29.04.2024, 06:28:36 | 0 comentarii | 387 vizualizari
1924-2024. Petroșani 100. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a depănat amintiri la Muzeul Mineritului
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
l „1 Mai muncitoresc cu de toate” Muzeul Mineritului Petroșani continuă seria manifestărilor începute în ianuarie a.c., sub genericul „De la Iacob la Iacob”, care marchează centenarul orașului Petroșani. Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 11, în cadrul manifestării devenite tradiționale „Conferințele de la muzeu” a organizat manifestarea „1 Mai muncitoresc cu de toate”. De ce „cu de toate”? Pentru că a fost un program divers: conferința „1 Mai în Valea Jiului - odată și acum...” - susținută de Marian Boboc; expoziția de fotografii și documente interbelice „1 mai în Valea Jiului interbelică”; prezentarea volumelor „1 Mai muncitoresc în Valea Jiului” (1919-1947) și „1 Mai muncitoresc în Valea Jiului, în republicile România (1948-2023)” de Marian Boboc și „amintiri, amintiri...”. Moment de reculegere În urmă cu 102 ani, pe 27 aprilie 1922, la Mina „Aurelia” din Lupeni s-a întâmplat o explozie, în urma căreia și-au pierdut viața 82 de mineri. De aceea, în debutul manifestării de sâmbătă de la Muzeul Mineritului, participanții au păstrat cu emoție un moment de reculegere în memoria victimelor celei mai mari catastrofe din istoria mineritului Văii Jiului. O sărbătoare uitată, nu și de muzeu... „Până la Primul Război Mondial, minerii din Valea Jiului au sărbătorit cu mare fast Sfânta Varvara, protectoarea minerilor. Despre această sărbătoare am publicat o carte. După 1918 până la instalarea comunismului, sindicatele social-democrate, și câțiva ani și sindicatele naționale, au marcat, cu mare greutăți uneori, Ziua Internațională a Muncii. După instalarea puterii comuniste, sărbătoarea a continuat în Valea Jiului în alt format și cu alte mesaje și lozinci. Și acestei perioade i-am dedicat un volum. Astfel că acum știm cum a fost sărbătorit 1 Mai vreme de mai bine de un secol în Valea Jiului. Din păcate, această sărbătoare a dispărut de ani buni din Valea Jiului. E interesant că dispariția se petrece tocmai într-o zonă dominată politic de social-democrați... Motivele acestei misterioase dispariții pot constitui tema unei dezbateri – De ce nu se mai sărbătorește 1 Mai în Valea Jiului? Sărbătoarea și sărbătorirea zilei de 1 Mai contează enorm pentru cultura și istoria muncitorească a Văii Jiului. Printre altele, aceasta are, mă rog a avut, rolul de liant al muncitorimii, căci de 1 Mai se întâlneau muncitorii din estul și vestul Văii Jiului. Sărbătorirea zilei de 1 Mai în Valea Jiului are aproximativ vârsta orașului Petroșani, e congeneră cu orașul nostru, ca să zic așa. O frumoasă coincidență pe care ne bucurăm că am putut-o marca la centenarul orașului Petroșani la Muzeul Mineritului”, a declarat scriitorul și documentaristul Marian Boboc, muzeograf la Muzeul Mineritului din Petroșani. Amintiri, amintiri... După încheierea conferinței susținută de Marian Boboc, participanții au împărtășit amintiri interesante despre ziua de 1 Mai. Tonul l-a dat inginerul pensionar scriitor Bujor Bogdan, urmat de un alt om cu tâmple albe, Ovidiu Rizopol. Deși, de obicei, este un ascultător atent al conferințelor de la muzeu, sâmbătă primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a devenit și participant, evocând, cu nostalgie, câteva momente din cum sărbătorea, copil fiind, 1 Mai. Autografe „1 Mai muncitoresc cu de toate” s-a încheiat cu o sesiune de autografe acordate de Marian Boboc pe cărțile „1 Mai muncitoresc în Valea Jiului” (1919-1947) și „1 Mai muncitoresc în Valea Jiului, în republicile România (1948-2023). Astfel, participanții vor avea în biblioteca lor două cărți rare, care prezintă integrala sărbătorii zilei de 1 Mai în Valea Jiului. „Una dintre cele mai faine întâlniri dintre cele dedicate centenarului orașului Petroșani... 1 Mai muncitoresc cu de toate... Mulțumesc celor care au participat, și mai ales celor care au deschis în public sipetul lor de amintiri de 1 Mai: primarul Tiberiu Iacob-Ridzi (care nu a lipsit de la nici una din întâlnirile culturale organizate de Muzeul Mineritului cu prilejul centenarului orașului), Bujor Bogdan și Ovidiu Rizopol. Chiar dacă a fost sâmbătă, pentru prietenii din presă, Diana Mitrache și Ilie Pintea, a fost o zi de lucru. Cum se spunea pe vremuri... Au sărbătorit prin muncă... Le mulțumesc și lor pentru prezență. La fel, să nu uit de băieții de la PRO PARÂNG care, pentru a fi prezenți, și-au amânat o lucrare importantă, la cabană din Parâng... Și nu, în ultimul rând, lui Roland Mihuț care mi-a făcut nodul la noua mea cravată tematică”, a spus într-o postare pe FB Marian Boboc. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|