16.07.2024,  12:52:26 | 0 comentarii | 429 vizualizari
Măsuri de combatere a caniculei la Petroșani


de Ziarul Vaii Jiului

Sunt peste 37 de grade și în Valea Jiului. Pentru a atenua cumva arșița, administrația de la Petroșani a întreprins câteva măsuri. Pe tot timpul zilei, străzile sunt udate, există puncte hidratare, iar în parcuri au fost montate cișmele noi. Codul roșu de caniculă rămâne în vigoare până miercuri, după care de joi vin ploi și furtuni.

Asfaltul și trotuarele ard efectiv, temperatura exterioară depășește 37 de grade Celsius, iar indicele temperatura-umezeală este peste pragul critic de 80 de unități. În aceste condiții este greu să faci față în oraș dacă trebuie să ieși neapărat din casă. Pentru a atenua pe cât posibil toate aceste efecte ale caniculei, administrațiile publice locale au obligația să întreprindă măsuri de combatere a caniculei. La Petroșani, încă de pe vremea când eram sub cod portocaliu, aceste măsuri au fost puse în aplicare.

„Luăm și noi măsurile legale, am primit și indicațiile de la prefectură, ne bazăm foate mult pe ajutorul pe care ni-l oferă cei de la Crucea Roșie, au zilnic un punct de hidratare aici lângă primărie, avem și punctele noastre la bibliotecă, la piață, deci încercăm prin aceste măsuri să limităm cumva efectele și dacă e nevoie cei care sunt pe stradă și au nevoie de hidratare să aibă unde bea un pahar cu apă”, a spus primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Petroșaniul, mai ales în zona de intrare și ieșire, este parcă sub un mare nor de praf continuu, ca urmare a lucrărilor de infrastructură care se execută pe GreenLine. Și acolo, dar și în restul orașului, o cisternă plină cu apă stropește străzile pentru a atenua arșița și a potoli praful care se ridică.

„În același timp, stropim cu cisterna străzile, inclusiv pe porțiunea în care este șantier și se lucrează pe proiectul GreenLine”, a mai adăugat primarul.

Codul roșu de caniculă persistă până miercuri în județul Hunedoara, iar de joi temperaturile mai scad. Tot de joi vin și ploile, care se vor manifesta violent, luând aspect de furturi, cu descărcări electrice și vijelii.

Dacă în această perioadă sunteți nevoiți să ieșiți în oraș, încercați ca deplasările să le faceți în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter