Lupeni. Într-un birt, unde beau minerii, ca să-și uite necazurile și blestemul vieții lor aspre și mohorâte, stau retras la o masă cu părintele Șandru, preotul gr. or. al comunei Lupeni. Ce inimă de aur! Cu câtă milă și durere îți vorbește de „bunii mei credincioși” care și-au aflat moartea în mină, de familiile rămase fără sprijin.

„De trei zile sunt bolnav de groaza celor văzute - îmi spune părintele. Să stai să privești cum cade moartă la pământ o femeie care descoperă printre morți cei trei fii ai ei! În primul moment știa, presimțea că va avea un mort în familie, pe unul din copii. Dar trei morți deodată? Lovitură prea cumplită. Să fii de fier și n-o poți suporta. Și, iată, așa s-a stins o familie întreagă.

Eu căutam printre morți credincioșii mei, iar femeile cu sutele plângeau de ți se rupea inima, și-mi strigau:

- Domnule Părinte, ce zici de pedeapsa lui Dumnezeu! Rău ne-a pedepsit și n-am păcătuit cu nimica!...

- Părinte, dragă, ajută-mă, să-mi văd bărbatul, căci poliția nu mă lasă să mă apropii!

Și se țineau de haina mea și nu mă lăsau să plec...”

Jandarmul ucis în mină

„Am găsit printre morți pe un fost șef de post de jandarmi. A abzis de la jandarmerie și m-a rugat să-i fac rost de o slujbă oarecare. Acum 9 zile intervenind pentru dânsul, ai fost angajat la mina Aurelia ca supraveghetor controlorul expediției. După șapte zile de slujbă în mină, îl scot mort de acolo.

Și fostul meu crâsnic se află printre morți. Dar ce moarte groaznică a avut dânsul. Presiunea aerului, produs de explozie, l-a aruncat sus pe schele. Trupul lui a fost găsit lipit de zidurile de cărbuni ale minei, încât trebuia cu lopata să-l rază, să-l desprindă de acolo”.

Misterul brațelor de mort

„Când a fost scos jandarmul meu din mină, avea mâinile împreunate, ca de rugăciune, alții țineau brațele ridicate, ca de groază, sau de apărare, să pareze o lovitură. Orice sforțări am făcut să îndreptăm poziția brațelor, ca să încapă în cosciug, au fost zadarnice. Erau așa de încordate brațele și tari ca de piatră. Am legat la unii, în sicriu, mâinile cu o batistă, dar mâinile s-au dezrobit îndată din legătură aceasta”.

Recunoașterea morților după haine

Peste 30 din cele 80 de cadavre n-au putut fi recunoscute, atâta erau de mutilate, de zdrobite; ba cu fața turtită, ba cu craniul sfărâmat, cu părul ars, cu ochii scoși, fără picioare sau brațe.

Acești morți au fost expuși vederii publice. Dar numai minerii în viață au fost lăsați să se apropie de cadavre. Femeile au fost oprite de un cordon de soldați să se apropie de rămășițele pământești - curat RĂMĂȘIȚE - ale bărbaților și fiilor lor.

Identitatea multora a fost stabilită numai după hainele ce-au purtat.

- Haina asta a cui a fost? striga portarul de la casa morților.

Și cârduri de mineri, cu sprâncenele încruntate, cercetau hainele arse, și după un moment de cumpănire izbucneau :

- Asta-i bluza Iui Popa Vasile.

- Cizmele astea sunt ale lua Gergely Ianos.

- Sunt pantalonii lui Micluță.

- Cruciulița asta e a lui Wenczel (...).

Și-a scos fratele mort ducându-l în spinare...

Ce înduioșătoare scenă, ce moment zguduitor a fost când minerul Clemens ieși din ocna Aurelia, unde s-a produs catastrofa, cu fratele lui mort ducându-l în spinare.

Foarte turburat, cu ochii plini de lacrimi, minerul Clemens își târa fratele mort, pe cărarea ce se deschise prin mulțime, și îi venea în minte scena zguduitoare, când regele Lear își târâie

fiica lui moartă, Cornelia.

Ceea ce a impresionat îndeosebi populația de la Lupeni e moartea fraților. Câte doi, câte trei frați au murit de aceiași moarte îngrozitoare. Popa Tudor lângă fratele Popa Vasile. Fratele August Scrobota lângă frații llie și Tănase Scrobota. Ion Neșelean lângă Lazăr Neșelean, Kalman Wenzel odată cu Karoly Wenzel și Rudolf Wenzel, Fazakas István odată cu Aron Fazakas.

Își poate lesne închipui oricine, că îndoită, întreită a fost durerea acelor familii care își vedeau deodată trei membri smulși din rândul celor vii.

Glas de miner revoltat

Un miner, care grație unui concurs de împrejurări extrem de favorabile, s-a văzut deodată din lucrător miner - proprietar de mină - și care ar dispune în aceiași regiune de mine de fier și cărbuni, fiindcă a știut să cumpere de cu vreme întinderi de pământ, despre care era sigur că ascund bogate zăcăminte de fier și cărbuni - mi-a spus:

În mina Aranka-Aurelia trebuia să se producă o nenorocire, fiindcă direcția acestei societăți de cărbuni, angajează în cea mai mare parte lucrători fără calificație, fără școală, fără experiență. Ea caută nu mai brațe ieftine, producție mare.

Vedeți, eu am învățat doi ani la școala minieră (Bergschuls) din Biserica Albă, eu ca lucrător miner, m-am ținut numai de prescripțiile legii minelor, iar nu de poruncicile direcției societății.

Legea minelor respectată, aplicată, îți apără viața de miner, iar poruncile direcțiunii minelor îți scurtează numai viața.

Și la Petroșani e o școală minieră, dar aci cursurile țin numai 6 luni.

Spune d-ta, ce fel de maeștrii mineri ies dintr-o școală unde se învață numai 6 Iuni, totul pripit și superficial? Cel puțin doi ani de studii se cere.

De aceea la Biserica Albă, unde, de asemenea, sunt mine mari, de zeci de ani nu s-a mai pomenit o nenorocire, fiindcă în mină sunt angajați în cea mai mare parte lucrători cu calificație, cu pregătire serioasă, măeștri mineri de primul rang.

Și minerul acesta care-mi vorbi pe nemțește, din ce în ce mai aprins, mai revoltat, strigă:

- Hier aber ist eine Lumperei! Die Direktion sucht hier nur Prophit. (Aci însă e o ticăloșie! Direcția caută aci numai profit).

Legea minelor cere ca-n fiecare ocnă să fie nu numai lămpile Wolff, ci și lampa Piller, care arde cu eter, și indică și mai precis procentul gazului metan produs în mină.

Întrebați direcțiunea minelor Aranka-Aurelia-Clara-Galiția, dacă a introdus măcar o singură lampă Piller în această mină, ca să apere lucrătorii de asfixie?”.

Ce n-a făcut direcțiunea în interesul minerilor, asta o știm, vom arăta întraalt articol ce a făcut aceiași direcțiune ÎMPOTRIVA lucrătorilor, lucruri extrem de scandaloase.

(„Lupta”, marți, nr. 115/ 9 mai 1922)

În episodul publicat în „Lupta”, miercuri, nr. 116/ 10 mai 1922, Leonard Paukerow ia legătura cu o parte neutră, dar în cdeplină cunoștință de cauză – inginerul Minovici: „E o chestiune foarte importantă aceia de a se cunoaște în ce chip se poate produce o nenorocire în proporții așa de mari ca cea din L upeni, care sunt posibilitățile accidentului, catastrofe!

De acea am ținut să ascult și părerea lucrătorilor și a inginerilor mineri, competenți în materie. Dar n-am apelat la inginerii societății Uricani, adică de la mina unde s-a produs catastrofa ca să-mi dea explicații, presupunând că aceștia nu-mi vor putea face o expunere obiectivă, căci mă puteam aștepta să-mi spună și dânșii că „reiese cu precizie că nu poate fi vorba de neglijența organelor conducătoare ale minei”. De aceia am cerut lămuriri d-lui inginer Minovici, de la minele din Petroșani”.

Cum în cărțile mele dedicate catastrofei am publicat ancheta realizată de Inspectoratul Minier, nu are sens să încredințăm tiparului teoria lansată de inginerul Minovici, care nu corespunde cu adevărul.

Lupeni. Urcăm dealul ce duce la Casa morților. Nu i se poate zice morgă, fiindcă nu este așa ceva, ci o casă mică, cu câteva încăperi, lângă spital, în care au fost înșirate cadavrele minerilor arși de vii. Intrăm întâi în Casa Cercuală a asigurărilor muncitorești. Găsim acolo pe directorul general din Sibiu al Caselor Cercuale, dr. Mărgineanu, și pe directorul regional al asigurărilor sociale din Deva dr. Adalbert Wundert. De la acesta din urmă am aflat câteva cifre edificatoare, asupra catastrofei de la Lupeni. Sunt 82 morți. Au scăpat din ghearele prăpădului 15 mineri, dintre care 5 neatinși, 6 răniți ușor, 4 greu răniți. Dintre morți după naționalitate și confesiune, 25 sunt români, și anume 13 gr. ort. și 12 gr. catolici, 30 romano-catolici, 6 luterani, 12 reformați, 4 unitari, 4 greco-catolici (și cu 12, total – 16 – n.r.) și un pocăit. Aceștia din urmă sunt unguri, nemți, slovaci și ruteni.

Privind morții...

Voiam să vedem morții. Portarul vine cu cheile și ne deschide o încăpere din casa morților. Un coleg de teamă că înfiorătoarele înfățișări ale morților îl vor urmări zile de-a rândul, refuză să intre. Noi, însă, ne apropiem de cadavrele minerilor arși de vii. Pe o dușumea murdară și neagră, zac morții, cu hainele arse, dar cu cizmele întregi. Unul are fața de tot neagră, cu ochii închiși, altul are chipul bronzat, cu o dâră de sânge închegat, ochii sunt mari deschiși, de groaza clipei de exploziune. Brațele și picioarele sunt așa de întinse, zgârcite, încât ai impresia că nu sunt trupuri omenești, ci figuri de bronz de proporții neobișnuite, scoase de pe soclu. Numai mirosul respingător ce infecta aerul din încăpere, îți amintea că acești morți sunt în stare de descompunere. Înclinați asupra cadavrelor, observăm că părți din corpurile minerilor au rămas albe neatinse de focul din mină, și tocmai acele părți au intrat în descompunere.

Privind cu atențiune aceste cadavre, descoperi taina unei morți grozave. Degetele de la mâni au forme ciudate, unele prăjite de foc s-au redus la jumătate și sunt de două ori mai late, celelalte degete parcă erau legate cu niște petece care atârnă ferfenițite.

Dar cercetând mai de-aproape constați că nu sunt petece, ci pielea și carnea degetelor care s-a desfăcut de oase și atârnă acum. Aspectul acestor mâini vădește că bieții mineri căutau în desperare să îndepărteze cu mâinile flăcările ce atingeau trupurile lor.

Un rănit „pretențios”

Intrăm în spitalul Casei Cercuale. Acolo sunt patru grav răniți care au fost scoși din mină, cu arsuri pe tot corpul, mai ales pe față și pe brațe. Pe tăblițele mici sunt înscrise numele lor: 1 Rampona Simion.., Iosif Olteanu, Anton Miclea și Aurel Grind.

Pe pernele paturilor, văd capetele nemișcate ale răniților, cu fața aproape toată ascunsă de încrucișarea de bandaje. Doi din ei dorm, dar și acei care sunt treji, țin ochii închiși de suferință și scot din când în când sfâșietoare dureri.

Îngrijitoarea lor, soră de caritate, are reputația unei femei foarte inteligente, cu cunoștințe medicale extraordinare. A fost adusă din München. Dânsa îmi spune în ce chip poate să potolească durerile grozave ale acestor răniți. Cu untura de porc, nesărată, unge toate rănile produse de arsuri, și zilnic fac răniții baie.

- Cel de colo, îmi spune îngrijitoarea, arătând spre Anton Miclea, e foarte nemulțumit. Nimic nu-i place; în fiece moment vrea altceva și eu nu pot să-i dau căci are febră. Ne apropiem de acest rănit. Cu capul ridicat spre noi se roagă:

- Spuneți-i să-mi dea carne! Supă nu-mi place! Tot supă și iar supă!

- Da, da! Ai să capeți, îl liniștește directorul spitalului, numai să faci tot ce îți spune medicul.

0 tragică confuzie

Luni, 1 Mai, adecă cinci zile după catastrofă, au mai fost scoase cadavre, ale minerilor Andrei Szocs și Pap Gyula. Am fost tocmai acolo, când un lucrător a recunoscut în Szocs pe cumnatul lui. Dânsul ni spunea :

— Nici nu-mi vine să spun surorei mele că a fost scos acum din mină cadavrul bărbatului ei. Căci eri la înmormântare, dânsa a crezut că vede în unul din morții mutilați și transfigurați pe soțul ei. Și așa a plâns dânsa două zile în fața unui mort, care nici nu era al ei...

(„Lupta”, nr. 118/ vineri, 12 mai 1922)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.