07.11.2011,  22:58:59 | 0 comentarii | 660 vizualizari
Apa Serv “Valea Jiului” SA ia aminte şi învaţă! / La Petroşani, de când taxa de salubritate a fost trecută la serviciul “Impozite şi Taxe”,a crescut nivelul colectării banilor cu 100%!
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

Multă vreme, la Petroşani, taxa de salubrizare a fost privită cu prea multă lejeritate, ca să nu-i spunem nesimţire, de către unii cetăţeni, care şi-au permis să nu acorde o prea mare atenţie. Ba chiar au ignorat-o cu desăvârşire. Nici măcar atunci când la restanţele unor familii s-au adunat zeci de milioane de lei vechi, în condiţiile în care taxa lunară nu era mai mare de câteva zeci de mii de lei vechi pentru întreaga familie. Unii nu s-au omorât cu firea. “Ce să ne facă? Și, apoi, eu nu arunc gunoi…”, şi-au zis unii. Din această cauză, dar şi din multe altele, strict organizatorice şi deloc ortodoxe, activitatea firmei de salubritate a municipiului a avut mai mereu de suferit, colectarea banilor de la abonaţi nefiind eficientă. De anul acesta se pare că situaţia tinde să se schimbe radical, asta după ce, la începutul anului, Consiliul Local şi Primăria au pregătit o surpriză rău platnicilor. Este vorba de Hotărârea de Consiliu Local nr. 1/2009, despre care s-a mai scris şi în ianuarie. Totuşi, după mai bine de-o lună, putem să facem alte consideraţii pe această temă, deoarece foarte mulţi agenţi economici sau persoane fizice par încă derutaţi, întrebând în stânga şi dreapta unde şi cât trebuie să plătească, sau ce trebuie să facă.

Se poate face plata lunar, trimestrial sau anual
Ioana Mărgulescu, şefa serviciului “Impozite şi Taxe”, din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, le răspunde tuturor celor încă nelămuriţi, prin intermediul ziarului nostru:
“Conform H.C.L. nr.1/2009, începând cu această lună, persoanele fizice şi juridice achită Taxa de Salubritate la serviciul Taxe şi Impozite din clădirea Comtim-ului. Cuantumul taxei este de 4,2 lei/ lună/ membru de familie. Această taxă trebuie achitată şi de către chiriaşi, flotanţi, cabinete notariale sau cabinete medicale.
Persoanele juridice vor achita lunar câte 5 lei/ salariat cu normă întreagă de muncă, conform H.C.L. nr. 30/2009, care modifică H.C.L. nr. 1/2009. Firmele care nu au salariaţi vor achita taxa de salubritate doar pentru administratori.
Foarte important este faptul că această taxă se poate achita la alegere: lunar, trimestrial sau anual, în funcţie de opţiunea fiecărei persoane fizice sau juridice.
Pentru a se putea achita această taxă, trebuie ca înainte de aceasta să se depună la serviciul nostru o declaraţie de impunere, a cărei termen de depunere nu mai este data de 28 februarie 2009, ci data de 28 aprilie 2009. Termenul prelungindu-se cu două luni, tocmai pentru ca cetăţenii să aibă timp să se informeze. Pentru cei care achită taxa integral, deci pentru tot anul 2009, până la 31 martie anul curent, indiferent dacă aceştia sunt persoane fizice sau juridice, se va acorda o bonificaţie de 5% din totalul sumei anuale”.

Penalizările pentru restanţieri şi pentru mincinoşi sunt destul de aspre…
Celor care nu ştiu nici acum unde trebuie să depună aceste declaraţii de impunere, le reamintim că acestea se depun la ultimul birou de pe partea dreaptă, de la etajul I al clădirii respective; iar formularele se găsesc, gratuit, tot acolo. Cu declaraţia completată, se vor prezenta apoi la ghişeu şi tot acolo vor spune şi cum vor opta să plătească: lunar, trimestrial sau anual. După care va putea face plata taxei respective.
În legătură cu aceste declaraţii de impunere, o noutate pentru petroşeneni, Ioana Mărgulescu face următoarele observaţii: “Declaraţiile de impunere se depun şi pentru imobilele care nu sunt locuite, dar se află în proprietatea cuiva. Cu menţiunea că se va completa la persoana respectivă cu zero. În cazul în care o persoană din Petroşani nu locuieşte o perioadă, fiind plecată din localitate, se va completa, tot la ghişeul respectiv, o declaraţie rectificativă, iar persoana respectivă va fi scoasă de la plată pe perioada cât nu se va afla în localitate”.
Întrebată de sancţiuni şi amenzi, şefa serviciului „Impozite şi Taxe” ne-a declarat următoarele: ”După 28 aprilie 2009, termenul limită până când se pot depune aceste Declaraţii de impunere, conform H.C.L. nr. 1/2009, sunt prevăzute amenzi cuprinse între 25-1.000 lei pentru persoanele fizice şi 25-2.500 lei pentru persoanele juridice care nu şi-au depus aceste declaraţii. De asemenea, conform Codului Fiscal, pentru neachitarea în termen a acestei taxe, majorările de întârziere sunt de 0,1 pentru ziua de întârziere, la suma de plată. Programul se află pe calculator şi este foarte clar, iar mâna omului nu poate interveni să schimbe ceva, astfel că cei 0,1 pentru ziua de întârziere vor trebui să fie plătiţi”.
Dar, cea mai interesantă chestiune în legătură cu acest subiect, pare a fi cea cu “raziile şi descinderile”, care vor fi făcute din a doua jumătate a anului, când unii funcţionari ai primăriei, însoţiţi de poliţişti comunitari, vor veni din
uşă-n uşă, ca portăreii sau recu­peratorii, pentru a verifica dacă de­claraţiile de impunere au fost completate corect: “De la jumătatea anului, avem obligaţia de a face controale şi verificări la domiciliu, împreună cu colegi de la Poliţia comunitară, pentru a vedea dacă nu au fost depuse declaraţii false. Cei care vor fi prinşi cu minciuna, vor avea de plătit taxa de salubrizare pentru persoana pe care nu au trecut-o în declaraţia de impunere, pentru întreg anul 2009, începând cu luna februarie, cu penalizări cu tot! Ce pot să vă spun este că de când taxa respectivă a trecut la noi, colectarea banilor pentru acest serviciu a crescut cu 100%, faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut”.
Un exemplu grăitor care ar trebui să dea de gândit şi altor firme, cum ar fi de exemplu S.C. Apa Serv “Valea Jiului” sau S.C. Termoficare Petroşani, pentru că iată, se poate…


Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter