întinse către Ceauşescu. Activiştii aflaţi pe scara şi pe marginea platformei erau tot la fel de înjuraţi, ameninţaţi şi se fereau să nu fie apucaţi de haine. În acelaşi timp, unii inventau şi strigau lozinci jignitoare, insultătoare şi ameninţătoare, citez din consemnări: Pitic, pitic, eşti un om de nimic!; (...) Aprobare, aprobare, că nu ai scăpare!; Păcălici, păcălici, nu mai scapi de-aici! Din mulţimea aflată în spatele celor din faţa gheretei au fost aruncate două măşti de gaze către Ceauşescu, dar au aterizat sub platforma pe care se afla. La acel moment, ofiţerul îmbrăcat în haine militare (acelaşi care l-a ajutat pe Ceauşescu să nu cadă la sosirea pe platforma unde mă aflam) s-a repezit şi l-a tras pe Ceauşescu lângă zidul gheretei. Pentru a-l proteja de furia mulţimii, ofiţerul s-a aşezat în faţa lui Ceauşescu şi-şi ţinea mâinile sprijinite de zidul gheretei deasupra capului lui Ceauşescu. Acelaşi ofiţer, şi-a întors capul către mine şi mi-a strigat ameninţător, citez: Să ştii că pe dumneata te ţinem responsabil de tot ce se întâmplă aici!. I-am răspuns, citez: Nu eu sunt responsabil de agitaţia creată. Furios şi gâfâind, ofiţerul mi-a replicat, citez: Asta numeşti dumneata agitaţie? Asta numeşti dumneata agitaţie? Asta-i ameninţare cu moartea! Asta-i instigare la linşaj, aşa să ştii! Nu vezi cum se aruncă şi se loveşte? Trăgându-şi sufletul, şi parcă uşor calmat, a continuat, citez: Aici nu mai e vorbă de raţiune. Aici e nebunie curată! Răspunsul meu a fost, citez: Poate că minerii au înnebunit pentru că nu ni se aprobă ce am cerut. Când a auzit ce-am spus şi, probabil, încurajat de îndrăzneala ofiţerului de a mă înfrunta, Ceauşescu a ieşit de sub mâinile ce-i acopereau capul, m-a apucat uşor cu două degete de mâneca stângă şi mi-a zis, citez: Ppp...păi dududu...dumneata ai cece...celut ccc...ca iii...incepand ddd...de mmm...maine sss...sa se lll...lucleze sss...sase ole. Nnn...nu se ppp...poate ppp...pentlu ccc...că aaa...aici eee...e vvv...volba ddd...de ooo...o nnn...noua ppp...planificale aaa...a iii...iconomii nnn...nationale. Mi-am tras uşor mâneca din degetele lui Ceauşescu, l-am apucat cu toate degetele de la mână stângă de mâna lui dreaptă, l-am fixat cu privirea şi i-am spus: Am cerut de mâine şase ore pentru a ni se aproba cât mai repede posibil. Aprobaţi şase ore din data de 8 august şi veţi vedea reacţia minerilor. La concesia pe care am făcut-o, reacţia imediată a lui Ceauşescu a fost tot negativă, citez: Nnn...nu tototo...toalase, nnn...nu se popo...poate. Am încercat altfel, citez: Aduceţi toţi funcţionarii din Ministerul Planificării în Valea Jiului. Cinci zile este suficient pentru a-şi face treaba. Ce ziceţi? Văzându-l că ezita, am continuat: Le spun sau nu le spun că aprobaţi şase ore începând cu data de 8 august şi restul, tot ce-am cerut? Am fost şi rămân convins că scena confruntării directe dintre mine şi Ceauşescu a fost văzută de o mare parte din minerii grevişti pentru că din vacarmul de nedescris se auzea destul de clar strigarea repetată: Dobre, Dobre nu-l scăpa, este, este-n mâna ta! Înainte ca, Ceauşescu să-mi răspundă la întrebarea sus citată, s-a auzit un huruit înfiorător care a acoperit total toate strigările din mulţime. A fost ceva asemănător zgomotului produs de mari explozii în serie. S-a creat o panică de nedescris. Din strigătele din mulţime se auzeau două păreri diferite. Prima, că a explodat depozitul de muniţie, artificiera din incinta minei Lupeni. A doua, mai panicardă, că se trăsese asupra noastră cu tunurile. Activiştii de pe terasă au perceput acel zgomot înfricoşător ca venind de deasupra capetelor lor, pentru că toţi şi-au acoperit capetele cu mâinile, iar Ceauşescu se chircise pe vine cu spatele la zidul gheretei şi era acoperit cu trupul ofiţerului citat mai sus. La auzul acelui huruit asurzitor, am privit instinctiv către mulţime şi am văzut că se prăbuşise gardul ce înconjura depozitul de lemne. Gardul se prăbuşise sub greutatea şi agitaţia minerilor cocoţaţi pe el. Imediat m-am dus la microfoane şi am încercat să liniştesc mulţimea speriată, spunându-le despre ce se întâmplase şi chiar întrebând pe cei care se prăbuşiseră cu gardul dacă erau răniţi sau morţi printre ei. Mi s-a răspuns din partea celor prăbuşiţi că nimeni nu păţise nimic. Privind în spate, ofiţerul, cu o mână îl ajuta pe Ceauşescu să se ridice, iar cu cealaltă mână pipăia cozorocul de beton de deasupra, asigurându-şi şefu’ că nu era nici un pericol de prăbuşire a tavanului din beton. Între timp, minerii grevişti au reluat scandarea numelui meu şi a refrenului nu intrăm în mi-nă!. Am revenit lângă Ceauşescu şi i-am repetat ultima întrebare pe care i-o adresasem. Ceauşescu, livid, cu ochii holbaţi către mine şi tremurând vizibil mi-a răspuns, citez: Sss...sunt de aaa...acold tototo...toalase ddd...da nnn...nu vvv....vez ccc...că nu vvv....vol sss...să fff...facă lll...liniste. Zzz...zi-le cece...ceva sss...să ttt...taca sss...si să aaa...asculte. Iii...ia iii...iltia aaa...asta si zzz...zile ccc...ca sss...sunt de aaa...acold. Atât am aşteptat! Am luat lista cu revendicări din mâna lui Ceauşescu şi m-am aşezat în faţă microfoanelor. După ce am cerut de câteva ori să se facă linişte, am zis: Fraţilor, ni se aprobă toate revendicările cerute de noi!. Din toate piepturile se scanda numele meu. Am întors capul şi i-am făcut semn cu mâna stânga lui Ceauşescu să vină lângă mine. Împins de la spate de ofiţerul îmbrăcat în haine militare şi încurajat din priviri de ceilalţi politruci, Ceauşescu s-a aşezat la stânga mea, dar cu câţiva centimetri mai în spate. Abia atunci am cerut din nou să se facă linişte şi am recitit lista cu revendicări. După fiecare punct citit, întorceam capul către Ceauşescu să aprobe. După citirea fiecărui punct revendicativ, Ceauşescu se apleca către microfoane, cu mâna stângă, ridicată sus şi aproba numai prin două expresii alternante, citez: Sss...se aaa...aplobă; Dede...de aaa...acold. Numai punctul 2 din lista de revendicări nu l-am citit aşa cum a fost scris. Acel punct l-am pronunţat astfel: Începând cu data de 8 august vom lucra 6 ore pe zi. După fiecare punct revendicativ, citit de mine şi aprobat de Ceauşescu, se aplauda şi se scanda numele meu, dar şi al lui Ceauşescu. Spre sfârşitul citirii revendicărilor, şi încurajat de strigările minerilor grevişti, Ceauşescu începuse să dea semne de revenire din şocul umilinţelor şi înjurăturilor suferite mai devreme. După citirea revendicărilor şi aprobate de Ceauşescu, i-am înapoiat acestuia lista cu revendicări şi m-am retras un pas. Ceauşescu a rămas în faţa microfoanelor. Puternic atins la coarda-i sensibilă cu strigări prelungite din mulţime cu expresia Ceauşescu şi minerii!, acesta îşi flutura mâinile deasupra capului şi, uneori, îşi încleşta palmele vrând să simbolizeze legătura strânsă dintre el şi mineri”.

 

„Marea trădare. În timpul în care Ceauşescu savura aplauzele minerilor pentru preţul plătit de aprobare a revendicărilor, din spatele politrucilor a apărut în faţa microfoanelor un bărbat tânăr, care a zis rar şi cu voce tare: Tovarăşi, daţi-mi voie să-l propun pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu ca miner de onoare al Văii Jiului. După care a început să strige de 4 ori expresia Ceauşescu şi minerii!. Încheindu-şi misiunea, trădătorul a dispărut repede în spatele aceloraşi politruci. A fost rândul meu să rămân şocat şi să devin nervos. Șocat, pentru că îl cunoşteam pe acel trădător. Nervos, pentru că în timpul colectărilor şi dezbaterilor de probleme revendicative nu aveam nici o cunoştinţă despre vreo discuţie despre ce propusese acel trădător. Mi-au trecut atunci prin minte o mulţime de feluri prin care aş fi dorit să-l pedepsesc pe acel trădător. Mai mult, mă durea cumplit faptul că în anii trecuţi îl simpatizasem pe acel trădător pentru felul lui glumeţ de a fi. Eu şi minerii grevişti ne-am simţit trădaţi pentru că propunerea a venit din partea unuia din mijlocul nostru. La acel moment, cât şi după grevă, m-am chinuit şi amărât mereu cu întrebarea, cum să fi ştiut că unul care ni se alăturase chiar de la plecarea de la mina Paroşeni către mina Lupeni şi aflat până atunci în mijlocul nostru ar fi fost în stare de o asemenea mârşăvie? Imediat după grevă şi până la plecarea mea din Valea Jiului, i-am trimis trădătorului multiple mesaje verbale pentru a-l întâlni şi a afla chiar din gura lui dacă iniţiativa cu propunerea îi aparţinuse sau a fost sfătuit de cineva (de către cine? De ce? Care-a fost preţul trădării? etc.). Toate eforturile mele de a-l contacta pe trădător au fost inutile. A fost de negăsit. Parcă intrase în pământ. 

Tot ce am reţinut şi ştiut atunci despre trădătorul minerilor grevişti din august 1977, sunt următoarele descrieri şi date: Numele: Nu l-am aflat niciodată; Prenumele: VIRGIL; Înălţime: 1,70 - 1,75 m; Vârsta: 20 - 25 ani; Culoarea părului şi a sprâncenelor: Blond; Culoarea ochilor: Verde (Nu sunt absolut sigur); Forma feţei: Rotundă; Expresia feţei: Totdeauna zâmbitoare; Porecla: Zâmbăreţul. Colegii i se adresau tot timpul cu această poreclă; Alte caracteristici: Tot timpul glumea şi stârnea râsete; Adresa: Oraşul Vulcan (în gazdă? la blocuri? NU ȘTIU!); Locul de muncă: Exploatarea Minieră Paroşeni; Locul de naştere: Undeva în Moldova; Dialect in vorbire: Puternic accent moldovenesc; Alte date despre trădător: Mi-a fost coleg la cursul de calificare de gradul I, în anul 1974-75, cu durata de 12 (douăsprezece) luni, în meseria de AJUTOR MINIER. Cursul a fost organizat potrivit H.C.M. Nr. 2105/ 1969. Cursul s-a desfăşurat în incinta Exploatării Miniere Paroşeni şi fără scoatere de la locul de muncă. Data eliberării CERTIFICATELOR de absolvire a cursului de calificare în meseria de AJUTOR MINIER a fost: 10 NOIEMBRIE 1975. 

Las pe mâna investigatorilor şi a istoricilor să-l găsească pe acel trădător infam. Voi fi foarte curios să aflu care a fost evoluţia profesională, socială şi politică a acelui trădător. La plângerea şi cererea lui (cel puţin aşa mi s-a spus şi chiar arătat o declaraţie scrisă), în octombrie 1977 am fost anchetat şi bătut sălbatic de generalul Macri Emil personal pentru a denunţa, citez pe Macri: haidamacii pe care i-ai trimis să-l omoare pe acel adevărat miner patriot şi devotat cauzei partidului nostru. În declaraţia scrisă de mână erau înşiruite 11 nume de mineri, printre care şi cel a lui Maniliuc Gheorghe. Precizez că n-am trădat pe nici unul aflaţi în acea declaraţie scrisă. Deşi am fost de multe ori anchetat şi bătut de securişti cu scopul de a afla cum şi cu cine am organizat şi condus greva din Valea Jiului, nu există şi nu va exista nici o dovadă de trădare din partea mea. Refuz şi voi refuza să cred că a existat sau că va exista cineva care să afirme că a suferit după urma mea”.

 

„15:10 - 15:20 pm. Sfârşitul grevei minerilor. După ce a fost propus ca miner de onoare al Văii Jiului, Ceauşescu a râs vicleneşte şi, cu zâmbetul mereu pe buze, a continuat să fluture cu mâinile pe sus către minerii grevişti. Numai când era uns la corzile sensibile cu aplauze, linguşeli şi propus să poarte titluri mai ceva decât orice alt meritos de rând, ca prin farmec, lui Ceauşescu îi dispărea bâlbâiala, intra în starea-i coclită de fiu iubit, împărţea cu largheţe sfaturi şi îndemnuri şi chiar devenea mai omenos la capitolul generozitate. Iată cuvântarea finală a lui Ceauşescu (tot la fel de incoerent şi lipsit de logică, confuz, pelticesc şi şablonat, dar fără prea multe bâlbâieli), citez: Acu’ că m-at făcut minel de onoale vă lanzez chemalea să lecupela-t din ulmă toate peldilili de călbune. Vă asigul dlagi toalasi că tot ce-at celut sa dovedit pe dlept. Eu zic să nu ne oplim aici cu 6 ole de muncă. Niminea n-o să mai lucleze sâmbitili si duminicili ca să avet toati posibilităţili de coditii minunate pe cale le-a cleiat statu’ si paltidu nostu. Si să mai stit toalasi ca niminea n-o sa patasca nimica ca mi-at adus in fata necazulili cale va flamanta. Toati necazulili cale vă flământă vol fi lezovate. Si ca să mă esplim si alfel, las aici o comisie de paltid si de stat cale sa lezove si să ducă la îndlepinili tot ce-at celut aici în fata mea. În închiele, de la această înaltă tlibuna, vă adlesez îndemnu la muncă pentu cosluilea societătii noaste libelă si idepedentă. La le vedele si spoool la muncă, dlagi toalăsi. Când l-am auzit pe Ceauşescu că ne-a oferit să lucrăm 6 ore pe zi exceptând sâmbetele şi duminicile (deci 30 de ore de muncă pe săptămână) am rămas ca la dentist. În următoarele zile, la Petroşani, în timpul confruntărilor dintre mine şi comisia de partid şi de stat, aveam să mă distrez masiv despre comportamentul circar şi văicăresc al lui Verdeţ, atunci când le aminteam despre promisiunea şi îndemnul lui Ceauşescu de a nu se lucra în mină mai mult de 30 de ore pe săptămână.

După ce s-a săturat de-atâtea aplauze la care răspundea cu mâinile, ba fluturate, ba încleştate, în sfârşit, Ceauşescu s-a depărtat de microfoane şi a dat să coboare pe treptele scării metalice. Deodată, am observat că lui Ceauşescu au început să-i tremure picioarele şi se legăna precum omul beat. Imediat s-au repezit către el mai mulţi civili aflaţi pe scară (făceau parte din garda lui? Nu ştiu!), l-au ridicat pe braţe şi tot aşa l-au purtat până l-au introdus în maşina care se afla în acelaşi loc la momentul sosirii. Nu au fost incidente, numai culoarul deschis la plecare a fost destul de îngust. Odată cu plecarea lui Ceauşescu a luat sfârşit greva minerilor de la Lupeni. În consemnările mele sunt notate data şi timpul sfârşitului grevei, şi anume: 3 august 1977, orele 15:10 - 15:20 pm”.

 

„După sfârşitul imediat al grevei.  După plecarea lui Ceauşescu şi a celor care-l însoţiseră, au dispărut ca prin minune toate steagurile propagandistice împreună cu purtătorii lor. Cam după circa 10 minute de la plecarea lui Ceauşescu, m-am pregătit şi eu să părăsesc locul grevei. Pe tot traseul către mina Paroşeni am trăit momente emoţionante, de neuitat. Am fost înconjurat de câteva sute de mineri şi purtat pe braţe până la mina Paroşeni. Toţi cei care m-au înconjurat şi purtat pe braţe mi-au scandat numele până la răguşire. Au fost strigate sacadat şi alte expresii: Copilu poporului!; Victorie, victorie...; Dobre, Dobre nu uita, minerii-ţi apăra viaţa ta!; Dobre, Dobre, tu şi noi, i-am învins pe ciocoi!; Luptăm, luptăm, pe Dobre-l apărăm!; Cine, cine, cine n-ar da, să te aibă pe mata!; Valea Jiului nu uita, Dobre e mândria ta!

Odată ajuns la mina Paroşeni, am observat că nu mai aveam nasturii de la cămaşă şi haina de salopetă. Am predat lampa de miner la lămpărie şi am făcut un duş fierbinte. Alaiul de mineri m-a aşteptat în faţa porţii de la mina Paroşeni şi pe podul de peste Jiu până când am reapărut în mijlocul lor. Vorbindu-le celor care m-au aşteptat, am insistat că atunci era timpul să ne şi odihnim, îndemnându-i pe mineri să meargă la casele lor. Degeaba, toţi minerii strigau că doreau să mă conducă acasă şi chiar să formeze schimburi de pază, zi şi noapte, în jurul blocului unde locuiam. Am fost de acord să fiu condus acasă, cu condiţia să fiu lăsat să merg pe jos şi nu purtat pe braţe. La chestia cu paza în jurul blocului unde locuiam, le-am mulţumit frumos pentru grija ce mi-o purtau, dar nu credeam că va fi cazul. Am mers pe jos, în fruntea minerilor, până am ajuns în blocul unde locuiam. Pe tot traseul parcurs în fruntea minerilor, locuitorii vulcăneni ieşeau din locuinţe, unii aplaudând, iar alţii uitându-se la alaiul mineresc din curiozitate şi admiraţie. Odată ajuns în apartamentul unde locuiam, am fost nevoit să ies de câteva ori la fereastră şi să salut mulţimea care continua să-mi strige numele. Din motive de siguranţă şi linişte, am rugat-o pe soţia mea să-l ia pe fiul nostru şi împreună să meargă în casa mamei soacre aflată în cartierul vulcănean, Colonia de jos.

Din acel moment şi până la plecarea mea din Valea Jiului, apartamentul meu din Vulcan a devenit locul unde am continuat să primesc informaţii despre ce s-a întâmplat în Vale. Am primit şi instrucţionat diverşi mesageri de la diverse mine din Valea Jiului, în funcţie de noile situaţii create după grevă.

În seara zilei de 3 august 1977 nu m-am prezentat la serviciu. Eram teribil de obosit. În jurul orei 11:30 p.m. m-am pregătit de culcare, urmând ca a doua zi de dimineaţă să mă prezint la mina Paroşeni. Înainte de a mă aşeza în pat, am aruncat o ultimă privire afară. În jurul blocului, culcaţi pe iarbă, se aflau circa 50 - 60 de mineri”.

 

Teodor Rusu - secretar cu propaganda la Petroşani:

„… după ce a luat cuvântul Ceauşescu, Dobre mereu l-a întrerupt. Și oamenii l-au întrerupt. Până la urmă, Ceauşescu a promis un sprijin masiv pentru Vale şi pentru minerit. Dobre l-a întrerupt de mai multe ori şi chiar i-a luat microfonul în mână lui Ceauşescu. Dar Ceauşescu a avut curajul să vină în mijlocul oamenilor”.

 

Toderaşcu, Roca et. comp vociferează:

„În timp ce Nicolae Ceauşescu le vorbea greviştilor, Toderaşcu Ioan, Roca Ilie şi alţii, când nu le convenea ceva, îşi manifestau nemulţumirea.

După discursul lui Ceauşescu, greviştii se îndreaptă spre casele lor, mulţumiţi de ceea ce obţinuseră”.

 

Toderaşcu Ion:

„Eu am zis să rămână pensiile aşa cum au fost. Eu am crescut 8 copii prin muncă cinstită. Și nu ca ţiganii cu cerşit. Și am trântit de pământ cu pălăria. Ei m-au fotografiat şi m-au condamnat. (..) Ceauşescu n-a băgat de seamă ce am zis eu. El era influenţat de ăia multilateral dezvoltaţi. Nu erau ei pentru popor şi pentru minerii din Valea Jiului”.

 

Roca Ilie:

„Am stat lângă un gard din afara minei până când s-a terminat cuvântarea tov. Secretar general al partidului”.

 

Rusan Iosif:

„În timpul cât a vorbit tov. Nicolae Ceauşescu am observat că erau unii care l-au întrerupt, printre aceştia a fost Moldovan, care umblă cu popa la înmormântare şi cântă, precum şi alţii. După cuvântarea tov. Secretar general am plecat acasă”.

 

La Petroşani - miting pentru liniştea preşedintelui. Negruţ Clement:

„Aici a fost mitingul la care totul a fost aranjat altfel. Spre deosebire de Lupeni, unde a fost altă atmosferă. Aici n-a mai fost atmosfera aia. A mai fost cineva care a zis de pensionare şi Ceauşescu a zis, parcă, să-şi facă dosarul. (…) N-am participat la pregătire. Dar ştiu ce s-a întâmplat. În faţă au fost numai militari îmbrăcaţi în mineri, iar încolo erau oameni aduşi. Nu erau oameni care au venit din proprie iniţiativă. Aşa îmi închipui. Pentru că a fost prea cuminte adunarea. Cine a fost la Lupeni şi apoi a venit la Petroşani a trecut dintr-o situaţie de revoluţie la cu totul altă situaţie. Adică una complet schimbată. La Petroşani pot să spun că, în linii mari, a fost după şablonul pe care îl ştim. Aici nu s-a spus ce s-a discutat la Lupeni. A amintit doar. A discutat şablon cu nivelul de viaţă, că trebuie să facem totul pentru oamenii munci ş.a.m.d. Dar a făcut trimitere la Lege şi la program. Dar foarte succint. Asta numai telegrafic. Accentul l-a pus doar pe ceea ce ştim noi că spunea de obicei. După ce a terminat discuţia, m-a chemat şi mi-a spus să-l însoţesc. Ceauşescu. Vă spun cinstit. M-a întrebat cu ce am venit de la Lupeni? I-am spus. Să ştii că sunt nişte nereguli! Cred că s-a referit la faptul că, dacă ne-am dus, împreună la Lupeni, trebuia să vin tot cu maşina lui.

Când am ajuns lângă maşina lui motorul funcţiona deja. Acum, mi-am zis, n-o să mai oprească el pe mine şi m-am băgat î

Comentarii articol (1 )

#1 Toderascu virgiliu24.10.2024,  23:32:20
Sint fiul lui toderascu ion și aș vrea să știu mai multe în legătură cu domiciliu obligatoriu care l-am avut după eliberarea lui tatăl meu .Cine mă poate informa din cei implicați cei care trăiesc rog sa mă contacteze


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter